Revanşa „Comisarului Cattani”. Procurorii care l-au trimis după gratii, acuzaţi de un complot diabolic. Cum a primit Traian Berbeceanu vestea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a primit cu calm vestea că procurorii şi poliţistul care au condus ancheta urmată de arestarea sa au fost puşi sub acuzare de Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind acuzaţi de abuz în serviciu şi represiune nedreaptă. În primele declaraţii, el nu a vrut să comenteze situaţia celor care "au complotat" la înlăturarea lui.


Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală în cazul procurorului Ioan Mureşan, cel care l-a pus sub învinuire pe fostul şef de la BCCO Alba, Traian Berbeceanu. În dosar mai sunt cercetaţi şi doi dintre subordonaţii săi, ofiţerul BCCO Alin Muntean şi procurorul Nicolaie Cean. Cei trei ar fi complotat pentru înlăturarea lui Berbeceanu de la conducerea BCCO Alba, folosindu-se în acţiunile lor de mărturiile unor interlopi.

"Am aflat din mass-media vestea că DNA a început urmărirea penală în cazul celor trei, însă mă abţin să comentez şi nici nu pot comenta din punct de vedere legal acest lucru, decât prin prisma faptului că am totală încredere că adevărul va ieşi la iveală şi că se va face dreptate până la capăt", a declarat Traian Berbeceanu, la Antena3.

Aproape jumătate de an s-a scurs de la scandalul care i-a avut ca protagonişti pe poliţistul devean Traian Berbeceanu, fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, şi pe procurorul şef de la DIICOT Alba, Ioan Mureşan. Acuzaţiile făcute de Traian Berbeceanu la adresa procurorului care l-a anchetat şi a colaboratorilor săi nu au rămas fără urmări.

Procurorul Ioan Mureşan a fost audiat miercuri, la sediul DNA Bucureşti, în dosarul în care Berbeceanu l-a acuzat de infracţiuni de corupţie. Tot miercuri, DNA a decis începerea urmăririi penale în cazul lui Ioan Mureşan, acuzat de infracţiuni concurente de abuz în serviciu şi represiune nedreaptă, şi cercetarea penală a colaboratorilor săi: poliţistul de la BCCO Alba, Alin Muntean, acuzat de infracţiuni similare, şi a procurorului Nicolaie Cean, acuzat de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu.

Mai multe informaţii despre dosarul procurorului şef al DIICOT Alba:

Şeful DIICOT Alba Iulia, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu în dosarul în care comisarul şef Traian Berbeceanu îl acuză de fapte de corupţie     Şeful DIICOT Alba, procurorul Ioan Mureşan, este urmărit penal de DNA Bucureşti, pentru abuz în serviciu în dosarul fostului şef al Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Traian Berbeceanu. Comisarul şef a depus, în octombrie 2013, o plângere împotriva procurorului, pe care îl acuză de fapte de corupţie. Alături de Mureşan mai sunt cercetaţi ofiţerul BCCO Alin Muntean şi procurorul Nicolaie Cean.

În acest moment, fostul şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, este pus la dispoziţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara

image

Vă recomandăm şi:

Mărturia poliţistului rănit într-un flagrant periculos: şi-a pus în pericol viaţa pentru a opri un traficant        Un poliţist care a participat la un flagrant, pentru a captura un traficant de droguri, a dezvăluit cum şi-a pus viaţa în pericol, după ce a încercat să îl oprească pe suspect. Ofiţerul a fost lovit cu maşina de traficantul pe care l-a somat să se predea.

Traian Berbeceanu, de la "Comisarul Cattani" la luptătorul anti-sistem. Mircia Muntean e pe lista neagră a poliţistului           Ultimele luni l-au transformat pe fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba într-un luptător anti-sistem. Cel puţin aceasta o arată zecile de mesaje şi imagini postate de Traian Berbeceanu pe paginile sale de Facebook, "Traian Berbeceanu" şi "Respect Traian Berbeceanu". Una dintre ţintele sale a fost deputatul Mircia Muntean, fost primar, timp de 16 ani, al Devei.

VIDEO Dezvăluirile soţiei „comisarului Cattani”: cum îşi protejează Traian Berbeceanu familia, după eliberare        Gabriela Berbeceanu s-a alăturat astăzi celor câteva zeci de susţinători ai fostului şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Traian Berbeceanu, care au manifestat în faţa sediului din Deva al DIICOT. Soţia fostului comisar-şef a dezvăluit şi motivele pentru care acesta nu a mai apărut în public, în ultimele zile, după eliberarea din arest.

FOTO VIDEO Noaptea „Comisarului Cattani“. Întâlnirea cu fiul său l-a copleşit pe cel mai dur poliţist         Traian Berbeceanu a fost eliberat din arest preventiv după mai bine de o lună de la data în care procurorii au decis ridicarea acestuia din apartamentul său din Deva şi trimiterea sa în închisoare. În această dimineaţă, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba s-a întors acasă, în Deva, şi şi-a reîntâlnit fiul de nouă ani, de care fusese nevoit să se despartă. Poliţistul a avut parte de o primire emoţionantă în Deva.

„Băieţii răi” s-au lepădat de „Comisarul Cattani”: ce îi transmit foştii capi ai lumii interlope poliţistului aflat în necaz

Povestea Mirelei Litera, „femeia fatală” dintre Simota şi Litera, devenită martor împotriva „Comisarului Cattani”

Rechizitoriul grupării lui Alin Simota: reţeaua de teroare a milionarului acuzat de crimă organizată şi şantaj

Baronul Văii Jiului: Alin Simota a fost ajutat de interlopi şi de politicieni să se impună în „zona fierbinte” a Hunedoarei

FOTO Lista „Comisarului Cattani”: cine sunt „băieţii răi” care au depus mărturie împotriva lui Traian Berbeceanu

EXCLUSIV VIDEO Soţia „Comisarului Cattani” despre ziua arestării: „I-am spus copilului că Traian e în străinătate”

FOTO Duşmanii lui Traian Berbeceanu. Cine sunt cei pe care şeful de la Crimă Organizată îi acuză că i-au vrut capul

VIDEO Traian Berbeceanu a fost reţinut. Ce mesaje îi transmit hunedorenii „justiţiarului” de la BCCO

FOTO Traian Berbeceanu şi Codruţa Kovesi, în prima lovitură dată jefuitorilor combinatului. Povestea mafiei fierului, salvată de amorţeala justiţiei

FOTO VIDEO Traian Berbeceanu a fost ridicat de mascaţi. Declaraţie şocantă a şefului BCCO Alba despre dosarul său

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite