Relatări bizare despre viaţa intimă a strămoşilor noştri: tribul de femei care vâna bărbaţi doar pentru sex

Frescă din Pompeii. Ares şi Afrodita. FOTO: wikimedia common.

Cele mai vechi opere literare au făcut cunoscute obiceiurile ciudate din viaţa intimă a strămoşilor noştri. Unele mărturii se referă la numărul mare de soţii pe care anticii îl puteau avea, în timp ce alţi autori antici au relatat despre triburile de femei care trăiau separat de bărbaţi şi aveau relaţii cu ei, o dată pe an, doar pentru a procrea.

Operele literare şi istorice ale unor autori din Antichitate, în special eleni şi latini, oferă detalii despre obiceiurile ciudate din viaţa de familie a strămoşilor noştri şi ale culturilor le-au influenţat modul de trai.

Nevestele cumpărate erau păzite  cu străşnicie
Herodot (484 î. Hr - 425 î. Hr. şi a descris pe larg obiceiurile de familie ale popoarelor vremii. Despre traci afirma că nu puneau preţ pe virtuţile femeilor, iar părinţii le dădeau voie fiicelor să aibă relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi. După căsătorie, însă, pentru că bărbaţii îşi cumpărau viitoarele soţii, le păzeau cu străşnicie, afirma Herodot. La moartea soţului, uneori una dintre fostele sale soţii era înjunghiată şi incinerată pe acelaşi rug, scria Herodot.

Amazoanele nu voiau soţi dar făceau sex o dată pe an
Femeile din tribul antic al amazoanelor, de pe ţărmul Mării Negre, trăiau separat de bărbaţi. Apelau însă la serviciile celor din triburile învecinate o dată pe an. „Fiindcă ele au nevoie de copii , se duc la fluviul Halys, se întâlnesc cu bărbaţi, se unesc cu ei şi, întorcându-se pe la sălaşurile şi pe la casele lor, copiii de sex masculin pe care i-ar naşte îi duc părinţilor lor de la marginea ţării să-i crească şi să le fie robi. Pe fete, se spune că acestea le cresc pentru privilegiul sexului lor şi le hrănesc după obiceiul mamelor, fără a le alăpta”, informa oratorul atenian Filostrat.

Miresele se aşezau pe falusul statuetelor
Cultul lui Priapus, zeul al fertilităţii şi protector al familiei, a fost răspîndit în Antichitate şi pe teritoriul actual al ţării noastre. Zeitatea era înfăţişată în statuete sub forma unui personaj cu un falus imens şi era venerată într-un mod ciudat în timpul căsătoriilor. „doamnele din lumea romană considerau ca fiind un obicei foarte adecvat şi pios pentru tinerele mirese să se aşeze pe membrul monstruos al Priapus, pentru ca zeul să pară a fi primul care a primit sacrificiul modestiei lor”, informa istoricul Leonard C. Smithers, în volumul Priapeia, din 1890.

Laşilor le era interzis să se căsătorească
În lumea strămoşilor noştri din Antichitate, cei care nu se căsătoreau şi nu aveau copii aveau mai puţine privilegii decât cei căsătoriţi. Totuşi, la unele popoare, cum este cel al Spartei, laşilor le era interzis să se căsătorească şi să procreeze, la fel şi surorilor lor, susţineau unii autori antici, citaţi de istoricul Allison Glazebook.

Agatârşii îşi împărţeau frăţeşte soţiile
Tribul agatârşilor care ar fi trăit în Transilvania în urmă cu două milenii şi jumătate, a fost menţionat de Herodot ca având obiceiul unei vieţi de familie comune. „Au în devălmăşie neveste, ca să fie fraţi cu toţii şi, înrudindu-se, să nu mai existe la ei nici pizmuire, nici vrăjmăşie”, afirma istoricul elen.

Sarmatidele nu se măritau până nu au ucis trei duşmani
La sarmaţi, un alt popor antic ajuns în ţinuturile actuale ale României, femeile aveau îndeletniciri specifice bărbaţilor. Hipocrate (460 î. Hr. – 370 î. Hr.) relata că ele călăreau, trăgeau cu arcul şi aruncau suliţa, participând la lupte. În ce priveşte căsătoria, „ele nu se mărită până nu a omorât fiecare trei duşmani şi nu au legături cu bărbatul înainte de a face sacrificiile rânduite de lege”, afirma vestitul medic antic.

Femeile erau tratate ca sclave
Heraclid din Pont (387 î. Hr. – 312 î. Hr.) afirma că geţii aveau câte 30 de soţii, iar femeile erau folosite ca sclave. „Cele mai multe, după împreunare, se culcă pe pământ. Dacă vreuna dintre femei este nemulţumită, părinţii îşi pot lua înapoi fata, după ce restituie ce au primit pentru ea. Căci oamenii îşi mărită fetele în schimbul unui preţ. La moartea bărbatului, femeile sunt moştenite, întocmai ca şi celalelte lucruri”, informa autorul din scolul IV î. Hr.

Soţiile anticilor, alese după virtute
Virtutea femeii era cea mai importantă calitate de care ţineau cont viitorii soţi, în epoca de influenţă a elenilor. În contrast, bărbaţii nu erau limitaţi de norme privind numărul de soţii şi de iubite, putând avea relaţii sexuale cu sclavele, prostituatele şi amantele lor. Sexul cu soţia altui bărbat era considerat adulter şi, deseori, era pedepsit sever. În literatura autorilor din Grecia antică au fost prezentate relatări despre uciderea amantului soţiei prins în patul acesteia, însă cele mai comune pedepse erau cele corporale. Uneori radarea părului celui prins era considerată o pedeapsă de umilire a acestuia.

Căsătoriile erau afaceri între bărbaţi
La eleni, mariajul era în primul rând o tranzacţie între bărbaţi, mai exact între tatăl viitoarei mirese şi viitorul soţ. Fetele se căsătoreau până la vârsta de 15 ani, iar potrivit autorilor vremii, mirele avea până la 30 de ani. „Diferenţa de vârstă îi asigura acestuia autoritatea în relaţia de familie şi recunoaşterea de stăpân al casei”, scrie istoricul Allison Glazebook, autoare a lucrării „Mariajul grec şi roman”. În epoca de influenţă a romanilor, fetele erau măritate în jurul vârstei de 12 ani, iar promisiunea căsătoriei putea fi făcută încă de la vârste fragede ale copilăriei. Dragostea dintre soţi nu era un motiv de căsătorie.

Geţii se amuzau pe seama numărului de soţii
O relatare autorului elen Menandru, (343 î. Hr. - 292 î. Hr.) care afirma că geţii nu erau deloc cumpătaţi în ce priveşte viaţa de familie. „Niciunul dintre noi nu ia o singură femeie, ci zece, unsprezece sau douăsprezece şi unii chiar mai multe. Când se întâmplă să moară cineva, care n-a avut decât patru sau cinci neveste, oamenii din partea locului spun: bietul de el, n-a fost însurat, n-a cunoscut iubirea”, relata Meneandru, într-una din comediile sale, jucate pe scenele teatrelor din Antichitate.

Cât de importantă era noaptea nunţii la romani
Romanii sărbătoreau cu fast ziua nunţii. Prima parte a ceremoniei avea loc în casa părinţilor miresei, unde tatăl fetei îi oferea mâna acesteia viitorului mire, iar căsătoria era oficializată printr-o strângere de mână. Noul cuplu oferea o jertfă, de obicei prin sacrificarea unui porc, potrivit unor istorici. Procesiunea se muta apoi în casa viitorilor soţi, unde aceştia aveau să se stabilească. Mirele şi invitaţii cântau cântece obscene, iar pe drum se purtau torţe şi erau aruncate seminţe şi alune peste cei doi miri, ca simbol al fertilităţii. Uneori mireasa era purtată în braţe peste pragul casei, moment în care nuntaşii cântau Ephitalamia, cântece nupţiale menite să îi încurajeze pe soţi să îşi consume căsătoria. „Noaptea nunţii, în care se consuma prima relaţie sexuală dintre cei doi soţi, era cea mai importantă parte a ceremoniei. Camera era decorată cu flori, fructe şi verdeţuri, simboluri ale fertilităţii”, afirma istoricul Allison Glazebook, în cercetarea „Mariajul grec şi roman”.

Vă recomandăm şi:

Viaţa sclavelor sexuale din Antichitate: cât de accesibile erau prostituatele şi cum reuşeau tinerele să îşi obţină libertatea

Autorii antici au lăsat numeroase mărturii despre viaţa sclavelor folosite pentru plăceri sexuale şi despre modurile în care tinerele încercau să îşi răscumpere libertatea.

Reţeta ideală pentru pofta de sex şi vigoarea bărbaţilor din Evul Mediu. Ce alimente banale formau atunci „viagra“

Un savant din secolul al nouălea, cunoscut prin lucrările sale în întreaga Europă medievală, a fost autorul unora dintre cele mai populare reţete menite să trateze problemele de natură sexuală din cuplu. Remediile lui Al-Jazzar preced inventarea viagrei moderne.

Reţete pentru refacerea virginităţii şi orgasme fără sfârşit. Secretele contesei care a revoluţionat viaţa sexuală în Evul Mediu

Femeile din Evul Mediu aflau cum pot redeveni fecioare, dacă foloseau poţiunile misterioase ale contesei Caterina Sforza. Celebra autoare a unei lucrări ştiinţifice didicată performanţelor sexuale şi modului de redobândire a virginităţii, a intrat în istorie datorită reţetelor sale controversate.

Credinţe despre viaţa sexuală în Evul Mediu: de ce femeia trebuia să sară de şapte ori în spate după fiecare act sexual

Credinţele care priveau viaţa sexuală a oamenilor din secolele trecute au fost cu totul neobişnuite. O dovedesc documentele vechi, care cuprindeau studii de anatomie şi recomandări despre relaţiile sexuale, folosirea unor afrodisiace şi despre metodele contraceptive ale strămoşilor noştri.