Tradiţiile arhaice de Crăciun ale românilor din Ţinutul Pădurenilor şi din satele de munte
0Ţinutul Hunedoarei s-a aflat dintotdeauna printre regiunile bogate în tradiţii şi folclor, chiar dacă multe dintre obiceiurile vechi ale marilor sărbători s-au pierdut.
Satele din Ţinutul Pădurenilor, din Ţara Zarandului şi de pe văile Crişurilor, comunităţile retrase în munţii Parâng şi Retezat şi cele din Ţara Haţegului au păstrat tradiţii vechi care arată bogăţia spiritoală a românilor. În satele de munte ale Hunedoarei, mai ales, bătrânii încă mai păstrează obiceiuri arhaice care omului „modern” i-ar părea cu totul neobişnuite.
Iată câteva dintre ele:
În satele din Ţinutul Pădurenilor, în Ajunul Crăciunului se pregătea „Crăciuniţa”, o pâine specială care se aşeza peste o grămăjoară de otavă. Sătenii credeau că în acea noapte va veni „calul lui Crăciun” şi va mânca din ea ca să ne dea anul ce vine bogat şi cu noroc, scrie etnologul Marcel Lapteş în cartea „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” (Deva, Editura Corvin, 2009).
În satele din Ţara Haţegului, femeile aşezau pe masă merinde pentru cei morţi, care erau aşteptaţi să vină să se arate la miezul nopţii. Colacul de Crăciun era nelipsit dintre merinde. Colacul de Crăciun este un aliment sacru, preparat de femeile curate la Crăciun din aluat dospit, mâncat la mesele şi ospeţele rituale, dăruit colindătorilor şi, ca pomană spiritelor morţilor.
Ajunul Crăciunului şi Crăciunul sunt considerate în unele zone ale Hunedoarei zile magice, scrie Marcel Lapteş în volumul „Timpul şi sărbătorile ţăranului român”. „Noaptea de Ajun era mai favorabilă practicilor de găsire a ursitului, prin punerea unor obiecte de ursit în aşternutul şi sub pernele fetelor. Obiectele deveneau stimulatoare onirice care duceau la aflarea viitorului mire”, relata etnologul Marcel Lapteş.
Piţarii din Valea Jiului
Piţarii (colindătorii, piţărării) din satele Hunedoarei erau întâmpinaţi cu mere, fructul de măr reprezentând sferele cereşti. În mitologie, merele sunt astrele devenite tentaţii pentru spiritele rele care încearcă să le fure. Multe dintre colinde spun povestea astrelor (merele de aur) furate de forţele Răului, care în final sunt recuperate. În Valea Jiului, obiceiul Piţărăilor este păstrat în comunităţile de momârlani (munteni) încă de pe vremea dacilor şi are ca semnificaţie sacrificiul adus Divinităţii ca mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a pomilor. Piţărăilor li s-au adăugat în timp „craii”, care anunţau, printr-o scenetă bine pusă la punct şi repetată săptămâni în şir, naşterea pruncului Isus Hristos. Potrivit credinţei populare, ei pot umbla liberi prin casele şi curţile oamenilor pentru că sunt purtători de noroc şi fericire.
„Un rol aparte îl are în satele hunedorene obiceiul căluşerului. Cu rădăcinile în manifestările mitice arhaice, căluşerul hunedorean a păstrat şi astăzi elemente ale culturilor solare ancestrale. Spre deosebire de căluşerul oltenesc jucat de Rusalii, căluşerul transilvănean are loc de sărbătorile Crăciunului, după un ritual complicat, respectat cu sfinţenie de căluşeri şi vătafi”, scrie etnologul Marcel Lapteş, în volumul „Timpul şi sărbătorile ţăranului român". În unele zone ale Hunedoarei, locul căluşerilor este luat de Irozi sau Crai. La Hărţăgani, cetele umblă în cele trei zile ale Crăciunului prin întregul sat.
Crăciunul în mitologia românească
Sărbătorile Crăciunului durează trei zile (25 - 27 decembrie), în sens larg 19 zile (20 decembrie - 7 ianuarie). Obiceiurile, actele rituale şi practicile magice prin care se recreează timpul îmbătrânit după 365 sau 366 de zile se împarte în două perioade simetrice: perioada nefastă dintre Ignatul sau tăiatul porcilor şi miezul nopţii de Crăciun sau miezul nopţii de Anul Nou, când se deschid mormintele şi circulă printre cei vii spiritele mortilor, abundă practicile de pomenire a moşilor şi strămoşilor, se sacrifică Porcul, substitut al unei divinităţi preistorice, apar elemente dionisiace şi sunt tolerate unele abateride la normele sociale; Perioada fastă dintre miezul nopţii de Anul Nou sau miezul nopţii de Crăciun şi Iordănitul Femeilor, când abundă practicile de curăţire a spaţiului de forţele malefice, se alungă spiritele morţilor, se execută numeroase acte de divinaţie, propitiere şi profilaxie.
„Secvenţele rituale şi ceremoniale ale morţii şi renaşterii timpului la Sărbătorile Crăciunului formează un scenariu rito-magic din care nu lipsesc: tăiatul porcului, prepararea alimentelor rituale, deschiderea mormintelor, aşteptarea şi ospătarea mortilor, stingerea şi aprinderea rituală a luminilor şi focurilor, banchetele rituale, elementele dionisiace, strigatul peste sat, deschiderea cerului, arderea comorilor, observaţii astronomice, previziunile meteorologice, încercarea norocului, alungarea spiritelor morţilor, Îngroparea Crăciunului, actele de propiţiere, profilaxie şi de divinaţie, vrăjile şi farmecele etc.”, se arată în volumul „Dicţionar de mitologie română” (Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).
Vă recomandăm să citiţi şi:
Românii din secolele trecute îi uimeau pe călătorii străini prin pregătirile aspre pe care le făceau pentru întâmpinarea marilor sărbători, dar şi prin ospeţele şi voioşia cu care le trăiau.
Două scrisori rare confiscate de autorităţile române de la prizonierii sovietici din Valea Jiului arată cum se bucurau aceştia de traiul în cel mai mare lagăr care a funcţionat în judeţul Hunedoara, Lagărul 9 de la Vulcan, unde în anii celui De-al Doilea Război Mondial au fost peste 3.000 de sovietici.
Crăciun a fost un zeu solar, în mitologia indo-europeană, iar tradiţiile arhaice ale poporului român l-au înfăţişat în nuanţe negative. Moş Crăciun, spune legenda, a fost bătrânul bogat şi nemilostiv care a refuzat să o găzduiască pe Sfânta Maria, la naşterea Domnului. Poveştile actuale i-au cosmetizat imaginea şi l-au transformat într-unul dinte cele mai iubite personaje pentru copii.
Se încarcă comentariile...
