Raiul văzut de Arsenie Boca: „O veşnicie luminoasă unde sufletele se trezesc în mijlocul sfinţilor şi în cântarea cerească“
0Existenţa Raiului este de netăgăduit, scria Arsenie Boca, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai românilor. Călugărul descria plastic Raiul, locul în care ajung sufletele celor credincioşi după moarte, adăugând că acolo nu există nimic necurat.
Raiul există, la fel ca şi iadul, scria Arsenie Boca, cele două locuri fiind destinaţii finale ale sufletelor oamenilor. „Dacă la sufletele celor trupeşti vin cu silnicie vameşii de tuci al unui cer de catran, sufletele drepţilor, însă se trezesc înconjurate de făpturile luminii, de sfinţi şi cântarea cerească. Uimiţi de dumnezeiasca frumuseţe de care sunt atraşi şi înşişi străbătuţi, ca dintr-un extaz se strămută din cele de aici la veşnicele lăcaşuri în împărăţia lui Dumnezeu”, relata Arsenie Boca.
Cele mai multe referiri la existenţa Raiului le-a făcut în „Cărarea Împărăţiei”, cartea la care a lucrat în anii 1940, în vremea în care se afla la Mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş.
Pentru a ajunge în Rai, afirma Arsenie Boca, în „Cărarea Împărăţiei”, sufletul trebuie să treacă prin vămile văzduhului. „Trebuie trecute vămile, ruşinând încă de aici, de pe pământ, pe vameşii văzduhului, că la mutarea noastră dincolo, cunoscând ei focul dumnezeiesc ce a ars lucrurile lor din noi, să nu ne poată opri cu vreo datorie neplătită din vremea de acum, vreme rânduită încercărilor. Şi nu le trebuie potrivnicilor pustiire mai mare în lucrăturile lor decât răbdarea cu dragoste a necazurilor, căci ea arde datoriile noastre şi toată strădania lor”, scrie Arsenie Boca.
Cum se ajunge în Rai
Călugărul le explica oamenilor ce se întâmplă cu sufletul după moarte şi cum se îndreaptă fie spre Rai, fie spre Iad.
„Desfacerea sufletului de trup se face în vreme de trei zile pământeşti, începând de la momentul pe care-l numim moarte. Slujba înmormântării corespunde cu dezlegarea deplină a sufletului de trup. La ieşirea din cortul pământesc, sufletul trece în lumea asemenea cu el, a făpturilor nevăzute, fie cu îngerii buni, dacă a fost bun, fie cu îngerii căzuţi, dacă faptele lui au fost rele. De unde pe pământ erau ceasuri, zile şi ani, dincolo e un veşnic „astăzi”, o veşnicie luminoasă pentru sufletul care a dobândit sfinţenia, sau o veşnicie întunecoasă, neagra veşnicie, pentru sufletul care a iubit stricăciunea”, afirma Arsenie Boca, în „Cărarea Împărăţiei”.
Împărăţia lui Dumnezeu e o împărăţie spirituală, lăuntrică, în însăşi structura spirituală a Creştinismului. Despre ea nu se poate spune: iată-o aici sau acolo, acum, odată sau cândva. Împărăţia lui Dumnezeu nu e sub categoriile cunoaşterii, în categoriile naturii sau lumii, - Arsenie Boca
Şuvoaie de foc
Sufletele sfinţilor urcă la Dumnezeu ca un şuvoi de foc, adăuga călugărul. Sufletul e condus de înger să vadă Raiul, fericirea drepţilor, răsplata faptelor bune, dar mai ales este condus să-şi vadă faptele sale bune pe care le-a făcut sau pe care le-ar fi putut face, dar nu le-a făcut. „Vrăjmaşii lui Dumnezeu, ateii, care se înnebunesc zicând cu ură că nu este Dumnezeu, nu mai trec prin vămi. Sufletul acestora îl trag din trup o droaie de diavoli şi osânditul suflet n-are nici măcar mângâierea să vadă faţa îngerului păzitor, dacă necredinciosul acela era unul dinter cei botezaţi”, arăta duhovnicul.
Rudele şi apropiaţii defunctului al cărui suflet ajunge să bată la porţile Raiului se roagă între timp ca acesta „să fie rânduit în ceata drepţ cu îngerii buni”. Călătoria nu se opreşte însă în faţa Raiului, potrivit fostului monah.
„Din porunca lui Dumnezeu, sufletul merge să vadă şi iadul, suferinţele păcătoşilor, scrâşnirea dinţilor, focul cel veşnic, întunericul cel mai dinafară, unde este plângerea deznădejdii ultime. Călătoria ţine cam 30 de zile pământeşti. După vederea Iadului, sufletul se întoarce pentru a treia oară să se închine Domnului”, relata duhovnicul. Puţini sunt cei primiţi în Rai, adăuga acesta.
În timp ce sufletul sfinţilor ajunge în Rai, trupul lor poate păstra semnele mântuirii lor, afirma Arsenie Boca. „După dumnezeiasca iconomie, trupurile lor pot primi în continuare harul tămăduirilor de boli, a izvorârii de mir, a ocrotirii de cetăţi şi alte haruri, ca o confirmare a iubirii de oameni a sfinţilor, activă şi după mutarea lor din trup”, explica duhovnicul de la Prislop.
Raiul este şi locul în care se decide soarta lumii, mai adăuga Arsenie Boca: „sus în Cer, la cârma nevăzută a lumii, se rânduieşte ce să fie jos pe pământ, cu toţi şi cu fiecare. Iar precum că de pe pământ se suie pricina păcatelor strigătoare la cer şi că din cer coboară răspunsul, avem mărturia îngerilor, trimişi la Lot în Sodoma, în chipul a doi oameni, căci sodomia locuitorilor striga la cer şi chinuia sufletul dreptului”.
Iadul, cu vuietul sfâşietor de suspine
În acelaşi volum „Cărarea Împărăţiei”, Arsenie Boca oferea o descriere plastică Iadului, ca loc al osândei sufletelor celor necredincioşi. Duhovnicul îl prezenta relatând povestea unui om care se învoise cu un înger să rabde trei ceasuri în temniţele Iadului.
„După plecarea îngerului, totul se întunecă, un întuneric de smoală, o strâmtoare cumplită, un vuiet sfâşietor de suspine ale sufletelor păcătoase, duhuri rele cu ochii de văpaie şi cu urâciunea lor, îl împrejmuiau şi îi înghiţeau făptura, iar el nu se putea apăra cu nimic; toate acestea îl cuprinseră ca nişte gheare de groază şi îl cufundară într-o spaimă nespusă. Ochii arzători ai demonilor luceau în întuneric şi se vedeau deasupra umbrelor lor pocite, care se repezeau la dânsul, gata să-l sfărâme şi să-l înghite într-o sorbitură de fiară”, scria Arsenie Boca.
„Nenorocitul suflet începu a striga de spaimă, însă nu răspundea nimeni la strigătele sale, decât răsunetul hăului, prăpăstuit de dihănii. Ceasurile se făcură ani. Ba chiar i se păru că are sute de ani în muncile acelea şi îngerul tot nu mai venea. Aşa-l încleştă deznădejdea că îngerul nu se va mai întoarce şi scrâşni deodată din dinţi. Nu-l auzi nimeni, căci toţi păcătoşii nu se ocupau decât de ei înşişi şi de propria muncă, iar sălbaticii demoni luau în bătaie de joc suferinţele lor”, scria Arsenie Boca.
Vă recomandăm şi:
Zeci de mii de pelerini ajung săptămânal la Mănăstirea Prislop, pentru a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca, mulţi cu credinţa că vor fi ajutaţi spiritual de cel supranumit „sfântul Ardealului”. Fenomenul pelerinajelor la Prislop are un corespondent în istoria recentă a României: în urmă cu şapte decenii, mulţimi impresionante se îndreptau zilnic spre Maglavit, locul în care ciobanului Petrache Lupu i s-ar fi arătat Dumnezeu.
Arsenie Boca a fost în atenţia Siguranţiei şi mai apoi a organelor de Securitate timp de trei decenii, potrivit documentelor din Arhivele CNSAS. Popularitatea şi suspiciunile că acesta ar fi fost un duşman al regimului comunist şi un susţinător al Mişcării Legionare i-au adus necazuri. Zeci de informatori au fost puşi pe urmele duhovnicului, iar notele date de aceştia au fost cuprinse în peste 1.000 de file de dosar.
Timp de un deceniu, între 1945 şi 1955, părintele Arsenie Boca, considerat în prezent una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei, a trecut prin calvarul anchetelor şi al închisorilor comuniste. O serie de mărturii, ale unor foşti apropiaţi ai săi şi al celor care l-au întâlnit în detenţie, sunt păstrate până în prezent. În unele dintre ele, fostul călugăr este descris ca un personaj fabulos.
Părintele Arsenie Boca a devenit în ultimii ani una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei române. Sfaturile sale de viaţă au fost publicate într-un număr impresionant de cărţi, iar mormântul său de la mănăstirea Prislop este loc de pelerinaj. Duhovnicul a studiat medicina şi a adăugat învăţăturilor sale despre organismul omului o serie de explicaţii ştiinţifice.
Se încarcă comentariile...
