Prima victimă a gerului: un om al străzii a murit îngheţat într-o clădire abandonată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-o clădire abandonată. Victima a murit din cauza gerului de peste noapte, susţin medicii.

Un localnic din Vulcan, cunoscut ca persoană fără adăpost, a fost găsit mort într-o clădire dezafectată din zona gării municipiului. Cadavrul bărbatului de 54 de ani a fost descoperit de un localnic, care a sunat apoi la 112 pentru a anunţa decesul.

„Echipajul de la Ambulanţă a constatat doar decesul. Bărbatul era decedat de ceva timp, era îngheţat”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. Trupul neînsufleţit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Românii din blocurile fantomă ale coloniei celui mai sărac oraş. Chiriile îi costă 9 lei, dar se tem pentru viaţa lor

Oraşul în care trăiesc mai mulţi şomeri decât salariaţi, dar oamenii nu acceptă orice job. Cum arată dezastrul pieţei muncii din fostele centre industriale

Tragedia care închide Mina Uricani, după şapte decenii: un miner mort şi trei răniţi grav în urma exploziei din subteran

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite