Topul curiozităţilor despre Transilvania medievală: povestea primului duce vlah şi a faimoaselor bogăţii pe care le stăpânea
0
Aurul din Transilvania este cel mai bun aur, iar pâmântul este udat de cele mai bune râuri informau cei mai vechi cronicari ungari din istorie, descriind ţinutul Transilvaniei medievale.
Transilvania a rămas de-a lungul istoriei un teritoriu cosmopolit, în care, atrase de bogăţia resurselor sale, s-au aşezat nenumărate popoare, unele dispărute cu timpul. Aici au trăit geto-daci, sciţi, celţi, sarmaţi, romani, goţi, huni, avari, gepizi, români, maghiari, secui, saşi, teutoni, evrei, croaţi, ruteni şi numeroase alte neamuri. Cele mai vechi mărturii despre ţinutul Transilvaniei medievale oferă detalii despre frumuseţea ei şi despre traiul locuitorilor săi:
De unde provine numele Transilvania
Toponimul Transilvania a fost atestat, potrivit istoricilor, din anul 1075, ca „terra ultra silvam” şi însemna ţinutul de dincolo de pădure. Teritoriul a mai apărut în secolele X – XI sub numele de Ultrasilvana şi terra Ultrasilvana, apoi Transilvana. Cronicarii unguri l-au atestat sub numele de Erde-lew şi mai apoi Erdely, ceea ce însemna „peste pădure”, iar toponimul „Septem Castra” a fost preluat de saşi ca „Siebenburgen” (şapte cetăţi).
Cum se numeau strămoşii românilor din Transilvania
Românii din Evul Mediu s-au numit pe sine români sau rumâni, păstrând secole convingerea că se trag din vechii romani, potrivit unor istorici, ca Ioan Aurel Pop. În schimb numele sub care au fost atestaţi de autorii bizantini a fost de blachoi. „Termenul a căpătat, în timp diferite variante, dar realitatea etnică acoperită este aceeaşi, anume românii. Exemple de variante: blachi sau vlahoi la bizantini, vlahi la slavii meridionali, volohi la slavii din răsărit, valachi în lumea latino-catolică apuseană, blach la maghiari, la care, în limba vorbită, devine olah, bloch la saşii din Transilvania, hac, ulah, oulagh la popoarele orientale etc”, afirma academicianul Ioan Aurel Pop, în lucrarea „Istoria Transilvaniei Medievale”. Unii istorici au susţinut că termenul vlah provine de la Flaccus, un general roman, alţii au menţionat că „vlah“ ar fi însemnat cioban ori astfel erau denumiţi păstorii.
Primul duce vlah şi bogăţia ţinuturilor stăpânite
Una dintre cele mai vechi cronici ungare care descriu ţinuturile Transilvaniei a fost Gesta Hungarorum (în română Faptele ungurilor). Documentul datează din jurul anului 1.200, fiind redactat la curtea regelui Bela I, de un notar (Magister P). Lucrarea prezenta modul în oştile conduse de căpetenia ungară Tuhutum au cucerit ţinutul stăpânit de vahul Gelu.
„Şi rămânând aci multă vreme, Tuhutum, tatăl lui Horca, cum era el om şiret, după ce a început să afle de la locuitori despre bunătăţile ţării de dincolo de păduri unde domnia o avea un oarecare vlah Gelou, a început să ofteze, dacă n-ar fi posibil, printr-o favoare a ducelui Arpad, domnul său, să obţină ţara de dincolo de păduri pentru sine şi urmaşii săi. Ceea ce s-a şi întâmplat întocmai. Iar Tuhutum, om foarte prudent, a trimis pe un oarecare bărbat viclean, pe Ogmand, tatăl lui Opaforcos, pentru ca umblând pe furiş să se informeze asupra calităţii şi fertillităţii ţării de dincolo de pădure, şi cum sunt locuitorii săi, şi dacă ar fi cu putinţă să se facă război cu ei, căci Tuhutum voia să-şi câştige nume şi pământ. După ce a sosit, i-a spus domnului său despre bunătatea acelei ţări: că pământul acela e udat de cele mai bune râuri, al căror nume şi folos le-a amintit pe rând, că din nisipul lor se culege aur, că aurul din această ţară este cel mai bun aur, că de acolo se scoate sare şi materii sărate şi că locuitorii din acea ţară sunt cei mai nevoiaşi oameni din toată lumea. Fiindcă sunt blachi şi sclavi (n.r. slavi) care nu au alte arme decât arcuri cu săgeţi şi ducele lor Geleou e puţin statornic şi nu are ostaşi buni împrejurul său şi nu ar îndrăzni să se împotrivească curajului ungurilor, fiindcă suferă multe neajunsuri din partea cumanilro şi pecengilor”, arăta cronicarul în Gesta Hungarorum.
Autorul relata că Gelu îşi întâmpinase cu oaste duşmanii, însă a fost înfrânt şi ucis înaintea fortăreţei sale de pe malul râului Someş.
Cum au ajuns saşii în Transilvania
Pe lângă popoarele român şi maghiar, un loc aparte în istoria Transilvaniei medievale l-au avut saşii şi secuii. Secuii, consideraţi ramură a poporului maghiar, au trăit iniţial în comunităţi împrăştiate de-a lungul frontierelor Regatului Ungariei, iar cei mai mulţi au migrat spre estul bazinului Carpatic în secolele XII- XIII. Saşii au luat drumul Transilvaniei pentru a-şi câştiga libertăţi şi privilegii de care nu se bucurau nu le aveau în ţara lor, garantate de monarh, în schimbul apărării graniţelor Regatului Ungar, informa autoarea Emily Gerard, în volumul „Transilvania, tărâmul de dincolo de pădure”.
„Data exactă a sosirii coloniştilor germani în Transilvania este necunoscută, dar se pare că au ajuns între 1141 şi 1161. Este aproape sigur că nu au venit cu toţii deodată. Cruciadele, care în acea epocă ocupau fiecare minte, ar fi putut cauza faptul că aceste imigraţii au trecut aproape neobservate. Numele de saşi (saxoni), aşa cum îşi spun ei, a fost folosit mult mai târziu ca denumire generală şi este mai mult decât probabil, din diferenţele de limbaj, obiceiuri şi comportament, că diferite colonii au ajuns aici din diferite părţi ale locurilor lor de baştină. Şi în timpurile în care nobilii ungari abia ştiau să scrie şi să citească, aceste colonii mici ale saşilor erau adevărate raiuri de civilizaţie, în mijlocul sălbăticiei, ignoranţei şi barbarismului”, susţinea scriitoarea.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
