Soarta Bisericii Densuş. De ce aşezarea din secolul al XIV-lea a fost revendicată de greco-catolici şi ce a decis tribunalul
0Biserica Densuş, una dintre cele mai vechi biserici medievale din ţară, a fost timp de doi ani subiectul unui proces între Episcopia Greco Catolică de Lugoj, care a revendicat-o, şi Biserica Ortodoxă Română. Instanţa a respins cererile greco-catolicilor, iar sentinţa oferă detalii mai puţin cunoscute despre istoria şi soarta aşezării.
Biserica Densuş se numără printre cele mai preţioase monumente istorice din Transilvania. Atestată, potrivit istoricilor, din Evul Mediu şi ridicată pe ruinele unui presupus templu antic, aşezarea a făcut în ultimii ani obiectul unor dispute între Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică de Lugoj şi Biserica Ortodoxă Română.
Tribunalul Hunedoara a respins cererile de revendicare imobiliară înaintate de reprezentanţii cultului greco-catolic, dar şi a Parohiei Ortodoxe din satul Ostrov.
Sentinţa scoate la iveală amănunte mai puţin cunoscute despre monument.
„Reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică de Lugoj ca, for tutelar al Bisericii Greco-Catolice Densuş, a chemat în judecată în calitate procesuală de pârâtă Biserica (Parohia) Ortodoxă Densuş, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nevalabilitatea titlului de proprietate al pârâtei asupra imobilului situat în comuna Densuş, judeţul Hunedoara, reprezentând lăcaş de cult (biserică) şi terenul intravilan aferent în suprafaţă de 4.489 mp, întrucât aşa cum rezultă din Încheierea nr. 2/03.01.1949, întabularea dreptului său de proprietate s-a făcut în lipsa hotărârii judecătoreşti prevăzută în mod imperativ de dispoziţiile din Decretul nr. 177/1948 (...); să se dispună, pe baza comparării titlului său valabil de proprietate cu titlul nul de drept al pârâtei, recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra imobilului şi obligarea pârâtei să-i lase acest imobil în deplină proprietate şi posesie”, se arăta în cererea Episcopiei.
Cum s-a apărat biserica
În acelaşi dosar şi Parohia Bisericii Ortodoxe Ostrov a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, „ în baza Legii nr. 126/1990 şi a dorinţei credincioşilor”.
Parohia din Densuş a cerut respingerea ambelor solicitări. A susţinut netemeinicia acţiunii reclamantei, arătând că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul cultului ortodox, ca urmare a revenirii credincioşilor cultului greco-catolic la acest cult, în baza art. 36 din Decretul nr. 177/1948, potrivit căruia averea cultelor dispărute sau a căror recunoaştere a fost retrasă aparţine, de drept, statului.
„Pârâta a mai susţinut că reclamanta nu poate obţine recunoaşterea dreptului său de proprietate, întrucât, pur şi simplu, nu deţine un titlu de proprietate care să poată fi comparat cu titlul său de proprietate şi, că, mai mult, bunul imobil în litigiu datează din secolul XIV-lea, aşadar, cu mult înainte apariţiei cultului greco-catolic, fiind edificat de populaţia autohtonă de religie ortodoxă la origine, ceea ce denotă că preluarea ei de către Biserica Greco Catolică s-a făcut prin abuz şi datorită poziţiei autorităţilor bisericeşti din acea vreme”, se arăta în întâmpinarea depusă la dosar.
O dispută cu rădăcini în secolele trecute
Potrivit motivării sentinţei, soluţionarea cauzei a presupus o abordare din perspectiva istorico-teleologică. Nu au putut fi ignorate circumstanţele Unirii Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal cu Biserica Romano Catolice la intervenţia suveranului habsburgic în peisajul confesional din Transilvania. Scopul acestui de mers a fost acela de a schimba raportul de forţe în favoarea Curţii de la Viena, în condiţiile în care în acest spaţiu geografic acaparat populaţia era preponderent de naţionalitate română şi, desigur, de religie ortodoxă, precum şi dezideratul Suveranului Pontif în realizarea proiectului de latinizare a bisericilor orientale, se arată în soluţie.
„Izvoarele istorice atestă că acest tip mixt de biserică creştină – păstrându-şi, în esenţă, ritualul liturgic al bisericii greceşti (ortodoxe) şi preluând, în esenţă, modul de organizare şi administrare al Bisericii Romano - Catolice, s-a concretizat în anul 1697, prin primul act de aderare semnat de Mitropolia Ortodoxă a Ardealului, prima diplomă a Unirii religioase fiind promulgată de suveranul Imperiului Habsburgic în februarie 1699 şi a fost concepută, exclusiv, în interesul preoţilor, care, prin această aderare la Biserica Romei Papale, dobândeau un statut similar cu cel al catolicilor – copiii şi tinerii putând fi primiţi la şcolile catolice şi putând accede al slujbe în administraţia publică a imperiului, într-o perioadă în care starea socială a românilor din Transilvania era iobăgia, iar principiul funcţional al dietei locale era „unio-trium-nationum”, românii fiind excluşi dintre stările privilegiate şi biserica lor, ortodoxă, exclusă din cadrul celor legal recunoscute. În mod evident, preoţii care au acceptat noul statut, de uniaţi, au luat cu ei întreg poporul mirenilor pe care îl păstoreau, care, neavând altă alternativă şi o altă biserică în localitatea în care trăiau s-au menţinut în această formulă bisericească mai multe secole”, se arată în documentele din dosar.
Nu sunt greco-catolici în sat
Urmare a abrogării Decretului nr.358/1948 şi urmare a recunoaşterii oficiale a Bisericii Greco Catolice, niciunul dintre credincioşii creştini din Densuş nu a revenit la vechiul cult greco-catolic, situaţie atestată oficial, de către Institutul Naţional de Statistică prin Direcţia de Statistică Hunedoara, de unde rezultă că în această localitate nu există credincioşi greco-catolici. „Deci, incontestabil, imobilul revendicat - funcţionând ca lăcaş de cult creştin, aparţine dintotdeauna comunităţii, membrii ei fiind aceia care l-au edificat, l-au întreţinut şi l-au înfrumuseţat continuu, în scopul precis de a reprezenta biserica lor şi de a-şi îngropa morţii în cimitirul ei, după ritualul, deja consacrat. Cum imobilul în litigiu datează din secolul XIV-lea este exclusă apartenenţa lui originară la cultul greco-catolic a cărui existenţă, precum s-a arătat, este atestată prin Prima Diplomă Leopoldină de la 1699. Aşadar, raportat la cele arătate se poate conchide că, în cauză, reclamanta Biserica Greco Catolică Densuş nu există şi nici nu poate exista, întrucât în unitatea administrativ-teritorială a satului Densuş nu există niciun credincios greco-catolic”, se arată în motivarea deciziei tribunalului.
Povestea bisericii Densuş
Biserica din Densuş a fost ridicată pe ruinele unui templu închinat zeului Marte, în altarul căruia romanii aduşi în Dacia obişnuiau să facă sacrificii. În zidurile bisericii de la Densuş au ajuns blocurile de calcar din fostul oraş daco-roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pe pereţii vechi străjuiesc picturi bizantine vandalizate în trecut de cotropitorii turci, care le-au scos ochii sfinţilor pictaţi, dar şi icoane stranii, care îl înfăţişează pe Mântuitor în costum popular românesc sau pe apostolul Toma în timpul schingiuirii sale. Deşi nici în prezent nu este clară data la care a fost construită biserica, cert este că, în ultimii peste 700 de ani, în Densuş au fost ţinute aproape neîntrerupt slujbe, iar locul este considerat cea mai veche biserică românească din piatră.
Lăcaşul de cult din Densuş e situat la zece kilometri de Haţeg, în apropierea şoselei Haţeg - Caransebeş. Biserica a fost ridicată pe un deal şi e înconjurată de un cimitir vechi, în care mormintele sătenilor şi ale preoţilor care au slujit aici sunt învecinate cu pietre funerare antice. Biserica ortodoxă română din Densuş poartă hramul Sfântului Proroc Ieremia (1 mai) şi al Sfântului Ierarh Nicolae (6 decembrie). Prima atestare documentară a bisericii a fost la 2 iunie 1360, cu ocazia unui „scaun de judecată“ al românilor din Ţara Haţegului. Cei mai mulţi istorici o plasează ca fiind ridicată în secolul al XIII-lea, în timp ce alţi oameni de ştiinţă susţin că ar fi fost construită în secolele X-XI. Biserica a fost restaurată în anii 2003 şi 2005, prin contribuţia Ambasadei Statelor Unite ale Americii şi a Ministerului Culturii. Din anul 1991, ea a fost propusă pentru a face parte din patrimoniul UNESCO.
Vă recomandăm şi:
Mărturii mai puţin cunoscute despre Biserica din Densuş, una dintre cele mai vechi biserici medievale din România, oferă detalii despre dorinţa localnicilor din urmă cu un secol şi jumătate de a o demola. Monumentul a fost salvat în cele din urmă.
Episcopul Daniil (59 de ani) al Daciei Felix a înfiinţat unul dintre cele mai stranii muzee în aer liber, după ce primit, de la călugărul Arsenie Boca, îndrumarea de „a vorbi cu pietrele”. A fost un îndemn la reculegere şi rugăciune pe care fostul preot de la Mănăstirea Prislop şi de la Biserica Densuş, de 15 ani episcop al românilor din Serbia, l-a respectat cu preţuire.
O mulţime de poveşti circulă pe seama bisericii din Densuş, una dintre cele mai misterioase aşezări din Ţara Haţegului. Este veche de peste şapte secole şi a fost clădită pe locul unui templu dacic. Sub temelia ei se spune că se află mormântul generalului roman Longinus, capturat de regele Decebal, iar o încăpere secretă din turla ei a adăpostit vreme îndelungată o tânără fecioară, sfâşiată de durere.
Veche de peste şapte secole, Biserica Densuş este unul dintre cele mai misterioase şi impresionante monumente istorice din România. Istoricii susţin că a fost ridicată pe ruinele unui templu roman, din pietre aduse din Sarmizegetusa, iar Aron Densuşianu, cel care o descrisese în urmă cu un secol şi jumătate, povestea o legendă fascinantă: din turnul ei s-a aruncat Zafira, o domniţă sfârşită de dorul iubitului ei.
Se încarcă comentariile...
