Trei accidente produse, într-o zi, de tineri teribilişti: un şofer a murit în drum spre spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a fost transportat în zadar la spital.
Şoferul a fost transportat în zadar la spital.

Un grav accident de circulaţie a avut loc, aseară, pe ruta Ostrov – Cârneşti. Din cauză că nu a redus viteza într-o curbă, un hunedorean de 26 de ani, din oraşul Haţeg, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.

Tânărul, aflat la volanul unui Opel Astra, a fost transportat de urgenţă la spital, însă medicii nu au mai putut să-l salveze. Un alt hunedorean, de 21 de ani, pasager în autotursim, s-a ales cu mai multe leziuni.

A acroşat două fete, după care a plecat liniştit

Cel de-al doilea eveniment rutier a avut loc în municipiul Petroşani. Un tânăr de 19 ani, din localitate, a lovit două fete care se aflau în faţa unui bloc de pe strada Saturn, una dintre ele fiind minoră. Şoferul nu a acordat nici cea mai mică importanţă gestului său, şi-a parcat liniştit maşina şi apoi a plecat. Cele două victime s-au prezentat la spital pentru îngrijiri medicale, însă nu au necesitat internare.

Conducătorul auto a fost depistat la domiciliul său și, fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,84mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Bogdan Niţu.

Lovit pe zebră
Ultimul accident s-a petrecut în oraşul Vulcan. Un conducător auto de 22 de ani, din localitate, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton de 48 de ani, care traversa strada pe zebră. Pietonul a fost rănit grav.

   






Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite