Poveştile celor mai faimoşi călugări din Evul Mediu. Inchizitorul care a oprit invazia otomană, prorocul lui Ştefan cel Mare şi vlădica ucis pentru sodomie
0
Mărturii ciudate s-au păstrat despre călugării faimoşi în ţările române, din Evul Mediu. Printre ei, se numără sfetnicul lui Ştefan cel Mare şi inchizitorul Ioan Capistrano.
În Evul Mediu, Biserica avea un rol extrem de important în comunitate, adesea dictând modul de viaţă al strămoşilor noştri. Mănăstirile împânzeau Ţara Românească şi Moldova, iar câţiva dintre reprezentanţii lor au rămas cunoscuţi prin relatări ieşite din comun. Iată câteva dintre acestea:
Duhovnicul lui Ştefan
Marii voievozi medievali au avut sfetnici din rândul călugărilor, iar cel mai cunoscut dintre ei a fost Daniil Sihastrul, duhovnicul voievodului Ştefan cel Mare. Călugărul Daniil a trăit în Moldova de la mijlocul secolului al XV-lea şi a devenit nu doar un personaj legendar, dar şi un sfânt pentru creştinii ortodocşi. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la începutul anilor ’90. Legenda spune că însuşi Daniil Sihastrul a fost cel care şi-a dăltuit chilia în stâncă, iar locul auster în care a ales să trăiască era vizitat adesea de voievod. În anul 1451, Ştefan cel Mare l-a întâlnit pe Daniil Sihastrul, la chilia acestuia, iar pustnicul i-a prezis că în curând va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a şi întâmplat în anul 1457. Ajuns domnitor, la îndemnul călugărului, Ştefan cel Mare a construit în anul 1466, Mănăstirea Putna, în apropierea chiliei lui Daniil Sihastrul. 20 de ani ar fi vieţuit duhovnicul în chilie, iar spre finalul vieţii s-a retras în pădurea de pe malul râului Voroneţ, sub stânca Şoimului.
Călugărul ucis în timp ce îşi săpa chilia
Grota în care ar fi trăit Ioan de la Prislop se află în vecinătatea bisericii medievale Prislop din Ţara Haţegului, pe un versant abrupt la poalele căruia curge râul Slivuţ. Despre pustnicul Ioan se spune că a trăit în urmă cu cinci secole într-un sat din Ţara Haţegului, şi a intrat de tânăr în obştea călugărilor. În acea vreme, în locul unde se află în prezent mănăstirea exista doar biserica şi, potrivit documentelor vremii, câteva construcţii din lemn ale unei mai vechi mănăstiri, în care locuiau ceilalţi călugări. Sihastrul Ioan şi-a săpat singur în stâncă o chilie întunecoasă, şi s-a retras în singurătate. „Aici şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi ajunări, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovniceşti din primele veacuri creştine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viaţa lui îmbunătăţită să se sfârşească prea devreme. Spune tradiţia populară că pe când îşi făcea o fereastră la chilia lui, doi vânători de pe versantul celălat al prăpastiei l-au împuşcat, fără să ştie cine era. Aşa s-a săvârşit din viaţă cuviosul sihastru sau Sfântul Ioan de la Prislop”, îl descria Mircea Păcurariu, autorul cărţii "Sfinţi Români", ediţia 1987. Nu se cunosc informaţii despre cât a trăit Ioan şi nici unde a fost înmormântat, însă chilia sa, devenită loc de rugăciune pentru vizitatorii mănăstirii, a rămas dovada existenţei sale. Şi Ioan de la Prislop a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română şi este sărbătorit în 13 septembrie, cu o zi înainte de hramul mănăstirii.
Vlădica George, primul călugăr ars pe rug
O mărturie bizară din anii Evului Mediu, i-a avut în prim-plan pe Ion Vodă cel Cumplit, voievod al Moldovei în secolul al XVI-lea şi pe călugărul George, acuzat de sodomie şi condamnat la o moarte cumplită. „Domnitorul Ioan Vodă Armanul băgat-au în foc, de viu, pre Vlădica Georgie, de au ars, dându-i vină de sodomie, auzind că are avuţie", scria cronicarul Ureche la mijlocul secolului al XVII-lea. Istoricul Bogdan Petriceicu Haşdeu susţinea că pedeapsa aplicată preotului Georgie a fost meritată. „Monastirile consumau în trândăvie şi în desfrânări sudoarea Moldovei. Ioan-vodă dete o pildă neauzită până atunci în istoria românilor. Un vlădică fu convins de crima celei mai negre nemoralităţi. Divanul domnesc execută întocmai o legiuire din Codicele Teodosian: sodomitul să piară prin flăcări în prezenţa poporului. Mărşavul episcop fu ars de viu. Ioan-vodă ţinea prea mult, pesemne, la litera dreptului roman! Temniţele erau pline de călugări”, relata Haşdeu.
Călugărul Capistrano mobiliza oştirile lui Ioan de Hunedoara
Dinastia Huniazilor a dominat istoria Transilvaniei în secolul XV. Ioan (Iancu) de Hunedoara, cel mai de seamă reprezentant al ei, a fost omul pe care însuşi Papa Calixt al III-lea l-a numit „atletul lui Hristos”, pentru modul în care armatele sale au apărat teritoriile Europei creştine de invaziile marilor armate otomane. Un personaj rămas în istorie ca omul care a oferit un ajutor important lui Ioan de Hunedoara în cea mai importantă bătălie a vieţii sale, purtată la porţile cetăţii Belgrad, a fost călugărul romano-catolic Ioan de Capistrano. Capistrano avea 70 de ani în vara anului 1456, când armatele sultanului Mehmet atacaseră cetatea Belgradului. Înainte de această bătălie istorică, la cererea Papei, Ioan de Capistrano a ajuns şi în Transilvania pentru a propovădui creştinilor pericolul otoman. „Călugărul italian Ioan de Capistrano, trimis în părţile Ungariei ca inchizitor împotriva ereticilor, fu cel dintâi care luă crucea, la 14 februarie 1456, începând predica de cruciadă. La început însă nu obţine prea mari succese”, nota istoricul Camil Mureşanu. Predicile sale şi pericolul iminent reprezentat de puternica armată a sultanului i-au motivat în cele din urmă pe oameni să se alăture oştilor conduse de Ioan de Hunedoara. Circa 20.000 - 25.000 de oameni, din toate părţile Transilvaniei şi din celelalte provincii ale regatului ungar, au sprijinit armatele care apărau Belgradul de invazia otomană, din vara anului 1456. Ioan de Capistrano a murit câteva luni mai târziu, răpus de ciumă, la scurt timp după ce şi Ioan de Hunedoara avusese aceeaşi soartă. Un turn din Castelul Corvinilor poartă numele călugărului din Capistrano şi ar fi fost locul în care acesta era găzduit.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
