Carmen Hărău, senator, a fost găsită în incompatibilitate. ANI a sesizat Parchetul General, pentru fals în declaraţii. Cum se apără parlamentarul

Carmen Hărău, senator, a fost găsită în incompatibilitate. ANI a sesizat Parchetul General, pentru fals în declaraţii. Cum se apără parlamentarul

Carmen Hărău. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Agenţia Naţională de Integritate anunţă că senatorul Carmen Hărău, din Hunedoara, s-a aflat în stare de incompatibilitate, din 2012 până în 2017, deţinând atât funcţii de parlamentar cât şi de cenzor supleant la o societatea privată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că senatorul Carmen Hărău, din Hunedoara, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 21 decembrie 2016, întrucât a deţinut simultan calitatea de deputat şi funcţia de cenzor supleant la Ameritech SA. De asemenea, potrivit ANI, parlamentarul s-a aflat în incompatibilitate şi în perioada 21 decembrie 2016 – 05 mai 2017, întrucât a deţinut simultan calitatea de senator şi funcţia de cenzor supleant la aceeaşi societate comercială, informează ANI, într-un comunicat.

„Întrucât persoana evaluată nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse în calitate de deputat şi de senator funcţia de cenzor supleant la Ameritech SA, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, a informat ANI.

Senatorul din Hunedoara nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, au completat reprezentanţii Agenţiei.

Carmen Hărău susţine că reprezentanţii ANI fac referire la o funcţie pe care a deţinut-o între anii 2006 şi 2009, nemaiexistând din acel an, şi că va dovedi prin documente că acuzaţiile sunt nefondate. „Este vorba de un cenzorat supleant care a expirat în 2009. Nu mi s-a cerut de către Agenţia Naţională de Integritate un punct de vedere legat de această speţă, singurul lucru care s-a întreprins de către ANI a fost să mi se pună la dispoziţie anexa denunţului, în urmă cu un an”, a declarat Carmen Hărău, pentru adevărul.ro.

Carmen Hărău este parlamentar din anul 2012. A fost deputat PNL în perioada 2012 – 2016, iar din 2016 este senator.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Mărirea şi decăderea „primarului etern“ al Devei: şase ani de închisoare pentru Mircia Muntean, după 17 ani de mandat

Fiul de politician care refuza munca pe motiv că este „interlop, şmecher, cu femei la produs, care îi fac banii“ a fost angajat la cimitir

Familia unui deputat PNL „s-a lipit“ de Castelul Corvinilor. Un hotel de lux va fi ridicat de rudele parlamentarei Carmen Hărău pe ruinele combinatului

 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: