Secretele Podului Prieteniei, obiectivul strategic de pe Dunăre. Cum s-a lucrat pe marele şantier româno-bulgar
0
Timp de peste doi ani, românii şi bulgarii au muncit la construcţia primului pod care avea să lege cele două ţări. A fost numit Podul Prieteniei, însă nu a putut mulţumi pe toată lumea.
În 1954, anul inaugurării sale, Podul Prieteniei, ridicat peste Dunăre pentru a lega localităţile Giurgiu (România) şi Ruse (Bulgaria) era cel mai mare pod combinat (feroviar şi rutier) din Europa.
Construcţia podului din oţel cu o lungime de aproape trei kilometri a început în 1952, iar potrivit unor istorici a fost impusă de Uniunea Sovietică şi realizată în urma unui acord semnat în 1951 între România şi Bulgaria. Peste 5.000 de români şi bulgari au dus greul lucrărilor, iar după doi ani şi trei luni de la începerea acestora, în 20 mai 1954, podul a fost inaugurat. Arhivele Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA au păstrat o mulţime de note informative despre construcţia podului peste Dunăre, cu nume de cod „889”, considerat un obiectiv strategic pentru România, Bulgaria şi URSS.
„Câteva clădiri temporare au fost ridicate mai întâi pe ambele maluri, unele pentru muncitori, iar altele pentru materialele de construcţie. Doar muncitorilor le este permis accesul pe şantier, iar indicatoare cu inscripţia „Fotografiatul şi realizarea schiţelor sunt strict interzise” au fost amplasate în jurul acestuia. Atât românii, cât şi bulgarii lucrează la pod în acelaşi timp”, arăta o notă secretă a CIA, din 1954. Cei care făceau fotografii şantierului erau trimişi imediat în închisoare, sub acuzaţia de spionaj.
Cei mai mulţi ingineri care angajaţi pe şantierul podului Ruse – Giurgiu erau sovietici, iar tehnicienii erau cehi, arăta o altă notă informativă a CIA.
Deţinuţi politici, la podul peste Dunăre
În primăvara anului 1954, una dintre coloanele podului, aflată în şantier, a fost măturat de ape, iar oamenii au crezut că a fost un act de sabotaj, până când specialiştii au stabilit că fundaţia digului nu a fost construită solid, arăta acelaşi raport. „Podul va avea două niveluri, primul pentru trenuri, iar al doilea pentru maşini şi oameni. Întreaga structură de oţel a fost comandată din Cehoslovacia şi prima secţiune a sosit. Potrivit informaţiilor primite, podul va fi mai mare decât cele de peste Dunăre, de la Belgrad şi Budapesta, iar vasele mari din Ungaria vor putea trece pe sub el cu catargele ridicate. Cea mai mare deschidere a podului va fi de aproape 30 de metri înălţime, iar distanţa dintre piloni de circa 40 de metri”, informa un raport al CIA, din mai 1954.
Peste 1.000 dintre oamenii care lucrau la pod, din ambele ţări, proveneau din lagăre de muncă pentru deţinuţi, informau spionii americani. Zeci de sovietici au fost detaşaţi la Ruse şi Giurgiu pentru a supraveghea lucrările. O mărturie a unui tânăr bulgar care a muncit la construcţia podului arăta că deşi era considerat un simbol al „păcii şi prieteniei” dintre cele două ţări, în timpul lucrărilor, bulgarii şi românii – mulţi dintre ei membri ai unor batalioane de muncă, nu aveau permisiunea să comunice unii cu ceilalţi.
„Nu ne era permis să vorbim cu niciun român şi eram separaţi de ei de gărzile bulgare care stăteau în faţa noastră, în timp ce trupele române erau poziţionate de cealaltă parte, pentru a-i preveni pe muncitori să vorbească. Mai ciudat era că nici soldaţii români şi bulgari nu aveau permisiunea să comunice. Păstrau distanţa unii de ceilalţi. Totuşi, unii dintre muncitorii bulgari care mai veniseră în românia şi cunoşteau limba strigau către români, întrebându-i de preţul unor bunuri din România”, relata fostul muncitor, conform unei note secrete din arhivele anului 1955.
Construcţia podului nu a lăsat o bună impresie localnicilor de pe malul bulgăresc, chiar dacă mulţi dintre ei erau angajaţi pe şantier.
„Comuniştii erau mândri de noul pod, dar oamenii din Ruse îşi spuneau unii altora: Nu sunt de ajuns porturile şi drumurile să vedem cum produsele noastre părăsesc ţara. Mai trebuia construit şi un pod, să vedem cum nimic nu mai rămâne în Bulgaria?”, relata tânărul bulgar.
Specialişti români erau trimişi adesea să lucreze pe malul bulgăresc, fiind mai bine instruiţi ca omologii lor din ţara vecină, afirma acesta. Totuşi, bulgarii au terminat primii construcţia sectorului lor, unul cu o lungime mai mică decât cea alocată românilor, în timp ce în primăvara anului 1954, autorităţile comuniste îi grăbeau pe constructorii români să finalizeze cât mai repede, înainte de 23 august 1954, secţiunea atribuită României.
„Noul pod internaţional dintre Ruse şi Giurgiu a ajuns într-un stadiu avansat al construcţiei. Este localizat la 3 – 4 kilometri nord-est de Ruse, într-o zonă unde fluviul Dunărea are o lăţime de 1,3 – 1,4 kilometri. Aşa cum se ştie, Bulgaria şi România au început lucrările, fiecare pe partea sa. Pe malul bulgăresc, construcţia pionilor a fost finalizată. Lucrările la montarea structurii metalice au început aici, nu şi pe partea românească”, arăta o altă notă a CIA, din februarie 1954.
Planurile pentru noul pod
Podul Prieteniei (Dunării) a fost dat inaugurat în vara anului 1954 şi a fost considerat unul dintre obiectivele importante realizate în primii ani de comunism. În 22 iunie, primul tren care a trecut peste fluviu şi a intrat din Bulgaria în România s-a aflat premierul Valko Chervenkov, secretarul general al Partidului Comunist Bulgar. O mulţime de bulgari au venit din toate colţurile ţării la festivitate, mulţi sperând să poate urca în trenul rezervat oficialităţilor comuniste, însă au fost ţinuţi la distanţă cu ajutorul soldaţilor şi trupelor de Miliţie.
„Folosirea podului a facilitat foarte mult transporturile de marfă şi a redus costurile acestora cu aproximativ cinci procente. Înainte de construirea podului, încărcăturile trebuiau să facă un ocol de 380 de kilometri, ce producea întârzieri de două – trei zile şi creşteau costurile pe tonă”, arăta o informare a spionajului american, din 1955.
La acea vreme, podul era extrem de bine păzit. „Sunt 12 tunuri de 85 de mm şi 8 de 37 mm pe un deal, la circa 1,5 kilometri de capătul podului, pe malul bulgăresc. Două plutoane de trupe de frontieră, cu 70 de oameni, supraveghează podul. Iar pe ambele maluri ale Dunării erau amplasate patru proiectoare de lumini”, arăta un alt document din arhivele CIA.
În 1954, autorităţile române şi bulgare plănuiau deja construcţia celui de-al doilea pod rutier şi feroviar peste Dunăre, care urma să conecteze oraşele Vidin şi Calafat. Al doilea pod urma să fie finalizat abia în 2013.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
