Secretele marelui baraj din Retezat, ascunse 40 de ani. Oficialii americani avertizau în note confidenţiale asupra riscului unui dezastru de mediu
0Marele baraj din Retezat a fost unul dintre cele mai importante proiecte energetice realizate în comunism. Statul român a cerut un împrumut de 50 de milioane de dolari Băncii Mondiale pentru a finanţa investiţia estimată la 250 de milioane de dolari, însă în notele secrete ale unor oficiali americani, proiectul era prezentat ca fiind unul extrem de dăunător pentru mediu.
Note secrete ale oficialilor americani din România anilor 1970, publicate de Wikileaks.org, oferă detalii mai puţin cunoscute despre unul dintre cele mai importante proiecte hidroenergetice din comunism: crearea Lacului de acumulare Gura Apelor şi a amenajărior hidrografice de pe Râul Mare – Retezat.
Proiectul de 250 de milioane de dolari urma să transforme ultimul râu sălbatic şi să producă mari schimbări în Parcul Naţional Retezat.
Pentru realizarea proiectului demarat în 1975, statul român a cerut un ajutor de 50 de milioane de dolari de la Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Împrumutul pe 20 de ani, plus cinci ani de graţie, a fost condiţionat şi de impactul de mediu pe care urma să îl aibă marele proiect.
Impact asupra mediului
Cu un an înaintea negocierii împrumutului pe care Guvernul României Socialiste urma să îl facă la Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare, oficialii americani din Ambasada SUA atrăgeau atenţia, în note informative secrete, asupra faptului că proiectul din Retezat va dăuna mediului.
„Departamentul şi Banca Mondială ar trebui să fie conştiente că proiectul hidroelectric de pe Râul Mare va afecta una dintre puţinele arii naturale relativ neatinse din Carpaţi, inclusiv o zonă a rezervaţiei ştiinţifice a Parcului Naţional Retezat, care aparţine Academiei Române. Efectul va fi cel de distrugere a unei zone mari în care se află păduri virgine de fagi şi de molid, populate de urşi, cerbi, lupi, de plante nice. Importanţa sitului este cunoscută în întreaga Europă. Impactul asupra mediului va fi cu mult mai mare decât beneficiile modestului câştig al Kilovaţilor sau controlul marginal al inundaţiilor. Dezirabilitatea acestui proiect a fost contestată de câţiva scriitori activişti şi oameni de ştiinţă, din spatele scenei şi în cercuri restrânse, care deplâng pierderea potenţialului ştiinţific. Departamentul doreşte să ofere aceste informaţii Băncii Internaţionale de Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru a le lua în considerare, în privinţa acordării împrumutului”, se arată într-o telegramă din 23 septembrie 1975, trimisă de oficialii americani către Departamentul de Stat al USA, publicată pe wikileaks.org.
Zonă importantă din Retezat distrusă
În primăvara anului 1976, autorităţile din România Socialistă îi asigurau pe reprezentanţii Băncii Mondiale că impactul asupra mediului va fi minim, iar proiectul de dezvoltare pe plan hidroenergetic este extrem de important. O altă telegramă confidenţială a oficialilor americani din ambasadă, datată în 26 aprilie 1976, cu titlul „Impactul asupra mediului al proiectului Hidro Râul Mare”, atrăgea din nou atenţia asupra controverselor proiectului.
„Consiliul director al Băncii Internaţionale de Reconstrucţie şi Dezvoltare va lua în scurt timp o decizie asupra finanţării proiectului Râul Mare. Proiectul ridică, cel puţin în mintea noastră, câteva probleme importante privind politica, procedura şi etica la consideraţiile Băncii. Aprobarea proiectului va fi în acord cu politica Statelor Unite de a susţine independenţa şi viabilitatea economică a României. Noi suntem de acord cu aprobarea proiectelor de către BIRD în cazul României, ca regulă generală. Dar studiile privind impactul asupra mediului în acest caz este, în aparenţă, fraudulos şi născocit. Spunem <<în aparenţă>>, pentru că o cerere pe care am trimis-o în decembrie cu privire la textul studiului am eşuat în a o obţine”, se arată în documentul publicat pe Wikileaks, la patru decenii de la redactarea sa. Argumentele oficialilor americani se bazau pe observaţii personale şi din discuţii cu localnicii şi cu oficialii, precum şi cu reprezentanţii unor organizaţii de mediu.
„Impactul proiectului de pe Râul Mare va fi de distrugere a ceea ce este poate ultimul râu sălbatic al României şi un rezervaţia ştiinţifică – sanctuar din inima Parcului Naţional Retezat. Prin <<distrugere>> înţelegem transformarea Râului Mare, o dată sălbatic, într-o băltoacă a cărei apă se deversează printr-o conductă imensă, plus cicatrizarea pădurilor din vale şi a ţinutului prin activităţi de construcţii. O problemă centrală ţine de proceduri. Dacă BIRD va lua în considerare impactul asupra mediului, va fi pregătită să accepte o înşelăciune a autorităţilor române care au interesul să ignore sau să minimalizeze distrugerea mediului?”, se arăta în telegrama confidenţială.
Împrumut de 50 de milioane de dolari
În primăvara anului 1976, statul român prin Banca de Investiţii şi Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare semnau acordul privind împrumutul de 50 de milioane de dolari, pentru finanţarea investiţiei.
Lacul Gura Apelor, din Retezat
Potrivit documentelor publicate de Bănca Mondială, proiectul hidroenergetic Râul Mare – Retezat a fost iniţiat la sfârşitul anului 1974, iar în primele luni ale anului 1976, o delegaţie a Băncii României a început negocierile cu Banca Mondială, la Washington. Costurile totale ale proiectului erau estimate la echivalentul a 250 de milioane de dolari, iar împrumutul propus Băncii Mondiale era de 50 de milioane de dolari, fiind garantat de Guvern. Proiectul urma să fie finalizat în 1983, potrivit raportului Băncii Mondiale.
„Guvernul a acordat atenţie minimalizării efectelor negative ale proiectului asupra mediului. Proiectul este adiacent unui parc naţional care include o rezervaţie ştiinţifică. Ca rezultat al recomandărilor unui studiu detaliat al Guvernului pe această temă, tunelul de aducţiune a fost relocat de pe partea dreaptă a râului pe partea stângă, pentru a evita efectele negative asupra parcului naţional. Un alt tunel, secundar, va fi excavat în afara zonei rezervaţiei ştiinţifice, iar drumurile de acces vor fi aranjate astfel încât să cauzeze tulburări minime. Captarea de apă prin tunelul secundar a fost restricţionată în conformitate cu recomandãrile ecologice, din studiu. Misiunea de evaluare consideră că aceste măsuri sunt adecvate”, se arăta în documentele acordului.
Printre condiţiile privind protejarea mediului, pe care statul român urma să le îndeplinească în timpul lucărilor, se numărau: dublarea numărului de pădurari şi paznici de vânătoare; afişe de propagandă cu atenţionări referitoare la interzicerea distrugerii vegetaţiei; lemnele necesare construcţiei trebuiau luate din locul viitorului lac de acumulare, unde pădurea era defrişată; un grup de biologi trebuiau să cerceteze terenul viitorului lac şi să extragă plantele care puteau creşte şi în afara acestei zone pentru a fi replantate; la secarea unor râuri, peştii trebuiau colectaţi şi transferaţi în lac; animalele care nu puteau ieşi din zona viitorului lac unde aveau loc lucrări trebuiau luate de zoologi şi relocate; barăcile muncitorilor trebuiau construite în afara Parcului Naţional Retezat; trebuiau să fie selectate cele mai puţin zgomotoase metode de lucru; trebuia să fie minimalizată folosirea de explozibili.
Barajul Gura Apelor a fost inaugurat în 16 aprilie 1986, după 11 ani în care s-a muncit la construcţia lui. Zeci de kilometri de galerii au fost săpaţi în munte pentru a devia cursul pâraielor din Retezat spre lacul de acumulare. La acea vreme, Gura Apelor era considerat cel mai mare baraj de anrocamente şi miez de argilă din Europa. Pentru mai bine de un deceniu, mii de mineri şi constructori au fost implicaţi în cel mai mare proiect hidroenergetic realizat în istoria judeţului Hunedoara: construcţia Barajului Gura Apelor, din Masivul Retezat. Barajul Gura Apelor (sau Gura Apei) a fost construit la marginea Parcului Naţional Retezat, la capătul unui drum de 40 de kilometri ce porneşte din Haţeg şi se afundă în munte. În vremea inaugurării lui, în 16 aprilie 1986, era cel mai mare baraj de anrocamente (bolovani) şi argilă din Europa, iar potrivit reprezentanţilor Hidroconstrucţia, dimensiunile întregului baraj le întrec de trei ori pe cele ale piramidei lui Keops.
S-a lucrat un deceniu la amenajarea barajului
Povestea construirii barajului din Retezat, situat în zona Lăpuşnic din Retezat, a început în 1974, când statul român a decis, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 759, amenajrea hidroenergetică a Râului Mare – Retezat, care avea să cuprindă barajul Gura Apelor, hidrocentrala subterană Retezat şi hidrocentrala Clopotiva.
„După aproape 11 ani de activitate, în care s-au dăltuit în granitul munţilor zeci de kilometri de galerii şi s-au înălţat în calea apelor un baraj de anrocamente şi miez de argilă, cel mai mare din Europa, la 16 aprilie 1986, îşi închide porţile galeria de deviere şi apele Râului Mare Retezat sunt zăgăzuite. Atunci a început acumularea apelor în lacul care va avea în final un volum de peste 210 milioane metri cubi de apă şi o suprafaţă de 420 de hectare”, informa Hidroconstrucţia. O lună mai târziu a fost pusă în funcţiune uzina hidroenergetică Retezat cu o putere de 335 MW şi apoi Centrala de la Clopotiva, de 14 MW, situată în aval.
Cel mai modern sistem de foraj în anii 1980
În primii ani de la începerea construcţiei barajului, galeriile din munte au fost săpate cu unelte rudimentare. Din 1980, în premieră în România, s-a adoptat metoda de excavare mecanizată prin introducerea unei maşini de forat Robbins, cu un avans mediu de 174 de metri pe lună şi maxim de 330 de metri pe lună. Instalaţia de forat modernă a fost folosită la aducţiunea principală a barajului. Galeria subterană are o lungime de 18,5 kilometri şi o înălţime de aproape cinci metri. Pe traseul ei, colectează apele pâraielor Netiş, Bodu şi Valea Mare, pe care le revarsă în baraj.
O altă aducţiune a lacului de acumulare Gura Apelor preia apele a 12 pâraie de pe versantul nordic al Retezatului, printr-un sistem de galerii subterane cu o lungime de peste 30 de kilometri. Potrivit inginerilor de la Hidroconstrucţia, iniţial s-a prevăzut captarea a 21 de afluenţi cu un debit mediu total de 5,13 metri pe secundă.
La intervenţia Academiei Române pentru prezervarea şi protejarea mediului în Parcul Naţional Retezat şi Rezervaţia Stiinţifică Retezat, s-a renunţat la nouă captări, rămânând un debit mediu de 3,80 metri pe secundă. Cele 12 pâraie captate sunt: Lanciţiu, afluent Râu Bărbat, Râu Barbat, Râul Alb, Parosul Mic, Paros, Beagu, Obârşia Nucşoarei, Nucşoara, Ciurila, afluent Râuşor şi Râuşor. Debitul lor este transportat prin aducţiunea secundară subterană la care se adaugă un canal de 329 de metri, construit în completarea ei. Ultimul tronson al aducţiunii Râuşor - Gura Apelor are o lungime de 13.780 metri şi trece prin munte, pe sub Rezervatia Ştiinţifică Gemenele - Retezat, informează Hidroconstrucţia.
Lacul de acumulare Gura Apelor are o adâncime maximă de peste 160 de metri, iar barajul lui are o lungime de 464 de metri şi o înălţime de 168 de metri. Situat la cota 1.000 faţă de nivelul mării, barajul are o lăţime la bază de peste 550 de metri, iar la coronament de 12 metri. Drumul care îl traversează îi duce pe turişti la Poiana Pelegii, locul de pornire ale mai multor trasee turistice din Parcul Naţional Retezat.
Barajul Gura Apelor a fost construit din aroncamente (bolovani şi pietriş), grohotiş, argilă, granit, roci stâncoase. Amenajarea hidroenergetică Râul Mare – Retezat, reprezentată barajul Gura Apelor şi hidrocentralele Retezat şi Clopotiva, are o putere instalată de 349 MW şi o energie medie multianuală de 630 de GWh. Are ca rol atât producerea de energie electrică, cât şi în regularizarea cursului Râului Mare şi atenuarea undelor de viitură. În avalul barajului, în depresiunea Haţegului, ulterior au mai fost construite nouă hidrocentrale, care au o putere instalată totală de 134,3 MW şi asigură o producţie medie anuală a energiei de 193,4 GWh.
Dezastrul provocat de inundaţii, atenuat de existenţa barajului
Potrivit reprezentanţilor Hidroconstrucţia, lacul contribuie la atenuarea viiturilor pe Râul Mare. Dacă barajul nu ar fi existat, torentele ar fi avut efecte devastatoare pentru comunităţile de pe Valea Streiului.
Cea mai mare tragedie provocată de viituri în zona Retezatului s-a petrecut în 12 – 14 iulie 1999. Atunci, în masivele Retezat, Godeanu şi Ţarcu au avut loc ploi intense, care au provocat viituri, al căror vârf, înregistrat în dimineaţa de 12 iulie 1999, a însemnat un debit de peste 1000 metri cubi de apă pe secundă. „În lipsa barajului Gura Apelor, acest debit de 1345 metri pe secundă nu ar fi putut fi tranzitat fără a se produce inundaţii catastrofale cu pierderi materiale şi umane greu de estimat. Efectele dezastrului s-ar fi extins la toată populaţia şi la obiectivele sociale şi economice amplasate pe lunca Râului Mare şi a Streiului până la vărsarea în Mureş, pe sectorul Brazi – Simeria”, scria autorul articolului „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”, publicat în revista de specialitate Energetica.
Potrivit specialistului, caracterul violent al precipitaţiilor din noaptea de 11/12 iulie 1999 a provocat o torenţialitate fără precedent în întreaga parte montană a văii Râului Mare şi pe afluenţii acestuia. Pe câteva văi au fost cazuri în care torenţii au antrenat deluviul până la roca de bază târând totul în albia Râului Mare, pe drumurile de acces sau pe platformele de organizare de şantier din colonia barajului Gura Apelor. „În secţiunea coloniei din avalul barajului Gura Apelor s-au produs patru torenţi principali, dintre care cel mai violent a fost cel din dreptul locuinţelor coloniei. Torentul a spălat deluviul până la rocă, a dezrădăcinat copaci şi a târât totul pe platforma locuită a coloniei. Copaci şi bolovani imenşi au izbit şi străpuns dintr-o parte în alta pereţii a două barăci locuite, situate în dreptul torentului. Au fost omorâţi 14 oameni, printre care au fost şi copii. Nenorocirea s-a produs în timpul nopţii de 11/12 iulie 1999, moment în care toată lumea dormea, reacţia de apărare împotriva dezastrului fiind practic nulă”, scria inginerul Augustin Vlaiconi, în articolul „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”, publicat în revista de specialitate Energetica.
Lucrările de reparaţie pentru remedierea consecinţelor viiturii au costat peste 27 miliarde lei vechi.
Vă recomandăm şi:
Un dosar complex, judecat de şapte ani, vizează modul în care au fost împroprietărite urmaşele familiei Kendeffy, cu aproximativ 15.000 de hectare de păşuni şi păduri în Retezat. Până în prezent, în procesul în care Academia Română a solicitat constatarea nulităţii titlurilor de proprietate primite de Maria Kendeffy şi Elisabeth Pongracz în 2006, magistraţii nu au luat o decizie.
Primele mari exploatări forestiere din Retezat au început în anii 1880, susţin reprezentanţii Parcului Naţional Retezat, fiind conduse de familia nobiliară Kendeffy. Şi în prezent, urmaşii baronilor Kendeffy şi Ocksay deţin cea mai mare mare suprafaţă forestieră din rezervaţie.
Parcul Naţional Retezat nu a fost ocolit de firmele care exploatează lemnul, iar adesea organizaţiile de mediu şi societatea civilă au reclamat că au avut loc defrişări în aria protejată. Rapoartele Direcţiei Silvice confirmă tăierile din fondul forestier, dar reprezentanţii instituţiei şi cei ai Parcului Naţional retezat spun că nu există motive de îngrijorare.
Se încarcă comentariile...
