Româncele, descrise de călătorii străini: moldovencele - fanatice şi umilite, fetele din Ţara Românească le suceau minţile, Medgidia - plină de prostituate

Româncele, descrise de călătorii străini: moldovencele - fanatice şi umilite, fetele din Ţara Românească le suceau minţile, Medgidia - plină de prostituate

Româncele au impresionat dintotdeauna prin frumuseţea lor, potrivit mărturiilor autorilor străini care au călătorit în ultimele secole pe teritoriile actuale ale României. Comportamentul femeilor i-a impresionat, însă, şi negativ pe aceştia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Paul de Alep, clericul sirian care a îndeplinit funcţia de secretar al patriarhului Antiohiei din secolul XVII, l-a însoţit pe patriarh în călătoriile sale în teritoriile din estul Europei. Paul de Alep a descris, într-un jurnal de călătorie, viaţa localnicilor din Moldova şi Ţara Românească, la mijlocul secolului XVII.

Locuitorii Moldovei din urmă cu patru secole erau prezentaţi în nuanţe negative, Paul de Alep considerând că mulţi dintre ei erau hoţi şi ucigaşi, afirmaţie contrazisă de alţi istorici.

Sirianul relata despre divanele ţinute de domnitorul Vasile Lupu, în care erau condamnaţi tâlharii, dar şi femeile lor.

„A osândit la moarte peste 14.000 de hoţi, aceasta după condicile de judecată. El nu osândea la moarte pe un vinovat de la prima sa crimă: mai întâi punea să-l bată şi să-l însemne cu fierul roşu, făcea cunoscut în mod public crima lui, apoi îl slobozea: pentru a doua faptă punea să i se taie o ureche. A treia oară, cealaltă ureche, a patra oară, punea să-l execute. Cu toate acestea domnul tot n-o putea scoate la capăt. Cât despre femeile şi fetele lor, ele sunt lipsite cu totul de sfială şi de cinste. El, domnul, obosise tăindu-le nasul, făcând cunoscut în mod public crimele lor şi înecându-le cu miile, totuşi a rămas neputincios”, scria Paul de Alep, în jurnalul său de călătorie.

Totuşi, adăuga acesta, în timpul domniei lui Vasile Lupu, ca urmare a asprimii şi cruzimii cu care erau aplicate legile, femeile puteau purta salbe de galbeni şi puteau merge oriunde voiau, fără teamă.

Eruditul arab a descris femeile din Moldova în cuvinte jignitoare, arătând comportamentul lor din viaţa de zi cu zi, dar se arăta impresionat de cucernicia lor, în biserică. „Erau toate ca nişte regine, serioase şi cucernice. Tinerele fete nu treceau înaintea femeilor în vârstă. Acestea mergeau totdeauna înainte, dar cu câtă răbdare şi cu câtă credinţă”, povestea Paul de Alep.

Clericul a descris portul româncelor. „Femeile din Moldova şi Ţara Românească poartă veştminte asemănătoare cu cele ale europenilor. Poartă părul împletit, răsucit pe capul lor ca un colac şi acoperit cu un conci alb, iar cele bogate cu un conci trandafiriu. Toată poartă şaluri albastre de Alep, iar cele bogate şaluri de Bursa din mătase neagră. Fetele lor poartă, de asemenea, părul împletit şi încolăcit pe cap, dar fără conci. Toate femeile au faţa descoperită, chiar şi doamna”, relata călătorul arab, în descrierea publicată în „Călători străini despre Ţările Române”, volum editat de Academia Română.

Femeile virtuoase din Muntenia

Călătorul arab se arăta impresionat de femeile din Ţara Românească. „Se ştie că fetele şi tinerele din Ţara Românească sunt caste, neprihănite şi virtuoase. Dacă vreo faptă de ruşine ajunge să fie cunoscută, bărbaţii sunt condamnaţi la închisoare pe veci, în ocne, de unde nu este scăpare, iar femeile sunt condamnate să fie înecate”, afirma autorul, citat în volumul „Călători străini despre Ţările Române” (Editura Academiei Române).
Impresionat de frumuseţea femeilor

Evliya Celebi a fost unul dintre cei mai cunoscuţi cronicari din istoria Imperiului Otoman. Timp de patru decenii a călătorit în teritoriile şi împrejurimile Imperiului Otoman, însoţind de cele mai multe ori armatele sultanilor, şi a descris în amănunt viaţa şi obiceiurile comunităţilor întâlnite. În anii 1660, Evliya Celebi a ajuns în Dobrogea, Moldova, Ardeal, Banat şi Ţara Haţegului, iar scrierile sale despre comunităţile întâlnite aici au fost publicate într-o lucrare împărţită în zece volume, intitulată Cartea călătoriilor şi considerată o adevărată capodoperă. Fragmente din opera autorului turc au fost publicate în volumul VI al seriei "Călători străini despre Ţările Române", apărut la Editura Ştiinţifică în 1972.

Prostituatele românce

Călătorul a descris femeile uşoare din Medgidia, numit Karasu, în trecut. „Cântăreţelor li se spune guvende. Ele sunt numeroase şi merg din casă în casă şi cântă din dible acordate la întâmplare sau umblă prin grădini fluierând, aceasta nu se consideră o ruşine. Aceste femei destrăbălate au ruinat atâtea mii de oameni de familie şi, ducându-i la faliment, i-au făcut să devină slujnici”, scria Evliya Celebi. Dacă în Medgidia, prostituatele nu erau pedepsite, în schimb, cele din Tulcea aveau o soartă cruntă.

„Când femeile uşuratice din cetăţile Ismail, Chilia şi Tulcea sunt prinse, ele sunt aduse pe o insulă, aflată la cinci ore de Tulcea, şi lăsate acolo dezbrăcate, încât mor într-o noapte din pricina ţânţarilor”, scria Celebi.

Cronicarul turc a descris oraşul Bucureşti, declarând că este un loc plăcut, unde erau foarte mulţi bărbaţi arătoşi şi femei uşoare. „Îndeosebi când omul vede fetele necăsătorite umblând cu capul gol şi cu părul despletit fir cu fir şi cu papucii galbeni în picioare, la drept vorbind i se împrăştie mintea ca părul răvăşit. Dar majoritatea acestora sunt nişte sărmane cu moravuri uşoare. Toate nelegiuitele de aici umblă cu faţa descoperită şi poartă fuste de stofă şi de mătase aurită, în diferite culori.”, relata Evliya Celebi, în Cartea călătoriilor. Evliya Celebi povestea şi despre portul prostituatelor din Iaşi.

„Femeile uşoare din acest oraş, zise gazde, stau în cârciumi. Ele poartă un fel de rochii pestriţe din atlaz, din stofă de mătase şi de catifea şi se încalţă cu papuci cu tocuri înalte şi împodobite cu cuie cu capete mari şi aurite. Ele stau cu capul gol şi cu părul negru despletit. Oferind celor care le ies în cale frumuseţea lor şi plăcerile trupeşti ele plătesc, ca dare, beiului Moldovei, şase pungi pe an. În schimb, femeile cinstite poartă peste fusta de mătase colorată un şorţ albastru, ca şi cele de la marginea Istambulului. În felul acesta şi după îmbrăcăminte se cunoaşte dacă o femeie este sau nu de moravuri uşoare”, scria autorul turc.

Frumuseţea care stârnea patimi

Cetatea Colţ din Ţara Haţegului era vestită pentru femeile frumoase, afirma călătorul turc, iar ardelencele, „femei cu feţe luminoase, cu ochii negri, împodobite cu pietre scumpe”, stârneau patimi străinilor.

„Îmbătat de frumuseţea şi drăgălăşenia acestor femei cu feţele ca luna şi de miresmele ameţitoare din juru-i, tătarul Şah Polad aga zise, în glumă, către vizir: Stăpânul meu, dacă mi-aţi îngădui măcar o dată să merg în acest oraş (Mediaş) şi, luând pe una dintre fetele acestea frumoase, să mă satur şi apoi să merg sătul la soţia mea, n-aş regreta la moarte”, scria autorul.

În Biharia, adăuga Evliya Celebi, „femeile sunt de o frumuseţe ce nu se poate întâlni în niciun alt ţinut. Toate femeile sunt frumoase, graţioase şi modeste, astfel că femeile şi fetele sunt plăcute şi atrăgătoare. Când încep să grăiască, ele pronunţă cuvinte alese”, afirma turcul.

Arheologul şi numismatul italian Felice Caroni (1747 - 1815) se arăta uimit de modul în care erau tratate româncele, la ţară.

"Femeile românce servesc la masă şi mănâncă după aceea, de obicei în picioare, văzându-şi mai departe de treburile gospodăriei. În afara de clipele ce preced naşterea şi de foarte puţinele zile care urmează naşterii, ele robotesc fără încetare. Nasc uşor şi numai cu ajutorul mamei sau a soacrei lor. În a cincea şi chiar în a patra zi de la naştere, ele merg pe câmp, dacă e vremea muncilor. Am văzut eu pe una spălând la fântână primăvara, un prunc cu pielea încă roşie şi întrebând-o al cui era, mi-a spus „al meu”. „De când?”, „Chiar de azi dimineaţă”, adăugând că îl născuse pe când se afla la prăşitul porumbului şi nici nu se gândise să se culce în pat”, scria Felice Caroni, un arheollog şi numismat italian, care a vizitat Transilvania în 1809, citat în volumul Călători străini despre Ţările Române, în secolul al XIX-lea (Editura Academiei Române).

Topograful austriac Joseph Adalbert Krickel a ajuns în zona Hunedoarei în anul 1828 şi-a arătat uimit de frumuseţile şi bogăţia naturală a zonei. L-a uimit impresionat şi frumuseţea femeilor. „Aici a fost pentru prima dată când am avut ocazia să văd laolaltă o sumedenie de românce drăguţe. Îmbrăcămintea lor este aici întrucâtva deosebită de cea a altor românce din Transilvania. Ele îşi înfăşoară capul cu o pânză albă de in în formă de turban. Cămăşile lor sunt pline de cusături colorate şi ţinute de o cingătoare, iar rochia scurtă este acoperită în spate şi în faţă de două oprege lungi cu dungi. Aceste oprege sunt aici cu franjuri, iar cămăşile sunt împodobite cu cusături reprezentând flori sau alte motive. Româncele sunt mari amatoare de mărgean şi perle de sticlă. În rest, întregul lor comportament este mult mai blând decât al bărbaţilor, care sunt cu totul opusul lor”, scria călătorul austriac, potrivit autorilor volumului Călători străini despre Ţările Române, în secolul al XIX-lea (Editura Academiei Române).


Vă recomandăm şi:

Cât de bogată a fost Hunedoara în ultimii ani ai Imperiului Austro-Ungar. Aurul, fierul şi cărbunele au transformat-o într-un „El Dorado“ pentru străini

Aurul, fierul şi cărbunele au transformat Hunedoara în trecut, într-unul dintre cele mai prospere ţinuturi din Transilvania. În ultimele decenii ale secolului XIX, industria Hunedoarei beneficia de investiţii masive, care au transformat cu totul situaţia economică a regiunii.

FOTO Propunere inedită: lasă oraşul şi vino să trăieşti în satele moţilor, din ţinutul vechilor mine de aur

Zeci de case din satele hunedorene ale Ţării Moţilor au fost părăsite odată cu terenurile lor, după ce minele de aur s-au închis. O primărie a lansat o campanie inedită, menită să îi convingă pe oameni să se întoarcă în zona depopulată de munte.

Hunedoara secolului XIX, descrisă de un londonez: şocat de traiul ţiganilor, dar fascinat de castel şi de ţinutul aurului

Un publicist şi geolog englez a dezvăluit într-un jurnal de călătorie apărut în Londra, în 1862, cât de mare a fost şocul primelor sale întâlniri cu comunităţile de ţigani care locuiau în tabere de corturi pe malul râurilor Mureş şi Strei şi la marginea orăşelelor hunedorene ale secolului XIX.

Legendele comorilor din Munţii Orăştiei: cum i-a cuprins febra aurului pe localnicii de la poalele cetăţilor dacice

Ţinutul cetăţilor dacice a fost dintotdeauna un loc al misterelor şi al legendelor. În zona Sarmizegetusei Regia, oamenii au păstrat istorisiri vechi, despre aurul ascuns de strămoşi în munţi, iar descoperirea fiecărei comori a stârnit şi mai mult fantezia localnicilor. Istoricii au consemnat, de asemenea, poveştile vechilor căutători de comori, din secolele trecute.

FOTO Valea Jiului la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cum a uimit ţinutul „aurului negru“ un celebru geolog englez

Valea Jiului şi Petroşani se arătau călătorilor din secolul al XIX-lea ca locuri sălbatice şi bogate în minerale, unde peste decenii aveau să se amestece vechii stăpâni ai ţinutului care se ocupau cu păstoritul şi „barabele“ – străinii veniţi şi stabiliţi apoi în vale pentru a-şi câştiga existenţa în minele de cărbune. David Ansted, un geolog englez care călătorise în anii 1860 în Valea Jiului, anticipa prosperitatea zonei carbonifere.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: