Traian, împăratul roman care a supus Dacia. 10 lucruri puţin ştiute despre el. Cum au ajuns capul şi comorile regelui Decebal în mâinile sale

Traian, împăratul roman care a supus Dacia. 10 lucruri puţin ştiute despre el. Cum au ajuns capul şi comorile regelui Decebal în mâinile sale

Traian. FOTO. Historria.ro

Traianus Ulpius Marcus (53 - 117) a fost unul dintre cei mai de seamă împăraţi ai Imperiului Roman, iar renumele său este datorat şi cuceririi teritoriilor Daciei. În istoria poporului român, împăratul Traian şi-a cucerit un loc de cinste, iar urmele realizărilor sale se văd încă pe teritoriul României. O serie de lucruri despre viaţa împăratului Traian au rămas însă mai puţin cunoscute publicului larg.

Traian a ajuns la conducerea Imperiului Roman în anul  98, ca urmaş al lui Nerva. Provenind din Hispania, dintr-o familie cu tradiţie militară, Traian a condus Imperiul în vremea întinderii sale teritoriale maxime din istorie. A fost numit al doilea dintre "cei cinci împăraţi buni" ai Imperiului Roman, primind titlul de optimus, încă din timpul vieţii, informează istoricii.

De numele său au fost legate mai multe campanii militare importante şi victorioase în Dacia, dar şi o serie de proiecte edilitare impresionante ale Antichităţii, printre care se află Forumul lui Traian şi Columna lui Traian, capodoperele din Roma ale arhitectului Apollodor din Damasc. În România, ruinele oraşului antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi monumentul de la Adamclisi amintesc de măreţia împăratului latin.

O serie de lucruri au rămas mai puţin cunoscute publicului larg despre cel considerat “cuceritorul Daciei”.

1 A primit cu modestie titlul de împărat
Traian s-a remarcat ca un personaj moderat şi chibzuit, scrie istoricul Iancu Moţu, în volumul “Dacia Provincia Augusti” (Corint, 2004). A urcat pe tronul Imperiului Roman după moartea împăratului Nerva,  în 27 ianuarie  98. Nu s-a grăbit să urce pe tron, ci a ales să facă mai întîi un tur de inspecţie a trupelor romane de la marginea imperiului, pe frontierele de la Rin şi Dunăre. Abia în anul 99 a revenit la Roma, unde a fost întâmpinat cu entuziasm. “Traianus s-a străduit imediat să adopte un stil de viaţă modest, să se arate străin de orice preocupare care l-ar fi plasat într-o poziţie incomodă faţă de cercurile tradiţionaliste. Spre deosebire de alţi împăraţi, nu a acceptat să îi fie ridicate statui impozante”, scrie istoricul Iancu Moţu.

2 S-a remarcat prin curaj
Istoricul latin Dio Cassius (155 sau 164 - 229), îl descria pe Traian ca fiind un om cu totul deosebit, care se remarcat prin dreptatea şi bărbăţia sa, precum şi prin simplitatea moravurilor sale. “Avea un trup vânjos, începuse să domnească la vârsta de patruzeci şi doi de ani, şi înfrunta toate greutăţile cot la cot cu ceilalţi. Iar cu sufletul era la înălţime, deoarece nici nu se lăsa purtat de îndrăzneala tinereţii, dar nici împiedicat de bătrâneţe... De aceea Decebal se temea de Traian pe bună dreptate...”, scria autorul Istoriei Romane”, relata Dio Cassius, potrivit autorilor volumului „Izvoare privind istoria României”, (Editura RPR, Bucureşti, 1964).

3 Şi-a sfâşiat mantia pentru a-şi bandaja soldaţii
Acelaşi Dio Cassius relata despre războaiele purtate de daci şi oştile împăratului roman, afirmând că acesta nu s-a dat înapoi de la a înfunta primejdiile. O scenă relată de autorul Istoriei Romanilor îl prezenta pe împărat în mijlocul soldaţilor săi, sfâşiindu-şi hainele pentru a-i bandaja pe răniţi. “Când Traian a pornit împotriva dacilor şi se apropia de Tapae, locul unde barbarii îşi aveau tabăra, i se aduse o ciupercă mare, pe care era scris cu litere latine că atât ceilalţi aliaţi, cît şi burii sfătuiesc pe Traian să se întoarcă şi să facă pace. Dar Traian dădu lupta cu ei, îşi văzu răniţi pe mulţi dintre ai săi şi ucise mulţi duşmani. Deoarece îi lipseau bandajele, se zice că nu şi-a cruţat nici propriile sale veştminte, ci le-a tăiat fîşii. Apoi a poruncit să se ridice un altar soldaţilor căzuţi în luptă şi să li se aducă în fiecare an jertfă pentru morţi. A început să urce pe înălţimi, ocupând cu mari primejdii colină după colină şi se apropia de capitala dacilor. În acest timp, Decebal a trimis soli pe cei mai buni pileaţi şi se ruga de împărat, prin mijlocirea lor: nimic mai mult decât că este gata să încheie pace în condiţiile impuse, şi anume să dea îndărăt armele”, afirma Dio Cassius, în Istoria Romei, potrivit autorilor volumului „Izvoare privind istoria României”, (Editura RPR, Bucureşti, 1964).

4 S-a numit Dacicus
Primul război daco-roman s-a încheiat în 102 cu victoria oştilor lui Traian, în timp ce, potrivit istoricilor, Decebal a fost nevoit să accepte înfrângerea.

“Trimişii lui Decebal fură aduşi în Senat. Ei puseră armele jos, îşi legară mâinile în felul prinşilor de război şi rostiră cîteva cuvinte de implorare. În chipul acesta îi înduplecară la pace şi-si luară înapoi armele. Traian îşi sărbători triumful şi fu numit «Dacicul». Dădu lupte de gladiatori în teatru (căci îi făceau plăcere) şi readuse pe scenă actori de pantomină (era îndrăgostit de unul dintre aceştia, Pylades). Deşi iubea faptele de arme nu se îngrijea mai puţin de celelalte şi de împărţirea dreptăţii”, scria Dio Cassius.

5 A scăpat cu viaţă din complotul pus la cale de Decebal
La scurt timp după încheierea păcii din 102, împăratul roman aflase că Decebal nu respecta termenii armistiţiului. Regela dac nu înţelegea să depună armele şi să se predea şi îşi aduna - în văzul tuturor – trupe, chemându-i în ajutor pe vecini.

“Spunea că dacă-l vor părăsi pe dînsul, şi ei vor fi în primejdie; că mai uşor şi mai sigur îşi vor păstra libertatea, ajutîndu-l în luptă, înainte ca el să fi suferit vreo nenorocire”, scria Dio Cassius. Autorul latin afirma că Decebal, văzând că nu îşi putea măsura forţele militare cu cele ale Imperiului roman, a încercat uciderea lui Traian, printr-un complot. “Era cât pe aci să-l ucidă pe Traian prin vicleşug, întinzîndu-i o cursă. Trimise în Moesia câţiva dezertori, ca să încerce să-l omoare, întrucît se putea ajunge uşor la el. Atunci, din cauza nevoilor războiului, primea fără excepţie pe oricine voia să-i vorbească. Oamenii aceia nu au putut însă să-şi aducă la îndeplinire planul, fiindcă unul din ei a fost bănuit şi prins. Supus la cazne, a dat în vileag întreaga urzeală”, relata istoricul Dio Cassius.

6 A ordonat construcţia unui pod impresionant peste Dunăre
Potrivit autorului Dio Cassius, din motive strategice, şi pentru ca armatele sale să treacă mai uşor în dacia, împăratul roman a dat ordin construirii unui pod din piatră peste Dunăre, o construcţie unică la acea vreme.

“Minunate sunt şi celelalte construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sînt în număr de douăzeci; înălţimea este de o sută cincizeci de picioare, în afară de temelie, iar lăţimea de şaizeci. Ei se află, unul faţă de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare şi sînt uniţi printr-o boltă. Cum să nu ne mirăm de cheltuiala făcută pentru aceşti stâlpi? Nu trebuie oare să ne uimească şi felul meşteşugit în care a fost aşezat în mijlocul fluviului fiecare stîlp, într-o apă plină de vîrtejuri, într-un pămînt nămolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abătut? Am arătat lăţimea fluviului, nu pentru că ar curge numai cu această lăţime - căci pe parcurs se lăţeşte de două ori şi de trei ori pe atît, ci pentru că acolo este locul cel mai îngust şi cel mai potrivit pentru construirea unui pod. Cu cât spaţiul se îngustează mai mult aci - deoarece apa coboară dintr-o întindere largă, pentru a intra din nou în alta şi mai mare - cu atît se face mai năvalnică şi mai adîncă”. În vremea împăratului Hadrian, succesorul lui Train pe tronul Imperiului Roman, podul a fost distrus parţial, de teamă că el să nu folosească dacilor răzvrătiţi. “Astăzi însă podul nu foloseşte la nimic, căci nu mai există decât stîlpii, iar pe deasupra lor nu se mai poate trece: ai zice ca au fost făcuţi numai ca să facă dovada că firii omeneşti nimic nu-i este cu neputinţă”, relata Dio Cassius.

7 Capul lui Decebal, marele trofeu al războiului
După înfrângerea dacilor, în cel de-al doilea război daco-roman, Traian s-a întors în Roma cu o pradă impresionantă, la care a adăugat capul duşmanului său de moarte. “Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma. În felul acesta Dacia ajunse sub ascultarea romanilor şi Traian stabili în ea oraşe de colonişti”, relata autorul Istoriei Romanilor.

8 A capturat comorile lui Decebal
Scenele de pe Columna lui Traian înfăţişează numeroasele prăzi de război luate de armata romană din cetăţile dacilor. Potrivit unor autori antici, comorile aduse de Traian în Roma au totalizat peste 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint. O relatare despre ele a aparţinut istoricului Dio Cassius. “Fură descoperite şi comorile lui Decebal, deşi se aflau ascunse sub râul Sargetia, din apropierea capitalei sale. Căci Decebal abătuse rîul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase - mai ales dintre cele care suportau umezeala -, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca să nu dea nimic pe faţă. Dar Bicilis, un tovarăş al său care cunoştea cele întîmplate, fu luat prizonier şi dădu în vileag toate acestea”, relata autorul latin. Victoria a fost sărbătorită cu mare fast la Roma, iar viaţa oraşului s-a revigorat. “El dădu spectacole timp de o sută şi douăzeci şi trei de zile, în cursul cărora au fost ucise cam unsprezece mii de animale sălbatice şi domestice. Au luptat zece mii de gladiatori. De asemenea, în această vreme, Traian construieşte drumuri de piatră prin mlaştinile pomptiene, cu clădiri pe margini şi cu poduri măreţe. Topeşte toată moneda deteriorată.  Întemeie biblioteci şi ridică în for o columnă foarte mare, atît spre a-i sluji]ca mormânt, cât şi ca o dovadă de măreţie a lucrărilor din for. Căci tot locul acela fusese muntos, iar el îl săpă atât cât se înălţă columna, şi în felul acesta făcu o piaţă netedă”, relata Dio Cassius.

9 A rămas alături de soldaţi
Autorul antic Dio Cassius îl descria pe Traian ca fiind mereu în mijlocul soldaţilor săi, chiar şi după ce Senatul îi acordase titlul de Optimus, însemnând Cel mai bun. ”El mergea întotdeauna pe jos, împreună cu întreaga lui oştire, îşi ţinea soldaţii în bună rânduială la orice marş şi-i aşeza cînd într-un fel cînd într-altul. Iar râurile le trecea pe jos, ca şi aceia. Uneori răspândea ştiri înşelătoare prin cercetaşi, pentru ca soldaţii să se deprindă cu tactica şi să fie pregătiţi şi neînfricaţi pentru toate”, afirma istoricul antic.

10 Marele defact, consumul de vin
Printre slăbiciunile împăratului roman se afla cea pentru vin, potrivit unor istorici. “Principala scădere a fost legată de consumul excesiv de vin. Numai că spre deosebire de alţi împăraţi, Traianus a dat dispoziţie ca niciodată să nu-i fie luate în seamă ordinele date după mesele prelungite, mese la care consuma mari cantităţi de vin”, scrie istoricul Iancu Moţu, în Dacia Provincia Augusti.


Vă recomandăm şi:

Cea mai cumplită poveste adevărată din Castelul Corvinilor: patimile domniţei care a sfârşit în chinuri groaznice pentru că şi-ar fi înşelat soţul, pe Ioan Torok

Cea mai înfricoşătoare poveste adevărată din istoria Castelului Corvinilor este cea a decapitării domniţei Ana (Barbara) Torok, de către soţul ei, nobilul Ioan Torok, cel care a stăpânit Castelul Corvinilor în secolul XVI. Domniţa a sfârşit torturată şi ucisă cu un piron, pentru că îşi înşelase soţul.

Înfiorătoarea poveste a celor trei turci ucişi după ce au săpat fântâna castelului din Hunedoara: „Mărite domn, apă aveţi, dar inimă nu!“

Locul care dă fiori celor mai mulţi dintre vizitatorii Castelului Corvinilor este fântâna din curtea interioară, veche de şase secole, despre care se spune că a fost construită de trei prizonieri turci, în vremea lui Iancu de Hunedoara. Potrivit unor legende, turcii au fost ucişi după 15 ani în care au săpat în stâncă şi au dat de apă, deşi li se promisese că vor fi eliberaţi.

Elisabeta Szilagyi, regina din Hunedoara. Zece mituri despre „mama-eroină“ care l-a făcut pe Matia Corvin rege al Ungariei

Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara şi mama regelui Matia Corvin, a jucat un rol importat în istoria poporului român, chiar dacă povestea „reginei din Hunedoara“ este presărată de controverse.

Istoria fabuloasă a românilor, relatată de „The Times” în 1867: „Sunt convinşi pe deplin că ei sunt descendenţii puri ai vechilor stăpâni ai lumii!”

În 30 noiembrie 1867, celebrul ziar „The Times” publica un reportaj despre istoria din ultimele două milenii a românilor. Articolul apărea sub semnătura corespondentului din Austria al ”The Times” şi relata despre marile idealuri ale românilor, cel de a fi consideraţi descendenţi puri ai dacilor şi romanilor şi cel de unire a vechilor teritorii stăpânite de daci.

Cum a devenit cetatea Sarmizegetusa faimoasă în New York Times, în anul 1934

Un corespondent special al ziarului New York Times scria în anul 1934 o ştire despre săpăturile şi descoperirile care se făceau în acea perioadă în căutarea capitalei Daciei, „oraşul legendar al regelui Decebal".

Cetăţile dacice din jurul Sarmizegetusei Regia au fost lăsate pradă profanatorilor

Patru cetăţi dacice din patrimoniul UNESCO, aflate în împrejurimile celebrei Sarmizegetusa Regia, au rămas abandonate la mila profanatorilor şi a braconierilor. Ministerul Culturii s-a opus deocamdată demersurilor autorităţilor judeţene de a administra siturile, însă nici nu a luat alte măsuri pentru a proteja monumentele istorice.

Matriţa bijutierului dacilor din Sarmizegetusa Regia va fi expusă în Muzeul din Deva. Povestea piesei care a uimit oamenii de ştiinţă

O matriţă din bronz, din atelierul unui bijutier din vremea dacilor, se va alătura colecţiilor Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Va fi piesa de rezistenţă a unui muzeu care adăposteşte peste două kilograme de aur şi peste trei kilograme de argint în bijuterii şi obiecte de artizanat vechi de până la două milenii.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările