Premieră în municipiu. Ce nume va purta piaţa unde va fi inaugurată arteziana muzicală de un milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa Regele Ferdinand din Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Piaţa Regele Ferdinand din Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Piaţa din faţa Casei de Cultură a municipiului Hunedoara, transformată în centru pietonal, va primi numele unui rege.

Lucrările la fântâna arteziană muzicală, începute în vara anului trecut, au ajuns aproape de final, iar în jurul datei de 1 mai, investiţia în valoare de peste un milion de euro va fi inaugurată, potrivit reprezentanţilor Primăriei Hunedoara.

Zona din faţa Casei de cultură a municipiului Hunedoara a fost transformată într-un centru pietonal, iar în prezent constructorii lucrează la pavarea acesteia şi montarea mobilierului urban. O dată cu inaugurarea noului centru pietonal, piaţa va purta numele „Regele Ferdinand”, susţine primarul Dan Bobouţanu.

„Regele Ferdinand a fost întregitorul ţării la 1918. Am vrut să simbolizăm această zonă şi această investiţie importantă, dându-i numele unui rege care a avut un rol determinant pentru România. Noi nu avem nicio stradă sau piaţă cu numele unui rege”, a declarat primarul Hunedoarei.
Noul nume al pieţei de la intersecţia străzii George Enescu şi Bulevardul Corvin va fi unul simbolic, nefiind trecut în nomenclatorul stradal, astfel că localnicii nu vor trebui să îşi facă probleme privind schimbarea adresei de domiciliu de pe cărţile de identitate.

Amenajarea centrului pietonal din Hunedoara a început în august 2018 şi reprezintă o invesitţie de peste două milioane de euro. Proiectul prevede transformarea Bulevardului Corvin, pe tronsonul dintre Casa de Cultură şi Parcul Copiilor, într-o zonă pietonală, în care va fi permis doar accesul maşinilor care aprovizionează magazinele şi localurile din zonă. Noua arteră pietonală va fi dotată cu mobilier urban şi iluminat ambiental, dar şi cu trei fântâni arteziene, dintre care una muzicală, a cărei construcţie va costa peste un milion de euro.


Vă recomandăm să citiţi şi.

Centrul pietonal din municipiu va avea încărcătoare solare pentru telefoane şi tablete. Cât costă investiţia

Cum a eşuat „promenada” din centrul istoric al municipiului. Zona turistică a fost interzisă degeaba maşinilor

Construcţia fântânilor de cinci milioane de lei a fost amânată. Licitaţia a fost contestată, iar ofertele vor fi reevaluate

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite