Un escroc de 63 de ani a făcut pagube de peste 88.000 de lei. A înşelat mai mulţi vârstnici şi a spart o locuinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ARHIVĂ.
FOTO: ARHIVĂ.

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat de mai multe furturi şi înşelăciuni, în urma cărora a produs prejudicii de peste 88.000 de lei.

Poliţiştii au reţinut un localnic din Hunedoara, în vârstă de 63 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt şi înşelăciune.

Hunedoreanul îşi alegea victimele din rândul persoanelor în vârstă, cărora le câştiga încrederea, pentru a putea avea acces în locuinţa acestora. Ar fi cauzat prejudicii de 88.000 de euro, în urma infracţiunilor săvârşite

„Bărbatul s-a prezentat la locuinţa unui hunedorean în vârstă de 76 de ani, sub pretextul că vine din partea unei autorităţi publice şi, invocând că a venit să schimbe valuta pe care familia respectivă o deţinea, întrucât ar putea fi scoasă din circulaţie, a solicitat şi a primit 3.000 de euro, lăsând, în schimb, 3.000 de dinari iugoslavi, în bancnote scoase din circulaţie”, a informt Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

De asemenea, a acostat o hunedoreancă în vârstă de 74 ani, şi, sub pretextul oferirii unor detalii despre o anumită tranzacţie financiar-bancară, a însoţit-o la domiciliul acesteia, unde, profitând de neatenţia femeii, i-a sustras dintr-o plasă  700 de lei.

„Poliţiştii au mai stabilit că acelaşi bărbat s-a prezentat la locuinţa unui bărbat în vârstă de 85 de ani, din Hunedoara, căruia i-a spus că, în ziua următoare, se vor schimba banii, şi l-a întrebat dacă deţine sume de bani în valută şi lei, pentru a verifica seriile bancnotelor. Partea vătămată a adus în bucătăria locuinţei mai multe plicuri ce conţineau diferite sume de bani în lei şi valută şi, împreună, au verificat seriile bancnotelor. Ulterior, după plecarea bărbatului, partea vătămată a constatat faptul că persoana necunoscută, profitând de neatenţia sa, i-a sustras 9.390 euro şi 10.000 lei”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

În 2 noiembrie, hunedoreanul a intrat prin locuinţa unei femei, de unde a furat 24.200 de lei. „      Poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a hunedoreanului, care  urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale”, a informat IPJ Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Sentinţă pentru funcţionarul APIA acuzat de fapte de corupţie. Este judecat pentru o şpagă de 50.000 de lei

Florin Opriş, fost şef de birou în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), îşi va afla sentinţa în dosarul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în care a fost acuzat de luare de mită.

Un transport ilegal de lemne a fost oprit pe centura municipiului: aproape 60 de metri cubi au fost confiscaţi

Aproape 60 de metri cubi de material lemnos au fost confiscaţi, după ce un şofer de camion a fost oprit în trafic, pe centura municipiului Hunedoara.

Cum a fost umilit un autostopist estonian luat „la ocazie“ de români: l-au jefuit de camera video şi l-au aruncat din maşină

Un turist estonian a trecut prin momente de coşmar în timpul călătoriei sale în România. A fost bătut şi jefuit de trei tineri care l-au luat „la ocazie”. Cei trei au fost trimişi în judecată pentru tâlhărie calificată.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite