Suferinţele, explicate ştiinţific de Arsenie Boca: desfrânarea seacă izvorul de vlagă, curvia şi onanismul aduc sterilitate, soţul care nu vrea copii îşi ucide soţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părintele Arsenie Boca a devenit în ultimii ani una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei române. Sfaturile sale de viaţă au fost publicate într-un număr impresionant de cărţi, iar mormântul său de la mănăstirea Prislop este loc de pelerinaj. Duhovnicul a studiat medicina şi a adăugat învăţăturilor sale despre organismul omului o serie de explicaţii ştiinţifice.

Părintele Arsenie Boca a studiat medicina la sfârşitul anilor 1930, iar în lucrările sale a adăugat numeroase explicaţii ştiinţifice învăţăturilor pe care le dădea oamenilor. Cele mai multe aveau legătură cu modul în care funcţionează sistemul nervos al omului şi despre moştenirea genetică. În volumul „Cărarea Împărăţiei”, Arsenie Boca a dedicat un capitol întreg eredităţii, încercând să arate cititorilor, cu ajutorul schiţelor, cum funcţionează organismul omului.

Arsenie Boca susţinea că femeia este dependentă de bărbat şi dintr-un motiv biologic. „Fără substanţele lui endocrine, ea se degenerează nervos, mintal etc”, scria călugărul. Adăuga că dacă aceste substanţe sunt risipite pe plăceri trupeşti, bărbaţii au de suferit.

„Abuzul păgubeşte pe bărbat de necesarul de substanţe glutamice a sistemului nervos (15 miliarde de neuroni) şi încep fenomenele de carenţă nervoasă, care pot ajunge până la slăbirea totală a funcţiei mintale”, afirma preotul. În schimb, refuzul relaţiilor intime afectează femeile, susţinea Arsenie Boca.

Trei - patru copii pentru sănătatea soţiei
Călugărul era de părere că familiile trebuiau să aibă trei – patru copii, dintr-un motiv biologic, ce ţinea de efectele foliculinei din organismul femeii.

„O altă constrângere de care trebuie ţinut seama e foliculina, hormon toxic şi cancerigen. Toxic la nivelul creierului, dând continue dureri de cap şi foarte intense; cancerigen la nivelul sânului sau uterului (fibroane uterine). De cleştele acestui hormon nu este scăpare decât de la 3 - 4 copii în sus, cu sarcinile în mod natural, cum apar ele normal. Aşadar, în însăşi constituţia endocrină a femeii e pusă obligativitatea naşterii de mai mulţi copii. E chiar condiţia de mântuire a femeii după cum i-a descoperit Dumnezeu Sfântului Apostol Pavel”, scria Arsenie Boca. Soţii care nu îşi doreau mulţi copii erau, în opinia călugărului, responsabili pentru afecţiunile de care risca să sufere femeia.

„Soţul care nu vrea copii nu trebuie luat, e un criminal camuflat al soţiei sale. Abia de la 3-4 copii în sus, făcuţi în ordinea naturală în care apar, se neutralizează acţiunea toxică şi cancerigenă a foliculinei. Sunt mame cu 10-12 copii făcuţi, care trăiesc şi ajung la vârsta de 80 de ani, sănătoase, în destulă putere, fără să le doară capul sau să fi fost bolnave”, susţinea Arsenie Boca.

Menopauza după o viaţă liniştită

O explicaţie ştiinţifică a atribuit duhovnicului şi afirmaţiilor sale că tulburările din perioada menopauzei sunt mult mai grave, atunci când viaţa de familie nu este una liniştită. „Femeile mai pătimesc şi de crizele climacteriului (menopauză), de la 50 - 52 de ani. Când viaţa lor de până aici a fost corectă şi conform cu natura, tulburările acesteia trec aproape neobservate. Echilibrul endocrin e asigurat de normalitatea convieţuirii şi a roadelor făcute până aici. În cazul viciilor de convieţuire, perioada aceasta e adevărată nebunie”, scrie Arsenie Boca.

Alcoolul agresează organismul
Părintele Arsenie Boca oferea, în lucrările sale, explicaţii ştiinţifice pentru acţiunea toxică a alcoolului şi pentru gravele urmări pe care le are consumul lui în exces.

„Dacă 6 grame de alcool la litrul de sânge e capabil să sudeze o mulţime de spermatozoizi câte doi, cap la cap, fără să le tulbure viaţa, atunci ce vom zice de beţivii notorii? Iată ce se întâmplă: aceşti monştri masculini au două cozi, deci cu o capacitate dublă de mişcare, ajunşi ca atare în organismul femeii, caută febril ovulul, până şi la trompă şi acolo îl fecundează, oul format nelalocul lui creşte astfel normal, dar trebuie extirpat cu trompă cu tot. Aşa se instalează sterilitatea, condiţie suficientă de dezechilibru, până la faze clinice. Iată ce pustiu de bine face băutura. Femeia, în cazul acesta, să prefere orice agresiune, numai sterilitatea şi dezechilibrul nu”, afirma preotul.

Alcoolismul buncilor poate produce nepoţilor tulburări nervoase şi chiar epilepsia, susţinea Aresnie Boca.  

Celule nervoase, ucise prin desfrânare
Patimile distrug vlaga, mintea şi chiar neamul, afirma Arsenie Boca. „Ştiinţa medicinii, printre multele ei învăţături, o are şi pe aceasta: s-a băgat de seamă că toate ţesuturile omului se pot drege, adică se tămăduiesc, numai celula nervoasă nu se mai drege niciodată; lucrul ei se opreşte fulgerător”, scrie Arsenie Boca.

Călugărul susţinea că ştiinţa dovedeşte că desfrânarea omoară milioane de celule nervoase.

„Iată cum: în tot trupul, dar mai ales cu desăvârşire în şapte locuri, izvorăşte un fel de putere foarte trebuincioasă pentru bunăstarea întregului om trupesc. Asta e vlaga de viaţă. Între cele şapte izvoare de viaţă, printre cele mai puternice este şi izvorul care înmugureşte sămânţa de om. Când omul se ţine de desfrânare, robit de spurcata ei plăcere, izvorul nu mai poate dovedi să mai verse şi înăuntrul trupului, în sânge, partea de vlagă neapărat trebuitoare, pentru că tot lucrul izvorului e tâlhărit în afară. De pe urma năravului desfrânării, scade puterea izvorului de a mai vărsa în sânge felul său de vlagă. Scăderea aceasta de putere aduce moartea a milioane de celule nervoase”, spunea părintele.

De ce apare sterilitatea
Un sfat pe care îl dădea călugărul celor care urmau să se căsătorească era să meargă lea doctor pentru a afla dacă pot avea împreună copii.

„Se poate întâmpla ca amândoi soţii să fie roditori şi totuşi roade nu aduc. Ce să fie? Pe unul din soţi, cu deosebire pe bărbat, l-au ajuns faptele lui din tinereţe: era curvar, onaninst sau în alt chip pătimaş şi mult făcând fărădelegile acelea, i-a slăbit frâna şi repede îl trece firea, înainte de clipa când femeia ar fi fost pregătită să-i primească sămânţa. Femeia nu are aşadar nicio descărcare, bărbatul nu o mulţumeşte, i se face scârbă de el, iar dacă se duce la doctori, aceştia cunoscând şi ei pricina, că n-au potrivit timpurile, dau sfaturi păcătoase, de a cerca cu altul şi iată stricându-se o căsătorie. Un alt sfat al preotului era ca tinerii căsătoriţi să îşi dorească urmaşi de la începutul relaţiei.

image

FOTO: una din schiţele prezentate în volumul "Cărarea Împărăţiei"

„Copiii din tinereţea părinţilor sunt mai ageri şi de mai bună nădejde de viaţă; copiii de la bătrâneţea părinţilor sunt mai stinşi, parcă le lipseşte vlaga din ei şi duc o viaţă chinuită, pentru că au moştenit o zestre slăbită”, afirma duhovnicul.


Vă recomandăm şi:

Secretul lui Arsenie Boca: femeia care a stat 40 de ani lângă el. Cutremurătoarea poveste a Zamfirei, tânăra pe care duhovnicul nu a lăsat-o să se omoare

Ucenica lui Arsenie Boca, maica Zamfira îşi are locul de veci la Mănăstirea Prislop, alături de mormântul părintelui. I-a fost alături timp de peste 40 de ani, din primele zile în care a ajuns la mănăstire şi până la moartea duhovnicului. Povestea ei de viaţă este cutremurătoare. Potrivit unor mărturii, a fost salvată de la moarte de părintele Arsenie Boca şi, la rândul ei, a fost ucenica şi “îngerul păzitor” al acestuia.

Fotografii unice de la înmormântarea părintelui Arsenie Boca au fost publicate în premieră după 25 de ani

Două fotografii rare care înfăţişează înmormântarea părintelui Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop (Hunedoara) au fost publicate în premieră, la 25 de ani de moartea duhovnicului.

Zece învăţături ale părintelui Arsenie Boca despre ispită: "Avem sămânţa ei în noi din cauza poftei trupeşti în care am fost zămisliţi"

Au trecut mai bine de 25 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, iar între timp duhovnicul a devenit un adevărat fenomen al ortodoxiei. Pelerinaje impresionante au loc în fiecare sfârşit de săptămână la mănăstirea Prislop, unde se află locul său de veci, iar învăţăturile sale au ajuns la fel cunoscute ca personalitatea sa. Unele dintre ele au menirea să îi ajute pe oameni să nu cadă pradă ispitelor.

Zece profeţii ale părintelui Arsenie Boca: moartea Ceauşeştilor, vărsarea de sânge de la Revoluţie, cutremure şi năpaste

Arsenie Boca, duhovnicul intrat în rândul marilor personalităţi ale ortodoxiei româneşti, ar fi prevestit că preşedintele comunist Nicolae Ceauşescu va muri în ziua de Crăciun a anului 1989. Profeţiile părintelui sunt susţinute de foştii săi apropiaţi şi de cei care l-au cunoscut, iar li se adaugă alte prorociri despre sfârşitul comunismului, războaie şi viitorul României.

Părintele Arsenie Boca şi cele zece mari învăţături despre taina rugăciunii. Care era cea mai cunoscută rugăciune pe care o rostea dimineaţa Sfântul Ardealului

Părintele Arsenie Boca a lăsat posterităţii o moştenire spirituală impresionantă, iar vorbele sale despre credinţă, rugăciune şi milostenie sunt preţuite de milioane de români, dovadă fiind mulţimile de pelerini care vin să să se roage la mormântul său de la Mănăstirea Prislop. Cea mai cunoscută rugăciune a părintelui este cea pe care acesta obişnuia să o rostească dimineaţa.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite