Secretele ofrandelor din aur descoperite în termele de la Germisara: comorile cu care dacii şi romanii îşi răsplăteau zeii
0Folosite ca ofrande aduse zeilor, în Antichitate, 11 plăcuţe din aur nativ, dintre care opt au fost descoperite în termele daco-romane de la Germisara, iar trei aparţin aceleiaşi zone, dar provenienţa lor este contestată, se numără printre comorile uimitoare de pe teritoriul României.
Şapte dintre cele 11 plăcuţe aur pur, obiecte rare descoperite în Translvania, vechi de aproape două milenii, sunt expuse la Muzeul din Deva, una se află la Muzeul din Alba Iulia, iar în toamna anului 2014, alte trei foiţe din aur au ajuns în atenţia publică după ce au fost scoase la licitaţie, cu suma pornind de la 85.000 de euro, însă ulterior au fost retrase din vânzare.
Povestea descoperirii plăcuţelor votive din aur, obiecte rare şi valoroase, cu greutate între un gram şi 28 de grame, a început în 1987, în vremea în care Oficiul Judeţean de Turism Hunedoara a început construirea unor instalaţii balneare, în centrul staţiunii Geoagiu-Băi. Potrivit arheologilor de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, unde se află şapte dintre aceste ofrande, muncitorii au săpat în craterul care se formase cu mii de ani în urmă şi de unde în antichitate izvora apa termală şi au dat peste opt plăcuţe de aur, circa 600 de monede, o statuie de marmură, patru altare şi diferite alte obiecte.
Comoara din terme
Cea mai importantă descoperire au fost plăcuţele votive. ”Sunt confecţionate din foiţe de aur de 22 de de carate, cu grosimea de un mm sau mai puţin, în tehnica „au repousse”, cu ajutorul unei matrice de lemn. Şapte dintre aceste plăcuţe au fost depuse în izvorul de la Germisara ca ofrandă aduse nimfelor apelor de aici de către persoane ce s-au vindecat îmbăindu-se în aceste ape termale. Cea de a opta plăcuţă a migrat circa 18 metri prin canalul de legătură dintre sursa de apă şi bazinul mare al complexului termal”, au informat arheologii de la Muzeul din Deva.
Se cunoaşte numele persoanelor care au depus plăcuţele votive deoarece acesta era inscripţionat pe ele. ”Cea mai interesantă inscripţie din punctul nostru de vedere este următoarea: „Nimfelor le-a pus (ca ofrandă) Decebalus, fiul lui Lucius”. Această inscripţie se poate data în a doua jumătate a secolului II probabil în timpul domniei împăratului Marc Antoniu sau Commodus, cel care a depus-o făcând parte din a doua sau a treia generaţie de daci din provincie, era înstărit pentru că altfel nu îşi putea permite o ofrandă aşa de scumpă şi era destul de bine romanizat căci se închina nimfelor”, au informat reprezentanţii muzeului devean.
Din cele circa 100 de plăcuţe votive cunoscute până în acest moment pe vechiul teritoriu al Imperiului roman, două sunt de bronz, 91 de argint şi 11 de aur, informează arheologii.
Misterul plăcuţelor scoase la licitaţie
În toamna anului 2014, la aproape trei decenii de la descoperirea importantă din fostele terme de la Germisara (Geoagiu), alte trei plăcuţe votive din aur au ajuns în atenţia publicului. O familie din judeţul Alba le-a scos la licitaţie, prin Artmark, piesele fiind înregistrate cu un preţ de pornire de 85.000 de euro. Ulterior, obiectele antice au fost retrase înaintea licitaţiei organizată în 9 decembrie 2014.
Potrivit casei de licitaţii ele sfârşitul au fost descoperite la începutul secolului XX, de familia preotului Isaie Pasca din Scărişoara, din judeţul Alba. Au fost păstrate într-un Orologiu din 1789, tipărit de Petre Râmniceanu la Tipografia Buna Vestire din Blaj, până în anii 1990 când au ajuns în familia Mateş, prin moştenire din tată în fiu.
“Ele au fost descoperite în regiunea Abrud din judeţul Alba, undeva în primii ani ai secolului XX şi trecute din generaţie în generaţie până astăzi, situaţie rarissimă în rândul colecţiilor româneşti, scăpând de-a lungul vremurilor înstrăinării sau, prin ascundere, naţionalizării, fiind actualmente clasate ca bunuri culturale aparţinând patrimoniului naţional, în categoria Tezaur”, informau experţii de la Casa Artmark. Într-un studiu dedicat acestora menţiona că au fost examinate pentru prima dată în 1994, la Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei.
Darul lui Bitus
Reprezentanţii casei de licitaţii au oferit detalii despre cele trei obiecte. Astfel, denumite „plăcuţele lui Bitus”, ele au fost datate în secolele II - III e.n. Plăcuţele votive, inscripţionate, singurele aflate într-o colecţie privată, demonstrează continuitatea populaţiei geto-dace în teritoriul Daciei Romane, afirmau specialiştii Artmark. Pe plăcuţa votivă unitară de mai mari dimensiuni (Plăcuţa A), în registrul inferior, apar incizate literele I.V.Q.V.O.S., ceea ce ar putea trimite la zeitatea căreia i se oferea ofranda, Iupiter sau Jupiter, zeitatea supremă în panteonul roman. Pe plăcuţa unitară de mai mici dimensiuni (Plăcuţa B), tot în registrul inferior, în casetă, apare inscripţia, realizată prin incizare, VOTU(M) UBE(R) BITUS, ceea ce s-ar putea traduce aproximativ prin „Darul îmbelşugat (făcut de) Bitus”.
“Putem considera, în sensul unor interpretări publicate de specialişti (Dumitru Protase, "Consideraţii privind antroponomastica traco-dacică şi originea etnică a purtătorilor din inscripţiile Daciei romane", în „Revista Bistriţei”, vol. VIII, 1994, pp. 35-36) că persoana care a depus ca ofrandă plăcuţa piriformă din aur, desemnată cu un antroponim de origine dacică, era fie fiul unui dac romanizat, fie moştenise numele pe filieră maternă. În ambele cazuri, un lucru este cert: continuitatea daco-romană nu poate fi pusă la îndoială. Cu atât mai mult, onomastica dacică, detaliată în I.l. Russu, "Onomasticon Daciae", în AISC, IV, 1944, pp. 186-233, aminteşte numele "Bitus" într-o serie mai extinsă, rezonanţa traco-dacică fiind întâlnită în special în Dacia transilvană. Nume ca Blasa, Brisanus, Denzi, Drebias, Duda, Mucapa, Soia, Sola, alături de Bitus erau purtate de oameni de condiţie liberă, din straturile mijlocii şi de jos ale populaţiei sau cu grade inferioare, în cazul militarilor”, informau specialiştii Artmark.
Statul nu le-a cumpărat
Setul de artefacte a fost ofertat statului român în cadrul procedurii de exercitare a dreptului de preempţiune, dar statul român nu a răspuns în termenul legal de 30 de zile. Arheologii completau prezentarea celor trei plăcuţe legându-le de tezaurul de la Germisara.
“La sfârşitul anilor ’80 ai secolului XX, pe teritoriul aşezării romane de la Germisara (Geoagiu Băi, jud. Hunedoara), s-au descoperit, printre alte numeroase artefacte şi construcţii datând din secolele II şi III e.n., opt plăcuţe votive din aur, care se păstrează astăzi la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
Ele au fost descoperite în momentul cercetării termelor romane construite în jurul unor izvoare termale utilizate încă din antichitate, iar inscripţiile incizate pe suprafeţele lor indicau faptul că aveau un dublu rol. Pe de o parte, cei care le depuseseră în bazinele respective urmăreau să câştige bunăvoinţa zeităţilor, a nimfelor care ocroteau apele utilizate în ameliorarea unor afecţiuni, iar pe de alta, cei însănătoşiţi mulţumeau aceloraşi zeităţi pentru generozitatea lor. În ambele cazuri, ofrandele respective marcau un moment deosebit, pe care donatorii înţeleseseră să îl sublinieze foarte clar. În plus, numele gravate prin incizare ale donatorilor ne arată că era vorba despre nişte personaje desemnate cu antroponime de factură dacică. Valoarea intrinsecă a pieselor din aur demonstrează starea socială a celor care făcuseră donaţia, personaje fără îndoială înstărite. Dacă adăugăm un al treilea element, datarea, observăm că avem de-a face cu personaje de origine dacică sau care aveau în familie şi printre cei apropiaţi descendenţi ai dacilor de dinaintea cuceririi romane, pentru care astfel de antroponime aveau relevanţă, că erau înstăriţi şi că făceau parte din a treia sau a patra generaţie de urmaşi ai celor care trăiseră momentul cuceririi Daciei de către legiunile împăratului Traian”, informau specialiştii casei de licitaţii.
Daco-romanii de la Germisara
Plăcuţele aduc dovezi suplimentare în ceea ce priveşte continuitatea elementului dac după anul 106 e.n., adică după cucerirea romană a Daciei şi transformarea acesteia în provincie a Imperiului, dovedesc continuitatea populaţiei daco-romane la un interval de aproximativ 150 de ani (aproximativ patru generaţii) şi arată funcţionarea unui sistem urban tipic roman, cu diverse instituţii culturale şi sociale specifice, completau reprezentanţii Artmark. Cele trei plăcuţe, dintre care două sunt întregi, iar una este fracturată, sunt realizate prin turnare probabil în matriţe din lemn şi confecţionate din aur probabil aluvionar dacă ne gândim la puritatea foarte mare a materiei prime, aflată între 918 ‰ şi 970 ‰. De altfel, trebuie spus că extragerea aurului din mine era dezvoltată de administraţia romană, fiind monopol imperial, în timp ce adunarea aurului aluvionar era specifică perioadei dacice şi se putea practica şi după cucerirea Daciei în schimbul achitării unui impozit.
“Chiar dacă şi dacii au experimentat exploatarea aurului în carieră, tehnologia rudimentară de care dispuneau nu permitea obţinerea unor rezultate notabile. Pe lângă plăcuţele votive din aur, argint sau bronz, şi alte artefacte erau utilizate cu rol de ofrande, îndeplineau un anumit rol în timpul ritualurilor religioase sau erau însemne ale puterii care marcau funcţia socială şi politică a celui care le deţinea. De exemplu, extrem de publicizatele brăţări dacice, de mai mari dimensiuni, furate şi readuse recent în România în urma anchetelor desfăşurate de serviciul Poliţiei Române specializat în protejarea bunurilor culturale de patrimoniu, în colaborare cu servicii similare din Europa”, informau specialiştii casei de licitaţii.
