Tânăra care „a întins“ coronavirusul în Hunedoara, reinternată la o zi după externare. Ar trebui tratată acum la Neurologie, secţie pe care a închis-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra se află internată la spitalul din Deva.
Tânăra se află internată la spitalul din Deva.

Tânăra de 26 de ani din Valea Jiului, care a infectat o mulţime de oameni cu coronavirus, a ajuns din nou în spital. Familia ei s-a plâns de modul în care au reacţionat autorităţile cărora le-a cerut ajutor.

Tânăra de 26 de ani care a infectat cu coronavirus cel puţin 13 oameni şi a trimis în izolare alte peste 40 de persoane, după ce a ascuns faptul că s-a întors din Italia şi că trebuia să rămână în izolare, a ajuns din nou în spital, la o zi după ce a fost extrenată. Situaţia femeii a stârnit noi controverse. Familia ei s-a plâns că este în stare gravă şi că nu beneficiază de sprijin din partea autorităţilor.

Cadrele medicale au susţin că acuzaţiile acesteia sunt exagerate.

Marţi, 10 martie, hunedoreanca a fost depistată pozitiv cu virusul Covid 19 şi a fost internată în Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. Sâmbătă, 14 martie, după ce două testări epidemiologice consecutive i-au ieşit negativ, medicii au decis externarea sa. Duminică, în jurul orei 3 dimineaţa, tânăra a fost adusă acasă, în Valea Jiului, unde trebuia să rămână în izolare încă 14 zile. Câteva ore mai târziu, mama fetei a sunat la 112, anunţând că aceasta are probleme neurolgice grave.

La scurt timp, aparţinătorii fetei s-au plâns presei din Valea Jiului că sunt ignoraţi de autorităţi.

„Am sunat la 112, dar ni s-a spus că în cazul ei trebuie să sunăm înapoi la spitalul din Timosoara şi nu au vrut să o preia. Vă rog să ne credeţi că este foarte grav. Are dureri cumplite de spate şi nu ştim ce să mai facem, Nici nu putem să o ducem noi cu maşina, că probabil iar încălcăm vreo interdicţie. Nu ştim ce să ne mai facem şi ei îi este foarte, foarte rău”, a anunţat familia acesteia, citată de cronicavj.ro.

Ea a fost, însă, preluată de un echipaj de ambulanţă şi adusă la spitalul din Deva.

„A închis” Neurologia din Petroşani
Situaţia pacientei a fost cu atât mai complicată, întrucât secţia de Neurologie din Petroşani a rămas închisă, după ce cadrele medicale au intrat în izolare, unele fiind infectate cu Covid 19, chiar de către tânără.

După ce au fost îndeplinite formalităţile necesare, tânăra a fost preluată de un echipaj al Ambulanţei şi adusă la Spitalul Judeţean de Urgneţă din Deva, unde a rămas internată la secţia de Boli Infecţioase, dar pentru a fi tratată de probleme neurologice.

„S-au respectat procedurile în cazul tinerei aflate în izolare, astfel că pacienta şi aparţinătorii ei au trebuit să aştepte o oră - două. Acuzaţiile că s-a refuzat preluarea ei sunt exagerate, starea ei nefiind atât de gravă cum au prezentat-o”, a declarat un cadru medica, pentru adevarul.ro. Fata ar suferi de hernie de disc şi necesită o intervenţie chrurgicală, însă problemele ei nu sunt de viaţă şi de moarte – susţine cadrul medical.

Tânăra a revenit în ţară în 1 martie, şi tot atunci a intrat în izolare la domiciliu, dară nu a respectat regulile impuse de Direcţia de Sănătate Publică. S-a deplasat chiar şi în Hunedoara, pentru a-şi face un RMN. În seara de joi, 5 martie, tânăra s-a internat în Spitalul de Urgenţă Petroşani, cu probleme neurologice, fără să anunţe medicii că vine din „zona roşie” a Italiei. Abia a doua zi, reprezentanţii unităţii medicale au fost înştiinţaţi de jandarmi că pacienta se află pe lista persoanelor care trebuiau să rămână izolate la domiciliu şi de atunci au fost luate măsurile pentru izolarea ei. Deoarece a părăsit domiciliul în care a declarat că se va autoizola timp de 14 zile de la întoarcerea din Italia, a fost amendată cu 10.000 lei. De asemenea, o anchetă penală pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli a fost deschisă în cazul tinerei.


Mai puteţi citi şi:

Inconştienţa tinerei cu coronavirus care s-a plimbat prin spitale a îmbolnăvit cel puţin şase oameni

Prima veste bună în cazul pacienţilor cu coronavirus din Hunedoara. Ce au arătat ultimele teste

Angajaţii clinicii RMN din Hunedoara şi un asistent din spital, în izolare. 47 de „victime” ale tinerei cu coronavirus

Mesajul fetei care a învins cancerul: „Am stat şi 4 luni în izolare, voi nu puteţi sta 14 zile în carantină?”

Al treilea caz de infecţie cu coronavirus în Hunedoara: o tânără de 26 de ani. A fost amendată cu 10.000 de lei

Amenzi usturătoare pentru doi deveni întorşi din Italia care nu au respectat măsurile anti-coronavirus

Ironiile unui preot despre coronavirus: „Mai predispuşi la îmbolnăvire sunt cei care toată ziua stau cu ochii beliţi la TV“

Spitalul din Hunedoara, în carantină. „Nimeni nu va putea intra sau ieşi în afara personalului de serviciu”

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite