Ruinele combinatului din Hunedoara, înghiţite de natură. Cum s-a schimbat peisajul dezolant al colosului industrial

Ruinele combinatului din Hunedoara, înghiţite de natură. Cum s-a schimbat peisajul dezolant al colosului industrial

Combinatul, mai verde ca niciodată. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Aproape 200 de hectare au rămas nefolosite, după ce combinatul siderurgic al Hunedoarei şi-a restrâns activitatea în ultimele decenii. Cea mai mare suprafaţă este ocupată cu dărâmături, ascunse tot mai mult de vegetaţia luxuriantă.

Ştiri pe aceeaşi temă

De la sfârşitul anilor ’90, combinatul siderurgic din Hunedoara a intrat într-un declin profund, iar cu timpul tot mai multe dintre secţiile sale au fost închise, abandonate şi lăsate pradă hoţilor.

La mijlocul anilor 2000, aproape 140 de hectare ale platformei industriale, despărţite prin râul Cerna de cartierele Hunedoarei, au trecut în administrarea Eco Sid, o societate înfiinţată de Consiliul Local.

Alte peste 100 de hectare au rămas combinatului siderurgic, care în prezent numără circa 700 de angajaţi.

În anii următori, aproape toate marile construcţii de pe cele 138 de hectare ale vechiului combinat au fost demolate, pentru a fi extras fierul vechi şi materialele de construcţii.

Demolatorii au scos materialele pe care le-au putut revalorifica şi au lăsat în urmă un deşert uriaş de dărâmături.

Cu excepţia a 20 de hectare, pe care a fost înfiinţat un parc de afaceri aproape pustiu în prezent, restul suprafeţei nu a mai fost ecologizat. Natura şi-a intrat, însă, în drepturi, iar printre mormanele nesfârşite de moloz au crescut pâlcuri de pădure  şi arbuşti.

Aproape întreaga suprafaţă a fostei platforme industriale a Hunedoarei intrată în administrarea Eco Sid, dar şi zeci de hectare din combinatul siderurgic, este acoperită în aceste zile de vegetaţie luxuriantă. Animalele şi păsările sălbatice au găsit printre ruine sălaşuri potrivite. Nu mai sunt deranjate nici de căutătorii de fier vechi, nici de excavatoarele folosite la demolări, iar singurii care le strică habitatul sunt hunedorenii care depozitează cantităţi impresionante de gunoaie pe terenurile virane.  


Vă recomndăm să citiţi şi:

VIDEO Povestea tristă a taberei şcolare de la Brădăţel. A fost locul vacanţelor de basm din Retezat pentru mii de copii

VIDEO Vânătoarea regală în Retezat care a făcut istorie. Ce monument i-au ridicat românii prinţului Rudolf şi cum şi-au protejat animalele de armele nobililor

VIDEO Cum arată noua şosea din Munţii Orăştiei. Drumul spectaculos la cetatea dacică Piatra Roşie e în şantier

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: