Săcărâmb, satul din poveştile cu prinţi şi împăraţi. De ce a căutat Franz Joseph tămăduirea în izvoarele muntelui de aur

Săcărâmb, satul din poveştile cu prinţi şi împăraţi. De ce a căutat Franz Joseph tămăduirea în izvoarele muntelui de aur

Săcărmb. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Fostul orăşel minier Săcărâmb din judeţul Hunedoara s-a transformat într-un adevărat sat muzeu, împânzit de numeroase vestigii care amintesc de vremurile sale de glorie. În secolele trecute, zăcămintele de aur au atras familii din întreaga Europă şi au transformat aşezarea într-un loc cosmopolit, un „El dorado” al căutătorilor de comori, vizitat de membrii casei imperiale austro-ungare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Localnicii din Săcărâmb, un fost orăşel minier din secolele trecute, aflat la circa 20 de kilometri de municipiul Deva, se mândresc că fosta aşezare a căutătorilor de aur este un adevărat muzeu de istorie în aer liber. Cele mai preţioase piese ale „satului – muzeu” sunt Biserica romano-catolică, pe care ar fi ctitorit-o împărăteasa austro-ungară Maria Tereza, ruinele biserici trăsnite, a greco-catolicilor,veche de peste două secole, locurile în care au poposit arhiducele Rudolf al Austriei (1858 - 1889), care obişnuia să participe la vânători de urşi în pădurile Transilvaniei şi izvorul unde împăratul Franz Joseph ar fi căutat tămăduirea.

Săcărâmbul este atestat documentar de peste cinci secole, însă a devenit cunoscut în întreaga lume, datorită zăcămintelor de metale nobile din zonă. „Aici a existat cel mai bogat zăcământ de aur şi argint din Europa, cu aurul cel mai pur, de 24 de Karate, care timp de peste 100 de ani a susţinut băncile europene. Ca dovadă, chiar Biserica Romano – catolică, veche din 1753, a fost ctitorită de împărăteasa Maria Tereza, fiind clădită pe banii celor din Săcărâmb. Documentele care au existat în arhiva bisericii au dispărut însă, iar biserica, deşi este un brand al Săcărâmbului, a rămas mulţi ani lăsată însă de izbelişte. Ne-am adunat noi, localnicii, într-o asociaţie, pentru a atrage finanţare pentru reparerea ei”, a relatat cercetătorul Alexandru Tokar, autor al unei monografii a Săcărâmbului.

Legenda Săcărâmbului
Povestea prin care Săcărâmbul a devenit cunoscut în lume datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea, când aici au fost deschise primele exploatări miniere. Potrivit legendei, un sătean din Nojag, care îşi mâna porcii prin pădurile de munte, a observat sclipind, dintr-o râpă ascunsă, un bolovan. A coborât în deschizătura muntelui şi a desprins bucata strălucitoare din roca în care fusese înţepenită, iar a doua zi s-a prezentat cu ea în faţa unui moşier care avea o mică exploatare minieră în acele ţinuturi. „Piatra“ s-a dovedit a fi aur, iar vestea descoperirii metalului preţios s-a răspândit cu repeziciune.„Numele de Szekerembe provine din expresia „hai să cărăm", adică Hay Szekerem, prin care românii înţeleg transportul minereului”, consemna topograful austriac Joseph Adalbert Krickel, în jurnalul său de călătorie, în februarie 1828.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, în Săcărâmb s-a deschis prima exploatare minieră de metale preţioase. Aici lucrau români, maghiari, slovaci şi italieni, iar satul a ajuns să numere peste 350 de locuinţe, cele mai multe de mineri.

„Ne-au rămas numeroase vestigii ale secolelor trecute, când în aşezare s-au stabilit familii de slovaci, maghiari, austrieci, sloveni, italieni, pentru a lucra în minerit. A funcţionat o şcoală de ingineri minieri, iar în amintirea celor mai cunoscuţi specialişti din Săcărâmb, au fost ridicate monumente, care mai pot fi vizitate şi astăzi”, a relatat localnicul Carol Ecsy, autor al unor cercetări privind istoria satului. O placă de comemorare, din bronz, a fost ridicată în onoarea prinţului Rudolf al Austriei, cel care obişnuia să călătorească în Transilvania, unde participa la vânătoare, spune Carol Ecsy.

Declinul Săcrâmbului
Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, peste 40 de tone de aur au fost extrase din minele Săcărâmbului. În afara aurului, din munţii Săcărâmbului erau scoase mai multe tipuri de minerale valoroase şi rare, cum erau teluriumul şi săcărâmbitul.

„O ocnă de sare este măreaţă, dar să vizitezi o mină de aur te umple de tristeţe, cu toate că este interesantă. Mergând în apă până la glezne, bieţii mineri trebuie să parcurgă, zilnic, multe sute de stânjeni, pentru a-şi căştiga acolo, înconjuraţi de stânci, o leafă amară”, afirma topograful austriac Joseph Adalbert Krickel.

Până în secolul al XX-lea, Săcărâmbul devenise însă un orăşel minier important. Minele sale au funcţionat până la începutul anului 2000, iar în prezent sunt închise. Amintirea lor este păstrată chiar şi în cimitirele aşezării, spune Daniel Iancu, muzeograf la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

„O mulţime de monumente funerare vechi din cimiterele Săcărâmbului, sunt extrem de interesante, din punct de vedere arhitectonic, al istoriei artei. Ele arată o particularitate a locului, care a fost la un moment dat o aşezare minieră foarte importantă. Ele pot fi vizitate ca adevărate muzee în aer liber, la fel cum se întâmplă în marile oraşe din Europa”, spune Daniel Iancu.

Loc de tratament pentru împărat
Săcărâmbul este celebru nu doar prin istoria sa, dar şi prin efectele benefice pentru sănătatea celor care ajung sau trăiesc aici. Locuitorii din Săcărâmb susţin că „pădurea de argint” care înconjoară satul de munte are proprietăţi miraculoase. Codrii de fag sunt bântuiţi de spirite benefice, susţin unii oameni, iar izvorul împăratului Franz Joseph din pădure este folosit ca apă tămăduitoare.

„Povestea spune că împăratul a traversat pădurea, pe drumul pe care aurul extras de mineri era transportat spre Zlatna, oprindu-se însă în dreptul unui izvor. Aici împăratul a luat masa şi a băut din apa tămăduitoare a izvorului, despre care se spune că a aflat că aduce binefaceri sănătăţii, dar şi potenţei. Apa acestui izvor este foarte pură şi este încărcată de energie, lucru stabilit de numeroase studii“, afirmă Alexandru Pavel Tokar. Săcărâmbul este un centru energetic, spune hunedoreanul, şi o zonă în care s-au petrecut miracole.


Vă recomandăm şi:

Se împlinesc 560 de ani de la moartea lui Ioan de Hunedoara. Cum a sfârşit marele erou al Transilvaniei

În 11 august se împlinesc 560 de ani de la moartea lui Ioan de Hunedoara, unul dintre cele mai importante personalităţi din istoria Transilvania. Potrivit documentelor, Ioan de Hunedoara a murit la scurt timp după cea mai mare izbândă militară din viaţa sa: alungarea oştilor otomane de la porţile Belgradului.

Controversele pădurilor virgine din Retezat. Ce explicaţii oferă conducerea ariei protejate pentru tăierile din Parc

Parcul Naţional Retezat nu a fost ocolit de firmele care exploatează lemnul, iar adesea organizaţiile de mediu şi societatea civilă au reclamat că au avut loc defrişări în aria protejată. Rapoartele Direcţiei Silvice confirmă tăierile din fondul forestier, dar reprezentanţii instituţiei şi cei ai Parcului Naţional retezat spun că nu există motive de îngrijorare.

Zamolxis, în cele mai stranii mărturii antice: „Geţii aleg în fiecare an un sol pentru a-l trimite zeului lor. Este înjunghiat cel socotit cel mai vrednic”

Zamolxis a fost recunoscut de numeroşi autori din lumea antică drept divinitatea supremă a geţilor. O serie de mărturii istorice, vechi de milenii, au oferit detalii despre viaţa şi învăţăturile personajului misterios.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările