Secretele celei mai bine păzite graniţe din comunism. Mii de români au murit în marea evadare peste Dunăre
0
Mii de români au murit în timpul regimului comunist, în urma încercărilor temerare de fugi din ţară, înfruntând Dunărea, extrem de bine păzită de grăniceri.
Mii de români au murit încercând să „evadeze” din ţară în timpul regimului comunist, trecând Dunărea în Iugoslavia. Oraşele de fontieră Orşova şi Drobeta Turnul Severin, aflate pe malul Dunării, au fost adesea locul de pornire al aventurii în necunoscut pentru românii care tânjeau după o viaţă mai bună în Occident. Mulţi dintre ei au murit ucişi de gloanţele trase de grăniceri, în timp ce alţii au plătit cu viaţa tributul Dunării.
Nu există însă o statistică oficială a victimelor, dar potrivit unor informaţii publicate de scriitorii Johann Steiner şi Doina Magheţi, în volumul „Mormintele tac. Mărturii de la cea mai sângeroasă graniţă a Europei”, între 1980 şi 1989 au încercat să fugă din ţară peste 16.000 de români, dintre care 12.000 au fost prinşi, iar numai în 1988 au fost ucişi 400 de fugari.
Pe timpul verii, traversarea fluviului nu era o problemă pentru înotătorii buni, cu condiţia să nu fie observaţi de la numeroasele posturi de grăniceri. Iarna, temerarii se echipau cu costume de izopren şi se ungeau cu alifii menite să le încălzească trupurile. Camerele de cauciuc şi pernele de plastic îi ajutau pe înotători să ajungă mai repede pe malul celălălalt.
„Dacă reuşeau să treacă Dunărea, oamenii cu studii superioare, cei bine pregătiţi profesional, nu erau returnaţi, ci erau trimişi într-un lagăr la Padinska Schela, aproape de Belgrad. Aici erau ţinuţi două-trei luni până când îşi întocmeau actele pentru a emigra în America, Australia, Canada, Germania, Franţa, Austria", relata în 2010 un fost grănicer, într-un interviu pentru adevarul.ro.
Nimeni nu avea voie să se apropie de Dunăre
Măsurile de prevenire a trecerii frauduloase a Dunării în Iugoslavia erau extrem de stricte în Orşova şi Drobeta Turnu Severin, iar membrii forţelor de ordine însărcinaţi cu aplicarea lor erau aspru pedepsiţi dacă dădeau dovadă de lipsă de vigilenţă. Românii care ajungeau în oraşele de frontieră erau obligaţi să îşi anunţe prezenţa la Miliţie.
De asemenea, persoanele suspecte erau adesea percheziţionate pe stradă. Doar pescarii aveau voie să petreacă mai mult timp pe malul Dunării. Măsurile menite să împiedice trecerea Dunării în Iugoslavia s-au însăsprit la începutul anilor ’50. Rapoarte ale spionajului american, desecretizate în urltimii ani de Agenţia Centrală de Informaţii a SUA, arătau cum s-a militarizat zona de frontieră din jurul Orşovei şi oraşului învecinat Drobeta Turnu Severin.
„Regiunea graniţei româno-iugoslave, numită Zona de Frontieră nr.2, a fost declarată zonă de frontieră după ruperea lui Tito de Cominform. Malurile Dunării de la graniţa dintre cele două ţări au fost restricţionat populaţiei civile, la o distanţă de 30 – 40 de metri de apă. Această zonă de graniţă a fost pusă sub paza Miliţiei şi a grănicerilor. Turnuri de veghe şi faruri au fost instalate. În unele sectoare au fost puse mine, iar oamenii care încercau să scape foloseau câini pentru detecţia lor. Câinii ar fi urmat să găsească şi să activeze minele de pe calea de scăpare. Tuturor vaselor le era interzis să debarce în orice alt loc în afara celor indicate din port. Nimeni din afara localităţilor din zonă nu putea călători în zona de frontieră fără a obţine un permis special. În oraşele Turnu Severin, Orşova şi Moldova Veche, nimeni, inclusiv membrii şi căpitanii vaselor, nu putea în zona portului între orele 22 şi 5 dimineaţa. Excepţiile erau făcute pentru sovietici”, se arăta într-un raport prezentat de CIA, în 1952.
În Drobeta Turnu Severin, orice grănicer care prindea sau împuşca un fugar era promovat sau primea o lună de permisie. „Dacă fugarul era o persoană importantă sau era căutat de Securitate, grănicerii erau promovaţi”, informa un raport al CIA din 1952.
Satele dde pe malul Dunării golite de „elemente duşmănoase”
Frontiera cu Iugoslavia este una din cele mai bine păzite graniţe ale ţării, informa un alt raport secret al spionajului american, în 1954, motivând măsurile luate prin faptul că Iugoslavia devenise o speranţă pentru refugiaţii români.
„Ca în multe alte ţări, zone întinse de-a lungul frontierelor au fost golite de locuitori. Pe partea românească a frontierei cu Iugoslavia, autorităţile au făcut acest lucru într-o regiune întinsă pe 30 de kilometri, nu complet, dar îndeajuns pentru a îndepărta orice localnic care, în cazul unui atac al lui Tito sau împotriva Iugoslaviei, s-ar putea dovedi periculos pentru armatele române sau sovietice. Asta a însemnat deportarea a 60.000 de oameni. Ei au fost luaţi doar cu puteau căra într-o singură sacoşă şi trimişi în Moldova sovietică şi Bărăgan”, se arăta într-u raport al CIA din 1954. Primul val de deportaţi în Bărăgan, în 1951, provenea dintr-o zonă de circa 30 de kilometri de-a lungul frontierei iugoslave, care se întindea între satele Beba Veche (Timiş) şi Gruia (Mehedinţi), cu un număr de 203 localităţi, potrivit unor istorici. Până la urmă o fâşie de 50 de kilometri depe cursul Dunării a intrat sub controlul strict al grănicerilor şi Miliţiei, iar militarii români au fost aduşi pentru a întări supravegherea ei. Întreaga zonă era patrulată continuu, au fost înfiinţate buncăre şi posturi de control în zona Orşova – Severin, iar sectoare întinse erau protejate de garduri de sârmă ghimpată. Noaptea, grănicerii patrulau pe malul Dunării însoţiţi de câini, iar cei care prindeau fugarii erau premiaţi, informa raportul secret.
De-a lungul timpului, numeroşi români au reuşit să înşele vigilenţa autorităţilor şi să ajungă în Iugoslavia, mai întâi, şi apoi în Occident. Întorşi în ţară, după 1990, au relatat aventurile periculoase trăite pe Dunăre.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare
Se încarcă comentariile...
