Tribunalul tot mai aglomerat cu dosare. Câte cauze au avut de judecat magistraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii  au prezentat raportul de activitate pe anul 2018. Judecătorii au avut de soluţionat un număr mai mare de cauze decât în anii trecuţi.

În anul 2018 Tribunalul Hunedoara a înregistrat un volum de activitate de 15.151 cauze, în creştere cu 1.789 cauze faţă de anul 2017 când numărul dosarelor pe rol a fost de 13.362, arată raportul de activitate al instanţei, publicat vineri. De asemenea, volumul de activitate al celor 6 judecătorii din raza de competenţă a Tribunalului Hunedoara a fost de 48.593 cauze pe rol, în creştere comparativ cu anul 2017 când pe rolul judecătoriilor au fost 46.707 cauze pe rol.

La Tribunalul Hunedoara în cursul anului 2018 s-a înregistrat o încărcătură de 646,3 cauze/judecător. „Cea mai mare încărcătură de cauze/ judecător a fost la Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, unde s-a înregistrat un număr mediu de 857,2 cauze/ judecător, faţă de 621,5 cauze/ judecător la Secţia I Civilă, 303 cauze/ judecător la Secţia penală”, a informat Tribunalul Hunedoara.

În anul 2018 numărul de cauze/judecător la judecătoriile din circumscripţia Tribunalului Hunedoara a fost următorul: la Judecătoria Brad s-au înregistrat 1055,5 cauze/ judecător; la Judecătoria Deva s-au înregistrat 1017 cauze/ judecător; la Judecătoria Haţeg s-au înregistrat 1179,3 cauze/ judecător ; la Judecătoria Hunedoara s-au înregistrat 1341,1 cauze/ judecător; la Judecătoria Orăştie s-au înregistrat 1543,9 cauze/ judecător; la Judecătoria Petroşani s-au înregistrat 1598,5 cauze/ judecător.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Misterul dispariţiei lui Iulian Ceia, şeful traficanţilor de comori dacice. „Pionul“ condamnat în dosarul tezaurelor din Sarmizegetusa Regia, căutat de doi ani

Tezaurele fabuloase din Sarmizegetusa Regia. Peste 55 de kilograme de aur în monede antice şi 11 spirale din aur masiv sunt căutate prin Interpol

Cum a pus mafia sârbă mâna pe cele mai valoroase comori dacice: traficul cu brăţări de aur comandat de Ilic Ljubisa

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite