Salonul hunedorean al cărţii: peste 120 de edituri participă la eveniment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: CJ Hunedoara.
FOTO: CJ Hunedoara.

Peste 120 de edituri din ţară şi din străinătate au fost invitate la Salonul hunedorean al cărţii, care a început, miercuri, la Deva.

De miercuri, iubitorii de lectură sunt invitaţi la Salonul hunedorean al cărţii, ajuns la cea de-a XIX-a ediţie.
În deschiderea oficială a evenimentului, a avut loc spectacolul „Povestea Marii Uniri – Garda Naţională de la Alba Iulia şi personalităţile Unirii”, o reconstituire istorică realizată de Asociaţia Culturală pentru Istorie Vie Alba Iulia.

„Pe lângă volumele consacrate Centenarului  Marii Uniri ce se vor lansa în prezenţa autorilor, cele peste 120 de edituri din toată ţara prezente la Salon vor avea pe standurile lor numeroase titluri pe teme legate de făurirea României Mari. Din ţară sunt prezente edituri din: Alba Iulia, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Dej, Drobeta-Turnu Severin, Iaşi, Oradea, Piteşti, Reşiţa, Sibiu, Târgovişte, Timişoara, Deva, Petroşani şi Simeria.  Acestora li se adaugă edituri din Republica Moldova şi Marea Britanie”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii judeţene „Ovid Densuşianu”, din Deva, organizator al Salonului de carte.

Salonul Hunedorean al Cărţii este deschis în incinta mall-ului din centrul Devei, la etajul trei, şi poate fi vizitat până sâmbătă, 20 octombrie 2018, zilnic, între orele 10.00 - 20.00.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Un cioban de 100 de ani îşi joacă rolul vieţii într-o reclamă. Ştefan Gros este cel mai vârstnic angajat cu carte de muncă

Eforturile disperate ale învăţătorului care vrea să salveze şcoala din munţi, de dragul celor şapte copii care fac carte

Cele mai valoroase volume din colecţia de carte veche a muzeului din Deva vor fi prezentate într-o expoziţie inedită

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite