Un inginer român a inventat mecanismul care poate creşte autonomia maşinilor electrice cu 30 la sută

Un inginer român a inventat mecanismul care poate creşte autonomia maşinilor electrice cu 30 la sută

Romeo Cătălinoiu. FOTO: Fundaţia Dan Voiculescu. Facebook.

Romeo Cătălinoiu a realizat un mecanism ce permite creşterea autonomiei maşinilor electrice cu 30 la sută, invenţia sa ducând la reducerea consumului de energie al acestora.

Ştiri pe aceeaşi temă

Romeo Cătălinoiu, un inginer auto în vârstă de 49 de ani, din Deva, a inventat un mecanism care, potrivit acestuia, poate creşte autonomia maşinilor electrice cu circa 30 la sută.

Inovaţia deveanului a fost numită reductor mecanic cu raport de transmisie autoadaptiv destinat să echipeze autoturismele cu motor electric şi a fost realizată după mai mult de doi ani de muncă. Ea se aplică transmisiei autovehiculelor electrice şi are rolul de a reduce consumul de energie şi de creştere a duratei în care acestea pot fi folosite după o încărcare.

„În stadiul actual se ştie că transmisia automobilelor propulsate de motoare electrice este asigurată de un reductor cu o singură treaptă, ceea ce face ca motorul electric să lucreze pe o plajă destul de largă de turaţii. Având un consum destul de mare de energie, autonomia este relativ scăzută. Acest reductor are, teoretic, o infinitate de rapoarte de transmisie cuprinse între două valori constructiv alese, ceea ce face ca motorul electric să lucreze pe o plajă restrânsă de turaţii, rezultând un consum de energie mai mic şi o autonomie mai mare", a declarat Romeo Cătălinoiu, citat de agerpres.ro.

Invenţia, care va fi brevetată de Romeo Cătălinoiu, i-a adus inginerului devean o bursă în valoare de 10.000 de lei la Salonul Auto Bucureşti (SAB), premiul fiind acordat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României şi de SAB.


Vă recomandăm să citiţi şi:

„Perla“ de la ţară, cu 10 la Bac. „Mi-am împărţit timpul între pasiunea pentru informatică şi îngrijirea animalelor, să le ofer părinţilor mei o viaţă mai bună”

Premiantul de sâmbătă: Mircea Nistor, dascălul care îşi învaţă elevii să inoveze

VIDEO Premieră într-un liceu din Hunedoara: lecţie de nanotehnologie predată de cercetătorii din Silicon Valley

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: