Un şofer neatent şi-a trimis mama în spital după ce a lovit cu maşina un stălp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul rutier s-a petrecut în localitatea Boholt din apropierea municipiului Deva, pe drumul judeţean care traversează comuna.

Accidentul a fost provocat de un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism, în care mai era şi mama sa.

„Şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi, într-o succesiune de curbe, a pierdut controlul asupra direcţiei, a ieşit în afara ppărţii carosabile şi a lovit stâlpul din beton al porţii unui imobil”, a precizat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Femeia aflată în maşină a fost rănită grav. Ea a fost transportată la spital, unde a rămas internată. Tânărul a scăpat cu răni uşoare, însă va fi pus sub urmărire penală.

Citiţi şi:

Motivul dublei tragedii din Hunedoara: doctoriţa ucisă de fostul soţ nu voia să îi dea 50.000 de euro şi două covoare

FOTO Maşina electrică a Nadiei Comăneci, primită din Mexic, este păstrată de peste 30 de ani de un devean

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite