Taxele de vizitare la muzeele şi siturile istorice vor scădea. Decizia luată în premieră după eşecul scumpirilor

Taxele de vizitare la muzeele şi siturile istorice vor scădea. Decizia luată în premieră după eşecul scumpirilor

O vizită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa Regia va costa 14 lei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

După ce au decis dublarea taxelor de vizitare la mai multe muzee şi situri istorice din judeţul Hunedoara, „din respect pentru monumente”, autorităţile revin asupra hotărârii, care nu s-a dovedit de bun augur.

Ştiri pe aceeaşi temă

Consiliul Judeţean Hunedoara a iniţiat un proiect de hotărâre care va modifica taxele de vizitare a mai multor muzee şi situri istorice din judeţ aflate în administrarea instituţiei. Majoritatea tarifelor vor scădea, cu excepţia celui de vizitare a Sarmizegetusei Regia, care se va mări cu 4 lei, pentru adulţi.

Astfel, taxa de vizitare la Sarmizegetusa Regia va fi de 14 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari în perioada 1 iulie – 30 septembrie, faţă de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru cei care beneficiază de reduceri. Este singura creştere a tarifelor de vizitare anunţată de Consiliul Judeţean la un sit aflat în administrarea sa.

Consiliul Judeţean Hunedoara anunţă, în schimb, scăderea costurilor de vizitare, de la 20 de lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari şi persoane cu handicap, la 10 lei pentru adulţi şi la 2 lei pentru beneficiarii de reduceri, la următparele muzee: Expozţia de Istorie Locală şi Etnografie Brad, Complexul de monumente de la Ţebea, Casa memorială Avram Iancu din Baia de Criş, Complexul Memorial Aurel Vlaicu, Secţia de Etnografie şi Artă Populară din Orăştie. Vizitarea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva (Palatul Magna Curia) va costa tot 20 de lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copii, iar costul unui bilet la Ulpia Traiana Sarmizegetusa va costa 14 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copii, elevi, studenţi, pensionari şi persoane cu handicap. Proiectul a fost prezentat pe site-ul instituţiei, în dezbatere publică.

Turişti alungaţi de preţurile mari

La sfârşitul anului 2017, Consiliul Judeţean Hunedoara a decis creşterea tarifelor de vizitare la majoritatea muzeelor şi siturilor din Hunedoara, aflate în grija instituţiei. Adevărul.ro a scris în luna martie că majorarea tarifelor a lăsat muzeele mici aproape fără clienţi. Atunci reprezentanţii Consiliului Judeţean au motivat decizia de majorare astfel: „Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane a propus noi tarife de acces/fotografiere/filmare la toate obiectivele aflate în subordinea sa, printre care Complexul de Monumente de la Ţebea, Casa Muzeu Avram Iancu de la Baia de Criş, Complexul Memorial Aurel Vlaicu, Magna Curia Deva, Secţia de Arheologie Sarmizegetusa etc. Motivaţia Muzeului de creştere a tarifelor de intrare a fost aceea de recunoaştere şi respect cuvenit acordat monumentului, astfel încât preţul unui bilet să fie de minim 1 euro. La aceasta se adaugă investiţiile realizate până acum, o serie de fonduri accesate şi, nu în ultimul rând, realizarea veniturilor proprii prevăzute de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva în bugetul pe anul în curs”, informa Consiliul Judeţean Hunedoara, într-o adresă trimisă adevărul.ro.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Muzeele rămase pustii după dublarea tarifelor. De ce vizita la mormântul lui Avram Iancu a ajuns să coste 20 de lei

Fotografia unică de la înmormântarea lui Avram Iancu. Mii de români în doliu la mormântul „Crăişorului munţilor”

Soarta tristă a şcolilor din sate: peste 400 au dispărut în Hunedoara, în 20 de ani, iar clădirile au ajuns grajduri şi ruine

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: