Războiul de gherilă cu regimul comunist: trenuri şi sonde aruncate în aer, români ucişi pentru sabotaj

Războiul de gherilă cu regimul comunist: trenuri şi sonde aruncate în aer, români ucişi pentru sabotaj

Tren răsturnat în combinatul Hunedoarei. ARHIVELE JUDEŢULUI HUNEDOARA.

Mii de români au plătit cu viaţa şi libertatea în comunism, acuzaţi de acte de sabotaj. În multe cazuri, autorităţile nu au reuşit să îi captureze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din primii ani de comunism, mii de români s-au refugiat în munţi, păduri şi din Delta Dunării, încercând să reziste în faţa ofensivei aprige a regimului totalitar, purtată împotriva opozanţilor săi. Mulţi dintre cei căutaţi de autorităţi au preferat să se ascundă din calea trupelor trimise pe urmele lor.

Au fost însă numeroase cazuri în care românii au încercat să atace la rândul lor regimul, lovind fie în forţele de ordine, fie în bunurile acestuia. În ambele cazuri, cei capturaţi în „războiul de gherilă” purtat cu statul comunist riscau condamnarea la moarte.

O mulţime de documente confidenţiale, păstrate în arhivele unor instituţii occidentale, oferă informaţii despre actele de sabotaj comise de români împotriva regimului comunist. Iată câteva dintre mărturii:

Trenuri cu ostaşi sovietici aruncate în aer
La începutul lunii iulie din 1951, un tren militar sovietic care circula pe ruta URSS – Cehoslovacia, a fost aruncat în aer de partizani, în apropiere de Rădăuţi, pe calea ferată Salva – Vişeu.

„În zona aceasta, există în particular trafic greu cu trenuri militare ruseşti care spre Cehoslovacia. O parte din populaţie regiunii a fost evacuată în alte regiuni”, arăta un document din arhivele RFE. Cu câteva zile în urmă, un alt tren cu ostaşi sovietici a fost distrus, pe aceeaşi rută, dar în apropiere de Timişoara. „Se crede că  şi acest act a fost făcut tot de partizani. Aeronave au fost folosite în vânarea unităţilor de partizani din munţi”, se arată în documentul din 1951.

Incendiile, cele mai frecvente acte de sabotaj
Din cauza numeroaselor incendii provocate în uzine, ca urmare a unor acte de sabotaj, autorităţile comuniste au luat măsuri stricte de supraveghere a acestora. Uzinele mari au fost dotate cu brigade proprii de pompieri, aleşi din rândul muncitorilor. Acestea erau verificate frecvent de autorităţi, iar angajaţii care nu erau găsiţi la lucru riscau să fie arestaţi pentru sabotaj. În cazul incendiilor, brigadele trebuiau să intervină şi să anunţe imediat staţiile de pompieri din oraş. Preocuparea regimului pentru a lua măsuri de precauţie împotriva incendiilor din întreprinderi era cauzată de numeroasele acte de sabotaj.

„În urmă cu un an, un incendiu uriaş a distrus două treimi din fabrica pantofi şi tăbăcărie Mociorniţa, care lucra pentru Armata Română. Câţiva suspecţi au fost arestaţi. Câteva zile mai târziu, un incendiu a izbucnit în sectorul de fabricare a biscuiţilor, al fostei fabrici Meinl, o proprietate a germanilor predată sovieticilor. În mai 1952, cea mai mare parte a fabricii Iuta, care producea frânghii şi saci, a fost mistuită de flăcări. În toate cele trei cazuri nicio informaţie nu a fost publicatî de presă”, arăta un raport din 1952, păstrat în arhivele Radio Europa Liberă.

Pedeapsa cu moartea, fără proces
Accidentele înregistrate pe calea ferată şi în zona câmpurilor petroliere erau de o particularitate evidentă după 1952, arăta un raport secret păstrat în arhiva Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, din 1955. Deşi unele dintre ele erau menţionate în presă ca „accidente”, erau prea fecvente pentru a fi considerate coincidenţe.

După explozia unui tren care transporta echipament militar sovietic pe ruta Bucureşti Constanţa, la sfârşitul anului 1952 şi începutul anului 1953, ziarul Scînteia a publicat timp de trei zile consecutiv o lege care anunţa că orice persoană pusă în legătură cu un act de sabotaj va fi executată fără proces, arăta documentul din arhiva CIA.

„După 1952 mai multe accidente feroviare au avut loc în zona oraşelor Bucureşti, Cluj şi Constanţa. Accidentele aveau loc atât de frecvent încât trenurile ajungeau la destinaţii întotdeauna cu întârzieri de câteva ore până la o zi. În anii 1952 – 1953, s-au înregistrat de mai multe ori distrugeri ale conductelor de petrol dintre Polieşti şi alte oraşe ale României. Era cunoscut de oameni că ocazional că sondele de ţiţei explodează, iar acest lucru era atribuit actelor de sabotaj”, arăta raportul CIA, din 1955.

Români arestaţi pentru sabotaj la portretul lui Stalin
Un act de sabotaj a fost considerat şi înlocuirea portretului lui Stalin, cu cel al regelui Mihai, aşezat pe botul locomotivei unui tren care sosise în capitală. „Un fapt curios s-a petrecut în Gara Centrală Bucureşti, în iunie 1951. Pe apărătoarea din faţa trenului expres care a sosit din Constanţa fusese aşezat un tablou cu regele Mihai, în locul obişnuitului portret al lui Stalin. Mecanicul de locomotivă şi personalul trenului au fost arestaşi, dar autorităţile nu au putut stabili unde a avut lo înlocuirea portretului”, se arăta într-un document din 1951, din arhiva RFE. Acelaşi raport arăta că mai multe persoane au fost arestate pentru sabotaj după ce statuia liderului URSS, amplasată în clădirea Ministerului de Interne a fost vandalizată, „sabotorii” neidentificaţi distrugându-i mustaţa lui Stalin.

Eşecul Canalului Dunăre – Marea Neagră pus pe seama sabotajului
Accidentele produse în primele decenii de comunism pe şantierele marilor întreprinderi au fost adesea puse pe seama actelor de sabotaj, chiar şi atunci când cei găsiţi vinovaţi şi pedepsiţi drastic nu aveau nicio vină. Într-un caz aparte, autorităţile regimului comunist au renunţat la cel mai mare proiect derulat în anii 50, construcţia Canalului Dunăre – Marea Neagră, la care au lucrat peste 20.000 de români, majoritatea deţinuţi politici. Lucrările la canalul fluvial dintre Cernavodă şi Capul Midia, care urma să aibă circa 70 de kilometri, au început în primăvara anului 1949.

După aproape cinci ani de lucrări, în care au fost folosiţi zeci de mii de muncitori, majoritatea deţinuţi în lagărele din Dobrogea, proiectul s-a dovedit un eşec răsunător al acelor vremuri. Şantierul a fost abandonat în toamna anului 1953, lagărele de muncă au fost defiinţate, iar muncitorii strămutaţi. Cei mai ghinionişti dintre ei au fost transferaţi la noile mine de uraniu deschise în Transilvania. Autorităţile regimului comunist din anii 1950 au oferit puţine informaţii despre situaţia Canalului Dunăre – Marea Neagră, mulţumindu-se să dea vina pentru eşecul proiectului pe „sabotori”. Zeci de oameni care au participat la realizarea lui, au fost judecaţi şi condamnaţi, unii la moarte, pentru acte de sabotaj.

„Recent, procesul împotriva unui grup de opt ingineri şi doi mecanici acuzaţi de sabotaj în timpul construcţiei Canalului Dunăre – Marea Neagră s-a încheiat. Cinci dintre aceştia au fost condamnaţi la moarte, în timp ce restul acuzaţilor au primit pedepse care variau între 20 şi 25 de ani de închisoare. Procesul a fost pus în scenă, în urma ordinelor sovietice, în scopul intimidării muncitorilor români şi a experţilor care au protestat continuu împotriva condiţiilor mizerabile de muncă şi de trai. Fiind zdrenţuiţi şi înfometaţi, muncitorilor nu aveau tragere să muncească din greu la canal, în ciuda presiunilor autorităţilor comuniste. „Experţii” sovietici erau iritaţi în special de inginerii şi mecanicii români, care nu erau de acord cu colegii slor sovietici cu privire la metodele greşite şi echipamentele rele de lucru importate din URSS. În mod natural, toţi românii condamnaţi au fost acuzaţi că erau reacţionari şi spioni aflaţi în serviciul imperialiştilor americani. Procesul a fost transformat într-un atac general împotriva puterilor occidentale, care ar fi instigat la actele de sabotaj”, se arăta într-un raport secret, păstrat în arhiva RFE, de la sfârşitul anului 1952.

Imediat după finalul procesului care a avut loc în Bucureşti, un număr de manifeste ilegale au fost răspândite, în care se justifica nevinovăţia condamnaţilor, iar experţii sovietici şi liderii comunişti erau consideraţi responsabili de condiţiile inumane de pe şantierele Canalului Dunăre – Marea Neagră.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretele sovromurilor din primii ani de comunism. Cum a ajuns toată industria românească sub controlul sovieticilor

Topul vorbelor grele inventate de români în comunism. Ce însemna „La neagra“ şi cum era ironizată Miliţia

Revoltele cumplite din anii colectivizării. Cum s-au răzbunat ţăranii rămaşi fără pământ şi recolte

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: