Prigoana franciscanilor din Hunedoara anilor 1940: de ce erau urmăriţi la tot pasul şi cum a devenit mănăstirea lor un loc al întâlnirilor conspirative
0
O serie de documente vechi ale Poliţiei Deva, păstrare la Arhivele judeţului Hunedoara, prezintă cele mai tumultoase evenimente din istoria mănăstirii franciscane din localitate. În anii 1940, numeroşi preoţi şi călugări ai mănăstirii au fost urmăriţi pentru activităţi împotriva românilor din Hunedoara.
În anii 1940, când comunităţile de români, saşi, maghiari, evrei, italieni şi germani din ţinuturile Hunedoarei trăiau la intensitate maximă tensiunile celui de-Al Doilea Război Mondial, clericii romano-catolici şi franciscani erau urmăriţi pas cu pas, iar mulţi dintre ei au fost bănuiţi şi anchetaţi pentru activităţi iredentiste.
Episodul I – preoţi acuzaţi de conspiraţii
O serie de note informative din anii 1940 ale Poliţiei Deva prezintă cazul preoţilor acuzaţi că sprijineau grupările anti-româneşti din Huendoara. Mănăstirea franciscană ar fi fost un loc de întâlnire al acestora. „Din sursă verificată suntem informaţi că preotul romano-catolic Laszlo Dionisie din comuna Govâjdie, regulat, în cursul săptămânii, de 3 – 4 ori, vine în oraşul Hunedoara la mănăstirea franciscanilor din localitate.
Cel semnalat face oficiul de agent de legătură între organizaţia maghiară din localitate, al cărui preşedinte este dr. Hitterimber Rudolf, de la care primeşte toate informaţiile şi instrucţiunile la sediul mănăstirii franciscane, transmise prin intermediul preoţilor romano-catolici din localitate, şi Episcopia Romano-catolică din Alba Iulia. În ziua de 15 august a fost văzut luând contact cu Tima Daniel, şeful mănăstirii, şi cu Robert Albert, secretarul mănăstirii franciscane. În ziua de 17 august 1943 a fost de asemenea văzut când a venit însoţit la mănăstire de un preot romano-catolic din localitate”, se arată într-o notă informativă din 1943, păstrată la Arhivele Judeţului Hunedoara.
Episodul II – urmăriţi pentru sprijin acordat maghiarilor
Alte note informative cereau verificarea clericilor din ordinul franciscan, bănuiţi de activităţi iredentiste şi că strângeau bani pentru a-i sprijini pe maghiarii şovini. „La ordinul dv. No. 19817 s., din 21 decembrie 1943, având ca obiect verificarea informaţiei că unii supuşi români de origine etnică maghiară din diferite oraşe expediază lunar sume de bani cunoscuţilor iredentişti maghiari din diferite circumscripţii, avem omoarea să vă raportăm următoarele. 1. În cursul lunii decembrie 1943, preotul romano catolic F.G. P, provincialul mănăstirii franciscanilor din localitate a primit suma de 50.000 de lei de la numitul Pojar Mateas din Bucureşti.
Această sumă a primit-o regulat în fiecare lună. 2. Numitul doctor Cseh Andrei, supus român de origine maghiară, şovinist din Hunedoara, a primit suma de 120.000 de lei, de la numitul Emerich Hauszler, din Arad. Banii au fost expediaţi pe adresa numitului Scurtu Francisc, supus român de origine maghiară, căsătorit cu soţie maghiară, care nutreşte sentimente maghiare”, se arăta într-o altă notă informativă a Poliţiei Deva, păstrată la Arhivele judeţului Hunedoara.
Episodul II – certuri între preoţi
Activitatea preoţilor şi călugărilor catolici a fost supravegheată necontenit, conform notelor informative păstrate din anii 1940 – 1943. Unele dintre informaţii arătau starea tensionată care domnea în rândul clericilor. „Suntem informaţi din sursă sigură că la şcoala G.E.C. din Huendoara, între învăţătorul Hengay Ioan, german de origine şi preoţii romano catolici Feher Ladislau şi Balint Adalbert, ambii din Mănăstirea Franciscanilor, există o mare neînţelegere pe temeiul că se predă religia în limba maghiară. La intervenţia susnumitului învăţător, preoţii au răspuns că religia este universală.
Dascălul a răspuns următoarele: „Cu atât mai mult că este universală, se poate preda şi în limba germană şi nicidecum în limba maghiară. Cunoaştem intenţia dvs. care nu este alta decât maghiarizarea tinerilor români de origine etnică germană” În ziua de 5 octombrie a.c. învăţătorul arătat mai sus s-a prezentat la provincialul Mănăstirii Franciscane, cerând că dacă această chestiune nu se rezolvă pe cale paşnică, el va fi silit să înlăture pe preoţii romano – catolici de la catehizare, oprindu-i să mai predea religia în limba maghiară, urmând să predea în limba maternă a copiilor”, se arată în nota informativă semnată de Cornel Albu, şeful Poliţiei Deva din 1943.
Povestea vechii mănăstiri franciscane
În Hunedoara, existenţa primei mănăstiri franciscane este menţionată încă din secolul al XV-lea. Potrivit istoricilor, în 1453, Ioan de Hunedoara a cumpărat mai multe proprietăţi din posesiunea vecină Buituri, pentru a fonda o mănăstire. Guvernatorul Ioan de Hunedoara, prieten al celebrului călugăr franciscan Ioan de Capistrano, a murit înainte de finaliza construcţia aşezării religioase. După moartea sa, domeniul Hunedoarei a intrat în administrarea soţiei sale Elisabeta Szilagyi, mama regelui Ungariei, Matia Corvin. Elisabeta s-a îngrijit de construirea mănăstirii fundate de Iancu, care a fost mai târziu cunoscută cu numele Zarda.
La intervenţia fiului ei, Matia, Papa a aprobat ridicarea unei biserici alături de această mănăstire, în care mai apoi au fost instalaţi călugări franciscani observanţi, relata istoricul Joseph Pataki, în volumul „Domeniul Hunedoarei la începutul secolului al XVI-lea. Studii şi documente” (Bucureşti, 1973). Povestea mănăstirii franciscane Zarda se încheie o dată cu extinderea Uzinelor de fier ale Huendoarei, la sfârşitul secolului al XIX-lea, însă ordinul franciscan şi-a continuat activitatea în Hunedoara, într-o altă mănăstire.
Vă recomandăm şi:
Relatările străinilor despre comunităţile de ţigani din secolele trecute îi prezentau pe aceştia în ipostaze ieşite din comun. Iubeau aurul, caii şi muzica, erau sălbatici şi murdari, erau meşteri iscusiţi, dar nu le plăcea munca, au fost robi şi călăi, iar în general, pitorescul lor îi contraria pe străini.
Româncele au impresionat dintotdeauna prin frumuseţea lor, potrivit mărturiilor autorilor străini care au călătorit în ultimele secole pe teritoriile actuale ale României. Comportamentul femeilor i-a impresionat, însă, şi negativ pe aceştia.
Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.
Un publicist şi geolog englez a dezvăluit într-un jurnal de călătorie apărut în Londra, în 1862, cât de mare a fost şocul primelor sale întâlniri cu comunităţile de ţigani care locuiau în tabere de corturi pe malul râurilor Mureş şi Strei şi la marginea orăşelelor hunedorene ale secolului XIX.
Se încarcă comentariile...
