Sarmizegetusa Regia trece la programul de primăvară. Cât costă vizitarea sitului UNESCO

Sarmizegetusa Regia trece la programul de primăvară. Cât costă vizitarea sitului UNESCO

Sarmizegetusa Regia.

Sarmizegetusa Regia a trecut la programul de primăvară, iar turiştii care ajung în cetatea dacică vor avea mai mult timp pentru a o explora.

Ştiri pe aceeaşi temă

Programul de vizitare a Sarmizegetusei Regia s-a modificat. „Zăpada nu se dă dusă din capitala dacilor, cu toate acestea în speranţa că vom grăbi venirea primăverii, începând de dumincă, situl arheologic Sarmizegetusa Regia va fi deschis pentru vizitare zilnic, între orele 09.00 - 18.00. Acest program va rămâne neschimbat pe tot parcursul primăverii, până în data de 30 aprilie”, a informat Administraţia Sarmizegetusa Regia. Taxa de vizitare este de 15 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi, studenţi, pensionari.

Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, se numără printre cele mai importante obiective turistice din România. Vechea capitală a Daciei pre-romane, înfiinţată în urmă cu peste două milenii, se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu (1.656 metri), considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“. În Sarmizegetusa Regia, călătorii găsesc urmele unei aşezări urbane înfloritoare din Epoca Fierului, în jurul căreia au fost ridicate celelalte cetăţi dacice, care aveau în special rol de apărare. Sarmizegetusa Regia a fost devastată la sfârşitul războaielor de cucerire a Daciei.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretul tezaurului cărbunarilor, uriaşa comoară de aur dacic din Sarmizegetusa Regia

VIDEO Topul controverselor matriţei de la Sarmizegetusa Regia. Cum a fost fabricată şi ce semnifică grifonii

VIDEO Ce se ascunde sub Sarmizegetusa Regia. Povestea drumului antic pavat şi a clădirii misterioase dezvelite în 2019

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările