Spaimele trăite de români în spitalele anilor '80. De ce ajungeau să moară la uşile medicilor

Spaimele trăite de români în spitalele anilor '80. De ce ajungeau să moară la uşile medicilor

Salon de spital. FOTO: comunismulinromania.ro

Multe spitale din România anilor '80 dădeau fiori pacienţilor, nevoiţi să îndure cozile nesfârşite la uşile doctorilor, grosolănia multor angajaţi şi nenumăratele lipsuri cu care se confruntau unităţile medicale.

Ştiri pe aceeaşi temă

La începutul anilor ’80, revista Flacăra a susţinut o campanie de investigaţii despre sistemul medical românesc. Seria de articole curajoase publicate de jurnaliştii a atras atenţia presei occidentale. Flacăra a început relatările cu descrierea sălilor de aşteptare supraaglomerate, destinate viitorilor pacienţi.

„Este ora 5 dimineaţa, dar oamenii sunt adunaţi la porţile spitalelor şi policlinicilor din toată ţara. Deşi verificarea biletelor de ordine începe la 6:30, iar cabinetele se deschid la 8 dimneaţa, oamenii sosesc devreme, temându-se să piardă o şansă la consultul medical. De aceea facilitatea programărilor prin telefon este rar folosită”, relatau autor unui articol din nr. 41 al revistei Flacăra, publicat în octombrie 1981 şi citat în documentele de arhivă ale Radio Europa Liberă (RFE).

Mâncarea oribilă din spital
La Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, relatau autorii articolului, părinţii şi rudele erau nevoiţi să îşi conducă sau să îşi poarte în braţe copiii pe scări, câteva etaje, pentru că lifturile nu funcţionau adesea. Apoi se adunau în faţa uşilor cabinetelor şi aşteptau ore în şir consultaţa. La o tură de şase ore rata consultaţiilor era de 35 de copii, însă uneori până la 80 de copii puteau fi văzuţi de medici. Din cauza numărului insuficient de paciente, unii medici erau nevoiţi să facă totul singuri. La secţia de Ginecologie a Policlinicii din Rahova – Bucureşti, nu existau săli de aşteptare, se arăta într-un alt articol din 1981, iar pacientele şi însoţitoriilor trebuiau să aştepte adesea în picioare pe coridoare pentru a intra în cabinetele medicale.
Cercetarea jurnaliştilor punea în discuţie grosolănia cu care se purtau angajaţii spitalelor cu pacienţii şi aparţinătorii acestora, mai ales atunci când nu primeau atenţii. Cei care rămâneau internaţi erau nevoiţi să îndure adesea nu doar comportamentul unora dintre angajaţii, dar şi foamea.

„Unul dintre cele mai rele lucruri este mâncarea din spitale. Se zvoneşte că în unele clinici, mesele constau în trei felii de pâine zilnic, cu ceva adăugat lângă, în timp ce în mai multe spitale de provincie, oamenii sunt sfătuiţi să le spună rudelor să le aducă mâncare în fiecare zi, dacă vor să nu flămânzească. Dar ce pot face cei care locuiesc la ţară, la câteva mile de spital?”, se arăta într-un document din arhivele RFE.

Oamenii mureau la uşa spitalelor
Indiferenţa, lipsa de responsabilitate şi corupţia din spitalele româneşti duceau la tragedii, arătau autorii unui reportaj din revista Flacăra. „Problemele din sistemul medical se multiplică natural atunci când viaţa oamenilor este pe muche. Un articol relatează că într-o noapte o femeie cu un lung istoric de probleme cu inima a suferit un atac de cord. Când a fost adusă la spital, rezultatele electrocardiogramei au arătat că starea ei este foarte gravă. Cu toate acestea, medicul, care era familiar cu cazul ei a refuzat să o primească, reproşându-i că vine să îl vadă „doar” atunci când se simte rău (nu aduce niciodată vreun cadou)”, reltau jurnaliştii, într-un alt articol din 1981.

Un caz şi mai dramatic dezvăluit la acea vreme a fost al unui bărbat care murise la uşa spitalului, din cauza insuficienţe cardiace. Fusese adus de un coleg de serviciu la Urgenţe, care văzuse că se simte rău, însă medicul de gardă era plecat, iar asistentele au refuzat să îl ajute. După ce moartea sa a fost certificată, o mulţime de oameni s-a adunat la spital, pentru a preveni angajaţii să preia trupul pacienţilor. Au început să strige, solicitând intervenţia Miliţiei şi a Procuraturii şi să îi acuze pe angajaţi că nu au vrut să mişte un deget atât timp cât nu au fost mituiţi.

La începutul anilor ’80, situaţia multor spitale din România devenise alarmantă, iar lipsa echipamentelor medicale, a medicamentelor şi a celorlalte provzizii a dus la oprirea funcţionării unor secţii. Din motive similare, tot mai mulţi dentişti refuzau să primească pacienţi. Insuficienţa medicilor şi greutăţile întâmpinate de studenţi care aşteptau până la vârsta de circa 30 de ani pentru a ajunge să se specialzeze în spitale contribuiau la blocajul spre care se îndrepta sistemul medical, potrivit relatărilor vremii.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Ororile din fostele lagăre de muncă staliniste. Cele mai odioase pedepse aplicate „duşmanilor poporului“, ilustrate în desenele unui fost gardian

Mărturii din iadul lagărelor sovietice în care au ajuns etnicii germani, după război. Tragediile deportaţilor obligaţi la reconstrucţia URSS

Ostaşii sovietici transformaţi de băutură în monştri. Cum au răspuns românii violurilor şi crimelor săvârşite de ruşi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: