Primele ajutoare pentru Maria, bătrâna care locuieşte în pădure cu fiul bolnav şi doarme pe două scaune alăturate

Primele ajutoare pentru Maria, bătrâna care locuieşte în pădure cu fiul bolnav şi doarme pe două scaune alăturate

Voluntarii i-au adus alimente femeii. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Povestea femeii care locuieşte în mijlocul sălbăticiei şi căreia un incendiu i-a mistuit casa din temelii i-a impresionat pe români. Mai mulţi oameni au decis să o ajute pe Maria, care acum doarme pe două scaune, într-o bucătărie de câţiva metri pătraţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

Casa veche de opt decenii a Mariei Stanca, o femeie care locuieşte împreună cu fiul său (cu handicap neuromotor) într-o pădure de la marginea satului Grâne (comuna Ghelari) a ars din temelii în urmă cu o săptămână.

Femeia de 72 de ani a privit neputincioasă spre flăcările care au mistuit clădirea şi au lăsat în picioare doar o sobă de teracotă.

În apropierea gospodăriei, singura sursă de apă este un mic pârâu şi nu există drum accesibil maşinilor până la casa femeii, astfel că stingerea incendiului nu a fost posibilă în timp util pentru a mai fi salvate alte lucruri.

 

Maria şi fiul său se adăpostesc în prezent într-o odaie de circa zece metri pătraţi, rămasă în beznă, în care încape un mic pat, o sobă şi o masă, iar bătrâna doarme pe două scaune alăturate. Impresionaţi de drama acesteia, câţiva oameni au venit în ajutorul ei, I-au adus alimente, pături, haine şi apă. Membrii unui club moto din Hunedoara au vizitat-o şi au anunţat-o că vor derula o campanie umanitară pentru a repara odaia în care se adăpostesc Maria şi fiul ei şi pentru a-i clădi o altă cameră unde să poată locui în condiţii mai bune.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Drama Mariei, supravieţuitoarea din mijlocul pădurii: „Focul a mistuit totul. Am rămas doar cu hainele de pe mine. Dorm pe două scaune alăturate”

VIDEO Bătrâna care trăieşte în sărăcie cumplită, în cătunul pustiu din sălbăticie: „Cât am putere în braţe, nu mă plâng”

VIDEO Soarta tristă a femeii care trăieşte în sărăcie, în mijlocul sălbăticiei. Casa din pădure i-a ars din temelii

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: