Tâlhărie în faţa unui bar din Deva: doi bărbaţi au fost reţinuţi  de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă.
FOTO: Arhivă.

Doi bărbaţi au fost prinşi la câteva ore după ce au jefuit un devean. Infracţiunea s-a petrecut în faţa unui bar din municipiul Deva.

Doi hunedoreni, unul în vârstă de 37 de ani, din Certeju de Sus şi altul în vârstă de 29 de ani, din  municipiul Deva, au fost reţinuţi pe o durată de 24 ore, pentru o tâlhărie comisă asupra unui tânăr.

„Cei doi au fost identificaţi de poliţişti după ce un hunedorean în vârstă de 35 de ani a reclamat faptul că, în noaptea de 27/28 decembrie 2016, în jurul orei 03:30, în timp ce se afla în faţa unui bar din municipiul Deva, a fost lovit de doi necunoscuţi, care i-au sustras un telefon mobil în valoare de 150 de lei”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Autorii infracţiunii au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Deva, urmând să fie prezentaţi magistraţilor  în vederea emiterii mandatului de  arestare preventivă.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Adrian Stoicoi a fost arestat în dosarul tezaurelor dacice. Ce a declarat la percheziţiile în care au fost găsiţi kosonii şi statuetele unor zeităţi

Adrian Stoicoi, fost condamnat cu suspendare într-un dosar privind furturi de obiecte de patrimoniu, a fost din nou reţinut şi arestat preventiv, într-un dosar în care este cercetat pentru complicitate la furt de artefacte. În timpul percheziţiilor efectuate la casa acestuia de la poalele Sarmizegetusei Regia, Stoicoi a declarat pentru adevarul.ro că este hărţuit de câţiva ani de anchetatori.

Tezaurele fabuloase din Sarmizegetusa Regia. Peste 55 de kilograme de aur în monede antice şi 11 spirale din aur masiv sunt căutate prin Interpol

Curtea de Apel Alba Iulia va da sentinţe definitive în trei dosare penale în care membrii mai multor grupări au fost deja condamnaţi de Tribunalul Hunedoara pentru infracţiuni legate de traficul unor tezaure antice valoroase, sustrase din siturile arheologice din Sarmizegetusa Regia. O grupare a traficanţilor de comori a fost deja condamnată, iar alte anchete se află la Parchet. O cantitate impresionantă de aur este căutată, încă, prin Interpol.

Misterul dispariţiei lui Iulian Ceia, şeful traficanţilor de comori dacice. „Pionul“ condamnat în dosarul tezaurelor din Sarmizegetusa Regia, căutat de doi ani

Iulian Ceia, omul care a coordonat grupările traficanţilor de comori dacice, este de doi ani pe lista urmăriţilor internaţional, după ce Înalta Curte l-a condamnat la închisoare în dosarul tezaurelor din aur furate din Munţii Orăştiei. „Pionul“ a reuşit să se sustragă legii încă din 2014, iar odată cu dispariţia lui au rămas nedezlegate şi multe dintre misterele comorilor rămase nerecuperate de autorităţi.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite