Raportul CIA despre trupele de şoc MAI din primii ani de comunism. Justificarea vigilenţilor: „Suntem atacaţi“
0
Un raport detaliat păstrat în arhivele CIA dezvăluie lucruri mai puţin ştiute despre trupele de intervenţie române din primul deceniu de comunism.
Un raport secret al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite ale Americii, întocmit în 12 iulie 1962, dezvăluie lucruri puţin cunoscute despre modul în care erau instruite temutele trupe de intervenţie (de şoc) ale Ministerului de Interne (MAI) din România primelor decenii de comunism.
Documentul desecretizat şi publicat în arhiva digitală a CIA oferea detalii despre organizarea şi modul de funcţionare al unităţilor militare, despre felul în care erau recrutaţi tinerii care doreau să facă parte din trupele de şoc, despre instrucţia şi misiunile pe care le primeau, dar şi detalii „de culoare” cu privire la activitatea şi intervenţiile lor.
Dosarul „curat” al candidaţilor
Primul test pe care trebuiau să îl treacă românii care îşi doreau să intre în rândul trupelor MAI era cel al dosarului personal, analizat temeinic de reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne. Tinerii trebuiau să aibă origini proletare.
Mai puţin preferabili, dar totuşi acceptabili, erau cei proveniţi din rândul clasei de mijloc şi al ţărănimii, cu condiţia să nu fi fost proprietari de pământuri sau cu profesii. Recruţii trebuiau să fie membri de partid sau ai Uniunii Tineretului Muncitoresc (UTM). Importantă era şi pregătirea fizică, bolnavii şi cei cu afecţiuni cronice fiind excluşi din procesul de recrutare.
„O mică importanţă se dădea inteligenţei sau constituţiei psihice a recruţilor MAI, prin urmare nu erau supuşi unor teste de inteligenţă sau psiho-tehnice. Se crede că MAI preferă să recruteze persoane cu o inteligenţă limitată care pot fi uşor modelate pentru a îndeplini cerinţele. Totuşi, nu sunt reguli în această privinţă”, arăta raportul CIA. Era riscant pentru candidaţi să îşi declare dorinţa expresă de a intra în rândul trupelor MAI, pentru că erau automat suspectaţi de intenţii subversive.
Cum erau „modelaţi” recruţii
Tinerii acceptaţi erau introduşi gradual în sistemul de pregătire, care se intensifica cu trecerea timpului. Scopul instrucţiei etapizate era nu de a îi face pe aceştia să cedeze psihic, ci să fie „modelaţi” treptat după cerinţele MAI. Pregătirea fizică era combinată cu participarea la numeroase ore de îndoctrinare politică.
„O atenţie particulară era dată dezvoltării spiritului de unitate, prin organizarea unor activităţi de grup, ca odihna în comun, plimbările după mese şi cântecele specifice comunităţii. Disciplina este foarte severă, iar trupele erau pregătite să accepte orice ordin orbeşte şi să îl îndeplinească cu precizie”, se arată în raportul secret din 1962.
Pe lângă instrucţia militară de bază, militarii Securităţii aveau parte de instrucţii speciale: de ambuscadă, lupte în munţi, căutări, blocaje, supraveghere, paza unor obiective civile şi lupte de stradă.
Armamentul lor era compus din: puşti, puşti mitralieră şi mitraliere Z. B., calibrul 7,92 mm; pistoale mitralieră Oriţa şi P.P.S., de fabricaţie sovietică; dar şi grenade de mână, ofensive şi defensive de tip sovietic; aruncătoare de 81,4 mm şi 60,5 mmi de fabricaţie română; tunuri Hotchkiss de 25 mm sau Oerlikon de 20 mm german; tunuri A.C. Baufors şi Schneider de 47 mm.
După şase luni de instrucţie, membrii trupelor de Securitate treceau la un nivel avansat de instrucţie şi erau repartizaţi unor unităţi specifice. Stagiul de pregătire al trupelor de Securitate dura până la trei ani.
Ofiţerii de contra-informaţie
O ramură aparte a MAI o reprezentau ofiţerii de contra-informaţii, arăta raportul CIA. Aceştia erau recrutaţi pentru unităţile MAI din rândul ofiţerilor politic, al celor care treceau de instrucţia de bază a trupelor MAI şi din rândul personalului civil al Securităţii.
Erau aleşi pentru duritatea lor, pentru „alerta” la acţiunile subversive ale camarazilor lor şi pentru disponibilitatea de a da informaţii despre oricare dintre prietenii lor. Candidaţii participau la o instrucţie specială de şase luni înainte de a fi încadraţi în unitatea lor, iar unii dintre ei aveau parte de încă un an de pregătire specială sub auspiciile Securităţii.
Bine hrăniţi, echipaţi şi plătiţi
Batalioanele de Securitate aflate în acţiune sau dislocate operativ beneficiau de alimente care însumau peste 4.000 de calorii zilnic, faţă de 3.200 cât erau hrănite celelalte trupe ale Ministerului Afacerilor Interne sau ale Ministerului Forţelor Armate.
Mâncarea era bună şi consistentă. Trupele de şoc primeau raţii suplimentare, care să le suplinească efortul fizic. Unele unităţi creşteau porci pentru hrană, iar în altele ofiţerii organizau „fonduri de bucătărie”, prin care îşi donau o parte din venituri pentru asigurarea hranei suplimentare şi a condimentelor.
„Batalioanele de Securitate sunt perfect echipate, având ţinută de vară şi de iarnă. Ca încălţăminte au cizme, pe cap bonetă sau şapca securităţii, albastru cu roşu. Pentru iarnă au căciuli speciale de tip sovietic. Nu există ostaş care să aibă efecte rupte sau cârpite”, se arată într-o notă secretă.
Salariile personalului din Securitate erau atractive, iar cei care avansau în funcţii sau îşi dovedeau devotamentul faţă de regim primeau privilegii tot mai mari: mâncare şi haine gratuite, locuinţe de calitate, automobile de serviciu şi chiar case de vacanţă.
Căsătoriile, cu acordul superiorilor
Pe durata serviciului, membrii trupelor de intervenţie MAI erau înştiinţaţi că nu se pot căsători. „Ofiţerii trebuiau să ceară permisiunea de a se căsători, oferind detalii particulare complete despre viitoarele soţii. Acestea şi familiile lor erau verificate cu atenţie, iar dacă existau dubii în privinţa încrederii pe care o prezentau, permisiunea era refuzată. Erau interzise căsătoriile fără acordul superiorilor”, se arăta în raportul CIA.
Din 1 mai 1956, regulile MAI privind părăsirea unităţilor s-au mai relaxat, notau autorii raportului. Până atunci, militarii erau într-o continuă stare de alertă. „Oamenii dormeau întotdeauna echipaţi complet, cu arma aproape de mână”, se arată în raportul CIA.
După îndeplinirea îndatoririlor, personalul de gardă putea primi permisii de 24 de ore pe săptămână pentru a se putea odihni în localităţile din împrejurimi.
„Plecările din unităţi nu erau permise duminica sau în timpul sărbătorilor, deoarece în aceste zile, trupele erau mobilizate pentru a preveni sabotajele şi numeroase oportunităţi se iscau din certurile la beţie”, se arăta în documentul secret.
Isprăvile trupelor de şoc
Raportul CIA menţionează şi câteva evenimente care au scos din rutină activitatea trupelor MAI, chiar dacă unele s-au dovedit, în cele din urmă, alarme false.
„Într-o noapte din anul 1955, un mesaj telefonic de panică a fost primit la sediul regimentului MAI din Timişoara. Cel care a sunat, un ofiţer al companiei din Valea Sadului, a anunţat că aceasta a fost atacată cu docuri de artilerie grea, din munţii care o înconjurau.
Cei de la sediul central din Timişoara au ordonat companiei să ţină piept atacatorilor până când vor primi întăriri, însă în zori au fost înştiinţaţi de unitatea din Valea Sadului că focurile au încetat, iar atacatorii s-au retras. Pentru că era furtună, sediul central din Timişoara nu se grăbise să trimită întăriri, bazându-se pe apărarea companiei din Valea Sadului.
A doua zi, în urma investigaţiilor, s-a dovedit că la începutul furtunii din noaptea precedentă un soldat s-a panicat şi a deschis focul în întuneric. Camarazii săi, care au auzit atât focurile de armă, cât şi tunetele, au început, de asemenea, să tragă. Uzina pe care o apărau era înconjurată de munţi, care adesea erau luminaţi de fulgere, iar militarii au presupus că sunt atacaţi din munţi de către partizani. Înainte de a realiza greşeala făcută, au apucat să tragă aproape 16.000 de focuri de mitralieră”, arăta raportul CIA.
Nimeni nu a fost pedepsit, ca astfel de măsuri disciplinare să nu afecteze alte „alerte” în viitor.
În 1954, trupele Regimentului din Timişoara au fost puse în alertă de o altă alarmă falsă, venită de la o unitate din Caransabeş.
„Au fost trimise imediat întăriri la locul „incidentului” petrecut la un pod din vecinătatea oraşului, însă focul a fost oprit înainte de sosirea lor, după ce câteva mii de gloanţe s-au tras. Investigaţia a arătat că o santinelă care păzea podul, jucându-se cu arma din dotare, a tras din greşeală un foc aproape de piciorul său şi a susţinut mai târziu că a fost atacată. Pentru a justifica glonţul, santinela a început să strige „Stop-parola” şi a deschis focul asupra unor tufişuri. Camarazii săi s-au avântat imediat în luptă şi doar cu noroc localnicii din zona învecinată au scăpat nevătămaţi. Nici de această dată nu au fost luate măsuri asupra ostaşilor”, arăta raportul CIA.
În alte cazuri, trupele de Securitate şi MAI au fost responsabilie de lichidarea a numeroşi partizani anti-comunişti, care îşi găseau refugiul în munţi, la începutul anilor 1950.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
