Tezaur de galbeni descoperit într-o vizuină la poalele cetăţii Sarmizegetusa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tezaurul de Kosoni a fost descoperit întâmplător de copii. FOTO: Daniel Guţă. ARHIVĂ.
Tezaurul de Kosoni a fost descoperit întâmplător de copii. FOTO: Daniel Guţă. ARHIVĂ.

Descoperire preţioasă în zona cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia: un tezaur de monede antice de tip Koson a fost predat de o localnică din Orăştioara de Sus autorităţilor, după ce copilul său a descoperit galbenii într-o vizuină de vulpe.

Trei copii au descoperit, într-o vizuină de vulpe de la marginea satului Ludeştii de Jos (comuna Orăştioara de Sus), o sticlă de plastic care conţinea un tezaur de monede dacice Koson.

Monedele au fost aduse la sediul primăriei comunei Orăştioara de Sus de un localnic, care le primise de la mama unuia dintre copii. Primarul comunei, Vasile Inăşesc, a relatat că localnicul a adus 95 de monede, dar se pare că minorii au descoperit mai multe piese, pe care le-au împărţit."Omul a venit la secretariat cu monedele, pentru a le preda. M-a mirat gestul său, dar l-am apreciat totodată, fiind unul de bun simţ. Din câte mi-a relatat, monedele inscripţionate Koson erau de la familiile a doi dintre cei trei copii care le-au găsit, urmând ca un alt localnic să predea autorităţilor alte astfel de piese", a povestit primarul.

„Este un dosar mai vechi privind braconajul arheologic în zona siturilor istorice ale cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, iar acest caz al monedelor descoperite are legătură cu ancheta în desfăşurare. Este o dispoziţie a legii care îi obligă pe cetăţeni să predea aceste obiecte autorităţilor, iar cei care le-au predat au procedat corect”, a declarat prim-procurorul Augustin Lazăr, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Monede de preţ

Pe piaţa antichităţilor preţul unui stater de tip Koson ajunge până la 5.000 de euro. Monedele cântăresc în jur de opt grame, sunt bătute la cald şi au o figuraţie inspirată după cea a denarilor romani. Potrivit unor istorici, monedele din aur descoperite în zona cetăţilor dacice din munţii Orăştiei au fost bătute în vechea Macedonie.

Pe aversul kosonilor este reprezentat un vultur aşezat pe o ghioagă, care ţine într-una din gheare o cunună cu lauri, iar pe reversul monezilor sunt înfăţişate trei personaje a căror costumaţie seamănă cu cea a demnitarilor romani din trecut. Banii sunt inscripţionaţi însă cu litere greceşti. După 1989, braconierii de comori arheologice au devastat siturile cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi au fost cei care au contribuit la înstrăinarea tezaurelor de kosoni. Cea mai importantă dintre descoperirile braconierilor a avut loc în 1996, când peste 3.000 de monede din aur de tip Koson au fost găsite în pădurea de pe Dealul Muncelului, din Munţii Orăştiei. Dintre acestea, doar 700 monede din aur, în valoare de 350.000 de euro, au fost recuperate de autorităţile statului român. Un tezaur de aproape 25 de kilograme de monezi din aur este dat în urmărire.


Vă recomandăm şi:

FOTO Muzeele Hunedoarei au păstrat peste 20 de kilograme de aur. Unde se află cele mai frumoase exponate          Cele mai valoroase expoziţii din judeţul Hunedoara sunt prezentate în această perioadă la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi la Muzeul Aurului din Brad.

Legendele comorilor din Munţii Orăştiei: cum i-a cuprins febra aurului pe localnicii de la poalele cetăţilor dacice        Ţinutul cetăţilor dacice a fost dintotdeauna un loc al misterelor şi al legendelor. În zona Sarmizegetusei Regia, oamenii au păstrat istorisiri vechi, despre aurul ascuns de strămoşi în munţi, iar descoperirea fiecărei comori a stârnit şi mai mult fantezia localnicilor. Istoricii au consemnat, de asemenea, poveştile vechilor căutători de comori, din secolele trecute.

Povestea kosonilor din aur, cele mai valoroase monede ale regilor daci            Singurele monede din aur care datează din vremea regilor daci au fost kosonii. Galbenii dacilor au fost descoperiţi doar în Transilvania, iar istoria şi originea lor au stârnit controverse.

Tezaur de galbeni recuperat din Londra, după ce a fost furat din Sarmizegetusa            Un lot de 145 de monede antice din aur, despre care se presupune că face parte din comorile furate de braconieri din siturile cetăţilor dacice, a fost readus în ţară.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite