Scrierile antice bizare care i-au fascinat pe români. Ce controverse au păstrat inscripţiile folosite ca mărturii istorice
0Inscripţii arhaice descoperite pe teritoriul ţării noastre sunt considerate dovezi ale scrierii folosite de popoarele băştinaşe care au locuit în Antichitate pe teritoriul ţării noastre.
Inscripţii vechi de mii de ani au stârnit de-a lungul timpului fascinaţia românilor şi, totodată, numeroase controverse privind originea şi simbolistica lor. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:
Tăbliţele de la Tărtăria
Cele trei tăbliţe de lut descoperite în 1961 în situl de la Tărtăria datează de peste 5.000 de ani şi au fost considerate de unii arheologi cele mai vechi artefacte purtătoare de scris din Europa. Tăbliţele de la Tărtăria reprezentau o formă rudimentară de scriere, potrivit arheologului Nicolae Vlassa, cel care a condus cercetările arheologice de la Tărtăria, la vremea descoperirii lor. El afirma că tăbliţele erau mai vechi decât cele inscripţionate asemănător care au fost descoperite în Creta, şi erau considerate ca primele dovezi ale scrierii din Europa, fiind datate între anii 2000 şi 1.800 î. Hr. Nicolae Vlassa a luat în considerare ipoteza conform căreia şi tăbliţele de la Tărtăria ar fi vestigii ale unei scrieri străvechi legate de scrierea sumeriană.
Scrierile din tablele de plumb de la Sinaia
Controverse au stârnit de-a lungul timpului şi tablele din plumb de la Sinaia, a căror legendă spune că au fost descoperite de regle Carol I, în jurul anului 1875, la începerea lucrărilor de construcţie a Castelului Peleş. Copii ale acestora se găsesc la Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti. Tăbliţele conţin inscripţii pe care unii cercetători le-au atribuit atribuit unei scrieri necunoscute şi litere în alfabetul grecesc. Ar fi fost o cronică apocrifă a dacilor, potrivit unor cercetători. Tăbliţele sunt considerate falsuri, iar unele mărturii spun că ar fi copii moderne pentru aproape 300 de tăbliţe din aur, cu conţinut similar, însuşite de Carol I.
Inscripţia Decebalvs Per Scorilo
O descoperire rară din Sarmizegetusa Regia a fost un vas înalt de un metru şi cu un diametru asemănător, care i-a făcut pe istorici să susţină că dacii cunoşteau scrisul. Vasul, probabil unul de cult, potrivit cercetătorului Hadrian Daicoviciu, era ştanţat cu inscripţiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine. „Cu multă dreptate acad. C. Daicoviciu a interpretat inscripţia de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscripţie în limba dacilor, traducând-o prin: Decebal fiul lui Scorilo; într-adevăr, cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor înţelesul de „fiu”, ca, de pildă, în numele Zuper. Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscripţia DECEBALVS PER SCORILO e redactată în limba dacilor, dar cu litere latine. În latineşte sau măcar cu litere latineşti a fost redactat mesajul trimis lui Traian pe o ciupercă. Tot aşa va fi scrisă şi epistola lui Decebal către Domiţian, semn că la cancelaria regească de la Sarmizegetusa limba puternicului Imperiu roman era cunoscută şi folosită. Aşadar, dacii cunoşteau scrierea. Fireşte, ea n-a devenit niciodată accesibilă tuturor dacilor. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare”, constata Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii (1965).
Abecedarul dacic al lui Haşdeu
Academicianul Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 - 1907), una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române, a fost unul dintre susţinătorii teoriei că dacii aveau o scriere şi un alfabet proprii. Potrivit lingvistului, alfabetul a fost amintit într-o cronică maghiară din secolul al XIII-lea, de Simon Kézai, păstrată în secolul al XIX-lea în Biblioteca Imperială din Viena, despre care afirma că este autentică.
„Un cronicar maghiar ne spune, sunt acum şase secoli, că românii posedau atunci un alfabet propriu al lor, „litterae Blackorum”, care nu era nici lătinesc, căci lătineşte scria însuşi Kézai, nici slavon, grec sau german, de vreme ce pe „sclavi, greci, teutonici” Kézai nu-i confunda niciodată cu românii. Iacă dară „litterae Blackorum”, pe cari cu mult înainte de anul 1250, după cum ne-o spune Kézai, săcuii le-au fost împrumutat de la străbunii noştri în cursul unei îndelungate vecinătăţi în creierii Carpaţilor”, scria Hadeu, citat în volumul „B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. I-III (1972-1976). Literele dacice au putut să supravieţuiască cu atâta puritate la români şi apoi la secui, pentru că se scria foarte puţin, iar caracterele trebuiau încrestate, informa academicianul. Ipoteza acestuia a fost contestată de alţi lingvişti. „Alfabetul dacilor, de a cărui „descoperire” se entuziasmase Haşdeu, nu era decât o mare eroare, pe care el însuşi a evitat-o mai târziu”, afirma Grigore Brâncuş, în studiul introductiv al volumului „B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae”.
Vă recomandăm şi:
Cele mai vechi opere literare au făcut cunoscute obiceiurile ciudate din viaţa intimă a strămoşilor noştri. Unele mărturii se referă la numărul mare de soţii pe care anticii îl puteau avea, în timp ce alţi autori antici au relatat despre triburile de femei care trăiau separat de bărbaţi şi aveau relaţii cu ei, o dată pe an, doar pentru a procrea.
Urmele cultului lui Priapus, zeul mai multor popoare antice înfăţişat în cele mai obscene ipostaze, au fost descoperite în ruinele aşezărilor daco-romane din mai multe zone ale României, semn că zeitatea romană a fertilităţii şi-a găsit adepţi şi în teritoriile provinciei Dacia.
Săgeţile cu vârfuri înmuiate în venin ale geţilor şi sciţilor aduceau moartea instantanee, iar strămoşii noştri erau războinici de temut, chiar şi în faţa armatelor numeroase care au invadat ţinuturile Daciei. O serie de relatări ale autorilor antici arată cum luptau şi se apărau locuitorii antici de pe actualul teritoriu al României.
Se încarcă comentariile...