Aurul din Valea Morii
Societatea Română de Arheometrie a publicat în 2015 un studiu privind analiza compoziţională plăcuţelor votive de aur scoase la licitaţie, la care au participat specialiştii de la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară «Horia Hulubei» şi de la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Autorii cercetării afirmau că toate cele unsprezece plăcuţe (Artmark şi Germisara) sunt autentice şi au fost realizate în acelaşi atelier situat în zona Germisara, folosind acelaşi tip de aur nativ de filon extras din zăcământul Valea Morii. Germisara se găsea pe drumul Apulum – Sarmizegetusa Ulpia Traiana pe care se transporta aurul extras în Munţii Apuseni pentru a ajunge ulterior la monetăriile din Imperiu unde era rafinat pentru a se atinge titlurile înalte de circa 23.5 carate, din care se băteau monedele acelor ani. „Cel mai probabil plăcuţele Artmark provin din zona aceluiaşi bazin de apa termală în care au fost găsite în 1987 plăcuţele aflate astăzi la Muzeul din Deva”, se arată în studiul “Analiza compoziţională a celor trei placuţe de aur de tip Germisara scoase la licitaţie în decembrie 2014 de Casa Artmark”
„Concluzia este că aurul tuturor plăcuţelor provenea din filoane aurifere de la Valea Morii, zona din jurul Bradului până la Roşia Montană fiind cunoscută ca exploatată de romani după cucerirea Daciei. Aurul extras era transformat – fără a fi rafinat (extras argintul) în lingouri transportabile (greutate medie spre mică) şi apoi era trimis către monetăriile Imperiului (ex. Sirmium – actuala Sremska Mitrovitza din Serbia) unde era puternic rafinat pentru a se ajunge la un titlu foarte apropiat celui de 24 carate (98 -99% aur) din care se băteau monedele de aur ale epocii (aureii). Drumul lingourilor de aur native din Munţii Apuseni trecea pe la Germisara, castru şi localitate situate pe drumul Apulum – Sarmizegetusa Ulpia Traiana, deci lingouri mai mici puteau fi achiziţionate de meşterii din Germisara pentru astfel de plăcuţe votive”, arătau autorii cercetării, Daniela Stan si Bogdan Constantinescu, potrivit studiului publicat de Societatea Română de Arheometrie.
Cum au fost confecţionate
Lingourile erau transformate întâi în folii subţiri (0.3 mm grosime) prin ciocănire, se schiţa prin zgâriere pe folie conturul plăcuţelor şi apoi acestea erau decupate folosind unelte specifice gen foarfecă şi dălţi (aurul e moale). Ulterior se executa decorul gen“nervuri de frunză”, conturul “cartuşului”pentru inscripţie şi reprezentarea zeităţilor cărora plăcuţa le era dedicată. Inscripţiile se făceau fie prin zgâriere, fie, la fel ca şi imaginile zeităţilor, prin tehnica repousse cu unelte specifice bijutierului antic. Similitudinea decorului şi a inscripţiilor în cazul tuturor plăcuţelor este evidentă, potrivit studiului publicat de Societatea Română de Arheometrie.
Vă recomandăm şi:
Zeci de oameni au ajuns în aceste zile la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, pentru a se bucura, spun ei, de solstiţiul de iarnă. Unii dintre turiştii care au urcat la Sarmizegetusa au relatat de ce locul este atât de important pentru ei, în această perioadă. Totodată, vizitatorii susţin că a fost prima dată în ultimii ani când, în preajma solstiţiului, cetatea nu a fost acoperită de omăt.
O cetate dacică, un cimitir în care dacii au înhumat cadavrele şi rămăşiţele trupurilor incinerate a zeci de copii şi mormintele unor războinici daci sunt doar câteva dintre descoperirile arheologice uimitoare din vecinătatea Castelului Corvinilor. Potrivit arheologilor, aşezarea antică, foarte puţin cercetată până în prezent, ar putea rivaliza cu mult mai celebrele cetăţi dacice din Munţii Orăştiei.
Consiliul Judeţean Hunedoara deplânge soarta celor trei cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, vandalizate zilele trecute de persoane necunoscute. Adrian David, şeful instituţiei, a trimis un memoriu autorităţilor centrale ale statului, în care solicită preluarea în administrare a monumentelor, de către CJ Hunedoara, după modelul Sarmizegetusa Regia.
Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a precizat că terenurile pe care se află unele dintre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei vor fi scoase definitiv din fondul forestier, astfel încât monumentele UNESCO să poată fi administrate corespunzător. „Situaţia cetăţilor dacice este îngrijorătoare”, a afirmat ministrul într-un răspuns la apelul lansat de istoricul Ioan Piso faţă de soarta unora dintre aşezările dacice.
Se încarcă comentariile...
