Schitul din Straja a fost jefuit de un hoţ ghinionist. Ce a păţit tânărul care a prădat biserica unde se află „icoana făcătoare de minuni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interiorul schitului Straja. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Interiorul schitului Straja. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Un tânăr a furat banii de pomelnice şi mai multe obiecte bisericeşti din schitul Straja, loc în care se află icoana Sfintei Varvara, despre care unii localnici au susţinut că a lăcrimat. Hoţul nu a ajuns însă prea departe, fiind nevoit să se predea.

Jandarmii au prins un tânăr care jefuise Schitul Straja. Bărbatul a luat mai multe obiecte bisericeşti şi suveniruri din biserica de pe munte şi aproape 1.000 de lei din cutia milei, cu tot cu pomelnice. Nu s-a atins de icoana Sfintei Varvara din schit, cea despre care unii localnici susţin că a lăcrimat de trei ori.

La scurt timp, hoţul s-a prezentat la sediul Postului de Jandarmi Montan, recomandându-se ca fiind de la S.P.P., şi a cerut permisiunea de a folosi toaleta din sediul postului. „Jandarmilor aflaţi în serviciu li s-a părut suspect, au legitimat persoana şi fiindcă avea menţiuni operative active şi un comportament suspect i-au cerut să le prezinte conţinutul bagajului, moment în care au observat mai multe bancnote de 1, 5, 10 şi 50 de lei, pomelnice si alte obiecte bisericeşti. Jandarmii s-au deplasat la schitul Straja din staţiune unde, după ce au vizualizat imaginile de pe camerele de supraveghere au observat că persoana respectivă a sustras bunurile din interiorul bisercii”, a informat Simona Fodoca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

Tânărul a refuzat să facă orice fel de afirmaţie sau să dea vreo declaraţie despre furt. „Bunurile sustrase şi suma de 980 de lei au fost ridicate şi predate stareţului schitului. Suspectul a fost condus la sediul Poliţiei Lupeni în vederea continuării cercetărilor”, a informat Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

icoana

Staţiunea Straja din Masivul Vâlcan a devenit în ultimii ani una dintre cele mai importante atracţii turistice din vestul ţării. Este vizitată în special iarna, de iubitorii de schi, iar pe timp de vară cei care ajung în Straja sunt invitaţi la excursii pe potecile de munte care pornesc din zona de agrement, aflată pe munte, la 10 kilometri de Lupeni. Există peste 200 de cabane şi case de vacanţă în Straja. În masivul Straja, unul din locurile de hotar din trecutul Transilvaniei, în Primul Război Mondial au murit peste 800 de soldaţi, o parte din ei fiind înmormântaţi în cimitirul eroilor din Lupeni. În memoria lor a fost ridicat, pe munte schitul Sfinţilor Constantin şi Elena, devenit unul dintre obiectivele turistice importante din zonă.


FOTO Drumul Crucii în Straja: sute de oameni au parcurs traseul ce aminteşte patimile lui Iisus înaintea Răstignirii

Pe o vreme ploioasă şi rece, sute de oameni au pornit pe Drumul Crucii, un traseu de zece kilometri care porneşte din Lupeni şi urcă spre Schitul Straja din Masivul Vâlcan. Evenimentul, devenit o tradiţie locală, de 17 ani, reeditează traseul lui Iisus pe Dealul Golgotei, înainte de Răstignire.

Fotografii unice de la înmormântarea părintelui Arsenie Boca au fost publicate în premieră după 25 de ani

Două fotografii rare care înfăţişează înmormântarea părintelui Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop (Hunedoara) au fost publicate în premieră, la 25 de ani de moartea duhovnicului.

Aniversarea ursului Baloo, vedeta staţiunii Straja. Mărturia celui care l-a salvat: „L-am găsit inconştient, înfometat şi pierdut de familie“

Mii de turişti sunt invitaţi în weekend, la sărbătoarea dedicată ursului Baloo, „mascota“ staţiunii Straja, care va împlini 16 ani. „Cetăţeanul de onoare“ al staţiunii are o poveste fascinantă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite