Topul celor mai enigmatice locuri din România: Sfinxul, insula interzisă şi locul antic unde flăcările bat pe comori în zilele de sărbătoare
0
O mulţime de locuri din ţară i-au fascinat de-a lungul timpului pe români prin legendele lor şi prin credinţele izvorâte din ele.
Numeroase locuri din ţară au rămas învăluite în mister, iar românii au acordat o atenţie deosebită poveştilor lor.
Sfinxul din Munţii Bucegi şi puterile energetice
Cel mai celebru „sfinx” din România se află în Masivul Bucegi. Megalitul cu forma neobişnuită, care înfăţişează chipul unui om ar fi fost în trecut un loc sacru, în jurul căruia se petreceau ritualuri religioase şi sacrificii, susţineau istorici ca Nicolae Densuşianu. „Acestă figură într-adevăr titanică din munţii Daciei vechi ne înfăţişează după toate caracterele sale imaginea supremei divinităţi a timpurilor pelasge”, afirma istoricul, menţionând că triburile din Antichitate îşi venerau zeii pe vârfurile înalte ale munţilor. Şi în prezent, mulţi români au dedicat o zi Sfinxului, cea de 28 noiembrie, şi susţin că muntele pe care se află emană energii puternice pe care doar iniţiaţii le pot simţi.
Sfinxul de la porţile Banatului
O stâncă misterioasă, care seamănă cu un cap de om, a fost remarcată de-a lungul timpului în apropiere de Băile Herculane, nu departe de Cazanele Dunării. Monumentul megalitic a fost numit Sfinxul din Banat şi a fost cercetat de istorici şi naturişti începând din anii 1930. „Întâmplarea a voit să fie ca să i se arate din jos de gara Băilor Herculane, la vreo patru kilometri, o stâncă pronunţată, sub coasta unui deal, sub poalele căruia curge apa Cernei şi de pe şosea privind această stâncă, cu uimire şi satisfacţie am descoperit statuia zeiţei Gea, care la poporul nostru trăieşte şi acum sub numele de Baba Gaia sau Baba Dochia. Va pune în uimire pe toţi când vor vedea-o, cât de mare îi e asemănarea cu... Sfinxul din Egipt”, informa revista Natura, în 1932. Şi zona aceasta a devenit în ultimele decenii loc de întâlnire al amatorilro de meditaţii.
Polovragi – adăpostul lui Zamoxis
Peştera Polovragi a devenit o atracţie turistică pentru amatorii de istorie şi senzaţional, după ce povestea sa a fost asociată cu divintatea dacilor, Zamolxis. Aici ar fi fost locul subteran în care, potrivit legendelor, ar fi trăit personajul istoric al strămoşilor noştri. O stânc în formă ciudată din interior ar fi fost asemuită „tronului” zeului dac. Totodată, numele peşterii provine de la cel al unei plante rare, întrebuinţată ca remediu pentru boli. Nu este însă singura peşteră din ţară în care se crede că ar fi locouit Zamolxis.
Insula şerpilor şi templul dispărut
Aproape inaccesibilă, Insula Şerpilor, din Marea Neagră, stimulează fantezia românilor. În Antichitate, pe stâncile ei ar fi fost clădit un templu închinat zeului Apollo. A rămas un mister modul în care ar fi dispărut vestigiile templului antic. Despre Insula Şerpilor, unii autori antici afirmau că rămăşiţele pământeşti ale eroilor Iliadei, Achile şi Patrocle, au fost aduse aici, pentru a fi păstrate într-un mausoleu, când locul se numea insula Leucos sau Leuke. O altă legendă, relatată de Filostrat, spune că eroul grec Ahile le-ar fi nimicit pe amazoane pe insula Leuce. Locul sacru din Antichitate a mai apărut în folclorul românesc sub numele de Biserica cu nouă altare.
Sarmizegetusa Regia şi comorile
Sarmizegetusa Regia, considerată vechea capitală a Daciei, se numără printre locurile din România cele mai intens studiate de-a lungul timpului, primele cercetări arheologice fiind înregistrate aici în urmă cu peste două secole. Chiar şi aşa, doar o mică parte a oraşului antic a fost scoasă la iveală. Unul dintre numeroasele mistere ale aşezării din munţi este legată de comorile descoperite aici şi legendele din jurul lor. Localnicii au dezvoltat adevărate ritualuri şi credinţe în ajutorul găsirii comorilor, mulţi ghidându-se după flăcările văzute ieşind din pământ, care „bat pe comori”. „Mai multe zile de sărbătoare sunt propice căutării comorilor. Atunci, spun legendele, toate comorile încep să ardă sau, în limbajul mistic, să strălucească la suprafaţa pământului, iar lumina lor este o flamă albăstruie ce seamănă cu culoarea spiritelor înflăcărate ale vinlui, care îi îndrumă pe muritori către ascunzătorile lor. Nu trece un an fără a fi scoase la lumină din pământ monede vechi dacice sau ornamente din aur de pe vremea romanilor“, scria autoarea britanică Emily Gerard, în „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania“, publicat la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Geţii aveau obiceiul să îşi ia mai multe soţii, la sarmaţi femeile care nu deprindeau mânuirea armelor şi nu ucideau erau pedepsite să nu se căsătorească, sciţii erau desfrânaţi, dar o parte a populaţiei suferea de afecţiuni sexuale, iar tracii îşi lăsau fiicele să ducă o viaţă libertină, înainte de căsătorie. Sunt doar câteva dintre relatările din Antichitate despre obiceiurile din viaţa privată a strămoşilor noştri.
O serie de anecdote ce datează din Antichitate i-au prezentat pe daci în roluri mai puţin obişnuite. Autorii povestirilor scurte şi amuzante relatau despre cum au reuşit dacii să le înşele vigilenţa romanilor, de ce au renunţat la vin sau de ce trăgeau cu săgeţi spre cer, în timpul furtunilor.
Vechile temple din Sarmizegetusa Regia şi altarele celorlalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei au dat naştere unei serii nemărginite de ipoteze şi interpretări. Unii istorici au atribuit sanctuarelor antice rolul de calendare, iar teoriile asupra modului în care strămoşii noştri măsurau trecerea timpului sunt numeroase.
Se încarcă comentariile...
