TIME OUT: Festivalul narciselor are loc, în acest weekend, la poalele Masivului Retezat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de flori pot fi admirate, începând de astăzi, pe raza localităţii Sălaşu de Sus. Manifestarea se află la cea de a X-a ediţie, iar peisajul unic oferit de poiana de la poalele muntelui poate fi vizitat până  la mijlocul lunii iunie.

Ediţia jubiliară a manifestării este motiv de bucurie atât pentru locuitorii satelor din zonă, cât şi pentru turiştii care urcă în Retezat. Poiana cu narcise se întinde pe o suprafaţă de circa 20 de hectare, între localităţile Sălaşu de Sus şi Nucşoara. Este considerată o „insulă preistorică“, în care încă mai cresc plante din perioada glaciară, când toată zona era o imensă taiga. Din paradisul plantelor preistorice, cel mai mult atrage „regalul“ narciselor. Apariţia florilor în insula de la poalele Retezatului este explicată de specialişti prin faptul că printre pietrele de granit de sub sol curg ape reci din Munţii Retezat, care „au efect de frigider şi răcesc locul“.

Fluturi unici

Odată cu apariţia narciselor, în poiană se „trezeşte la viaţă“ şi fluturele Grilaj, care nu trăieşte decât câteva zile. Bătrânii satului povestesc că acesta îi călăuzeşte pe cei morţi în „Lumea de Apoi“. Un alt fluture întâlnit în Poiana Narciselor de la poalele Retezatului este Albăstriţa. Despre el se spune că îşi hipnotizează victimele, mai exact furnicile, pe care le ademeneşte cu nişte sunete speciale. Odată hipnotizate, furnicile duc Albăstriţa în muşuroi, unde fluturele găseşte căldură, adăpost şi hrană suficientă fără a depune niciun efort.

ŞTIRI:


Concert Oliver, astăzi, ora 22.00
Trupa Oliver va concerta, în această seară, în John's Club din Deva. Cunoscută drept formaţia ce aduce muzica şi poezia mai aproape de public printr-o combinaţie de energie şi romantism, artiştii vor urca pe scenă începând cu ora 22.00.

Ladies Night, mâine, ora 22.00

Doamnele şi domnişoarele care vor merge, sâmbătă, în Reno Club, Deva, vor primi un cocktail din partea casei. „Ladies Night” va fi completată de cover-urile şi mix-urile  marca DJ Ben Boognar. Intrarea este liberă.



Kid's Cup la gimnastică, mâine ora 10.00

Zeci de gimnaste de la diverse cluburi şcolare din ţară vor fi prezente, mâine, la Deva. Acestea îşi vor demonsta talentul în cadrul competiţiei de gimnastică aerobică şi artistică Kid's Cup. Concursul are loc la Sala Sporturilor.


Competiţie de darts, duminică, ora 12.00

Locuitorii reşedinţei de judeţ sunt invitaţi, duminică, la Cupa Devei la darts. Pasionaţii acestui sport vor avea ocazia să-şi testeze îndemânarea la Mall, într-o atmosferă destinsă şi relaxantă. Sunt aşteptaţi toţi iubitorii jocului, chiar şi cei neiniţiaţi.

RECOMANDĂRI:

Seară retro, astăzi, ora 22.00
Dacă vrei să dansezi pe cele mai cunoscute hituri oldies din anii 1970  până în prezent, nu ezita să te afli faţă-n faţă cu DJ Ben Boognar. În această seară, în Reno Club & Loungee cuvântul de ordine este RETRO. Bineînţeles, nu lipsesc muzica bună, băuturile alese, promoţiile şi multe alte surprize pregătite special pentru hunedorenii cu chef de distracţie. Chiar dacă intrarea este liberă, ai nevoie totuşţi de un o parolă: dresscode – disco & funky! Retro glamour night începe la ora 22.00.


Noaptea albă a muzeelor, mâine, ora 19.30
Devenii iubitori ai farmecului desuet al spaţiilor muzeale sunt invitaţi să participe sâmbătă la „Noaptea albă a muzeelor”. Cu această ocazie, în clădirea Magna Curia, vizitatorii vor fi aşteptaţi de la ora 19.30 cu o prezentare de costume dacice şi romane, demonstraţii de luptă, susţinute de Terra Dacica Aeterna Cluj. De la ora 20.30 va avea loc un festival de muzică şi dansuri prezentate de formaţia Renaissence. Evenimentul este realizat de Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilzaţiei Dacice şi Romane Deva.

Cartea lui Eli, Cinema Patria, duminică, ora 19.00

În viitorul nu foarte îndepărtat, la vreo 30 de ani după războiul catastrofal, un om străbate singur întinderile pustii ale ceea ce fusese altădată America. Oraşele, şosele distruse, pământul pârjolit—tot ce-l înconjoară arată catastrofa care se petrecuse.  Nu mai există nicio urmă de civilizaţie sau lege.  Drumurile aparţin unor bande de tâlhari care sunt în stare să omoare un om pentru pantofii lui, pentru o cană de apă sau chiar pentru nimic.  Dar ei nici nu se compară cu acest călător solitar.

image
image
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite