Reacţia furioasă a lui Traian Berbeceanu faţă de poliţistul acuzat de molestarea celor doi copii: „Bată-l Dumnezeu!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Berbeceanu. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Traian Berbeceanu. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Adevăraţii poliţişti „sunt cei care l-au prins şi l-au dovedit pe ticălos”, spune poliţistul Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba, într-o reacţie dură faţă de molestarea celor doi copii de către poliţistul de la Rutieră.

Traian Berbeceanu s-a numărat printre poliţiştii care au luat atitudine faţă de molestarea celor doi copii de către agentul Eugen Stan, de la Poliţia Rutieră. Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba a avut o reacţie dură faţă de comportamentul poliţistului acuzat de pedofilie.

„Bată-l Dumnezeu! Îmi pare rău că unii fac tot felul de afirmaţii! În stil pur românesc, generalizăm! Nu cred că faptele unui jeg uman pot stigmatiza munca şi rezultatele unei întregi bresle. Opinia publică va fi în mod cert intoxicată, însă noi vă spunem că adevăraţii poliţişti sunt cei care l-au prins şi dovedit pe ticălos! Fiecare POLIŢIST vă va spune că acea mizerie umană nu ne reprezintă şi că cei care l-au identificat sunt adevăraţii poliţişti”, scrie Traian Berbeceanu, pe pagina sa de Facebook.

„Faptele unui jeg uman nu pot să murdărească activitatea unei bresle, indiferent de domeniul despre care vorbim”, a adăugat apoliţistul.

Agentul Eugen Stan a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, şi urmează să fie prezentat în faţa judecătorului de drepturi civile pentru emiterea unui mandat de arestare, fiind acuzat oficial de două infracţiuni de agresiune sexuală. Agresiunea de care este acuzat poliţistul a avut loc vineri, când doi copii în vârstă de cinci şi nouă ani au fost agresaţi sexual în liftul unui bloc din Ghencea. Când au scăpat, copiii au povestit părinţilor ce au păţit, iar aceştia au depus o plângere la Secţia 22 din Capitală.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Traian Berbeceanu, după clipul PSD cu „Poliţia incompetentă“: „Sper ca IGPR să ia atitudine faţă de o astfel de mizerie“

Traian Berbeceanu se numără printre poliţiştii care au atacat dur susţinerile noilor reglementări aduse legilor Justiţiei. Un clip distribuit de PSD Craiova, în care poliţiştii sunt făcuţi „inompetenţi”, este considerat „o mizerie” de fostul şef al BCCO Alba. „Singurul scop evident este defăimarea poliţiştilor şi a procurorilor”, spune Berbeceanu.

Reacţia lui Traian Berbeceanu: „Voi, ăştia de o ardeţi toată ziua cu Legile Justiţiei, ia reglementaţi şi asta. Dă-vă...”

Traian Berbeceanu a lansat un mesaj dur faţă de autorii proiectului noilor legi ale justiţiei, reclamând că în timp ce demnitarii condamnaţi penal încă pot ocupa demnităţi publice, poliţiştii, procurorii şi judecătorii sunt suspendaţi din funcţie odată cu trimiterea în judecată.

Traian Berbeceanu, ţinta ameninţărilor înfiorătoare: „Te voi ucide cu sânge rece, îţi voi străpunge inima cu pumnalul”

Poliţistul Traian Berbeceanu a devenit ţinta unor mesaje de ameninţare cu moartea pe paginile de socializare, în care i-au fost menţionate familia şi chiar şi câinele Uzzi.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite