Povestea tragică a Evei, fetiţa cu HIV înfiată în 1990 de o familie de americani dintr-un orfelinat al Văii Jiului

Povestea tragică a Evei, fetiţa cu HIV înfiată în 1990 de o familie de americani dintr-un orfelinat al Văii Jiului

Eva (Lindsey) şi fiul său. FOTO saverico.com

O familie de americani care a adoptat în 1990 o fetiţă din Petroşani avea să afle la scurt timp, o veste cutremurătoare. Povestea tragică a Evei (Lindsey Nagel) a fost ani în şir în atenţia presei americane.

Ştiri pe aceeaşi temă

În toamna anului 1990, când Eva a venit pe lume într-un spital din Petroşani, fiind a patra fiică a unei mame singure şi sărace, Valea Jiului trecea prin cea mai tulbure epocă din istoria sa recentă. Regiunea carboniferă era zdruncinată de conflictele sociale care au urmat Revoluţiei din Decembrie 1989 şi au culminat cu sângeroasele „mineriade”.

GALERIE FOTO CU FAMILIA NAGEL ŞI EVA (LINDSEY)

Viaţa localnicilor era afectată din ce în ce mai mult de ameninţarea închiderii minelor, care avea să ducă în următorii ani la disponibilizările a zeci de mii de oameni şi de sărăcia tot mai extinsă în rândul familiilor de mineri care, în general, aveau mai mulţi copii şi erau susţinute doar din veniturile bărbaţilor angajaţi în minerit. 

Spitalele şi orfelinatele din zonă aveau în grijă o mulţime de prunci abandonaţi, iar pentru occidentalii care ajungeau aici adopţiile internaţionale erau simple formalităţi.

În acest context, soţii Steve şi Cheryl Nagel, doi americani care îşi doreau un copil, au ajuns în Valea Jiului şi, în numai câteva zile, au adoptat-o pe Eva (Lindsey), o fetiţă de trei săptămâni, aflată într-un centru de îngrijire din Petroşani. 

„Nu ştiu de ce am ales-o pe Lindy. Mă plimbam prin camera în care se aflau copiii şi în timp ce mă gândeam dacă ar trebui să adopt acest copil, s-a creat o chimie între noi. S-a trezit şi parcă mi-a zâmbit”, relata Cheryl, mama adoptivă a fetiţei, într-un documentar din 1993, pentru postul american ABC.


Cheryl şi fiica sa adoptivă în 1990. Foto: saverico.com

Vestea tragică, aflată în SUA

Foarte fericiţi, cei doi tineri americani s-au întors în statul Minnesota (SUA) împreună cu Eva, căreia i-au dat numele de Lindsey Nagel. 

Câteva săptămâni mai târziu, aveau să afle însă o veste cutremurătoare. În urma unor teste medicale efectuate în mod obişnuit copiilor în cazul adopţiilor internaţionale, fetiţa născută în 15 octombrie 1990, care părea sănătoasă, a fost diagnosticată cu HIV.„Atunci, în ianuarie 1991, medicul nostru pediatru ne-a spus că Lindsey a fost testată pozitiv HIV şi i s-au dat doar 20 % şanse să trăiască până la vârsta de 2 ani”, relata Cheryl. 

Familia a fost trimisă la un medic specialist în boli infecţioase pediatrice, care le-a prescris un medicament antiretroviral puternic utilizat pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA. „În ziua în care am luat reţeta menită să-i «salvăm viaţa lui Lindsey», ne-am aşezat pe podeaua farmaciei şi i-am dat cu nerăbdare prima doză”, îşi amintea Cheryl.

Întrucât mama naturală a fetiţei nu avea HIV, cei doi soţi au crezut că Eva primise sânge contaminat la o transfuzie, în timp ce era internată pentru o boală în spital, înainte ca adopţia ei să fie definitivă.

HIV a lovit Valea Jiului la începutul anilor ´90

La începutul anilor ´90, aproape 300 de oameni din oraşele Văii Jiului au fost diagnosticaţi cu HIV, mulţi dintre ei fiind copii. Autorităţile au ascuns la acea vreme situaţia, iar cauza reală a infecţiilor nu a putut fi stabilită. Cel mai probabil, susţineau unii medici din Valea Jiului, mulţi copii s-au infectat în spitale în urma folosirii unor seringi contaminate, a unor instrumente medicale nesterilizate şi după transfuzii cu sânge infectat. 

„În 1992 am început sa-i depistăm, aflaserăm şi noi atunci de aceasta boală. În 1995 s-a depăşit suta. Noi îi depistam când se internau şi numai dacă parintii erau de acord să îi testam şi pentru HIV. Cele mai multe cazuri au fost la spitalele din Vulcan, Petroşani şi Petrila, Lupeniul şi Uricaniul nu au avut nici unul. Problema era că foarte mult timp nu ai avut voie să spui. Primelor analize li s-au dat nişte numere în loc de numele pacienţilor şi numai medicul ştia cine sunt, apoi chema părinţii în cel mai mare secret”, relata în 2012 medicul Mariana Mateescu, într-un articol publicat de Cronica Văii Jiului.  


Lindsey şi fiica sa în 2013. Foto: saverico.com

Au refuzat tratamentul

Timp de doi ani, soţii Nagel nu au spus nimănui din afara familiei că fetiţa pe care au înfiat-o din România fusese contaminată cu HIV. În acest timp au respectat cu stricteţe tratamentul prescris de medici, până când, în 1993, au renunţat la el şi şi-au făcut publică povestea. 

„Părinţii lui Lindsey, Steve şi Cheryl Nagel, îi creditează sănătatea fetiţei lor sfidării ordinelor medicului, în toamna anului 1992. Au încetat să-i mai ofere medicamentului prescris singurului lor copil, deoarece i-a provocat acestuia dureri la stomac, pierderea poftei de mâncare şi crampe severe la nivelul picioarelor. Fetiţa se trezea noapte de noapte - adesea de mai multe ori pe noapte - apucându-se un picior şi urlând de durere”, informau jurnaliştii Associated Press, în mai 1994, într-un articol citat de LA Times.

„În mintea mea, nu aveam de gând să pun copilul acela printr-o grămadă de nenorociri, astfel încât să poată trăi încă şase luni. Aş prefera să trăiască două luni bune decât să o trăiască şase luni rele ”, relata Steve Nagel, în mai 1994, în articolul publicat de Associated Press. Povestea fetiţei ai cărei părinţi adoptivi au refuzat tratamentul medical pentru HIV a făcut la începutul anilor ´90 înconjurul presei din SUA. Familia şi-a continuat apoi viaţa, departe de atenţia lumii, până când, un nou eveniment avea să o aducă pe Lindsey în atenţia lumii.


Eva, iubitul ei şi copilul. Foto: saverico.com

Un nou capitol tragic din drama fetei

La sfârşitul anului 2012, după o viaţă relativ normală potrivit părinţilor săi, Lindsey a adus pe lume un copil. Rico a fost dignosticat cu aceleaşi probleme de sănătate ca mama lui, în vârstă de 22 de ani la acea vreme. La scurt timp, familia Nagel avea să treacă printr-o nouă dramă. 

„În decembrie anul trecut, erau pregătiţi pentru următorul capitol al vieţii: primirea unui nepot în lume. Lindsey relata că după naşterea lui Rico medicii şi asistenţii sociali i-au spus că trebuie să ia acelaşi medicament pe care îl folosise şi ea în copilărie. După o rezistenţă iniţială, părinţii au fost de acord, după ce li s-a spus că Rico va fi luat de la ei dacă nu se conformează. După ce a depăşit câteva eşecuri medicale, Rico a venit acasă o lună mai târziu, unde a stat doar o săptămână”, informau, în martie 2013, jurnaliştii americani, într-un documentar realizat de CBS – Minnesota. 

Copilul a fost luat în custodia autorităţilor din comitatul Mower, al statului Minessota, după ce acestea au stabilit că mama sa nu i-ar mai fi administrat tratamentul anti HIV/SIDA. O campanie pentru salvarea lui Rico a fost lansată de părinţii tinerei, iar câteva săptămâni mai târziu acesta a fost înapoiat mamei sale.

 În 2013, tânăra s-a îmbolnăvit, însă, din cauza presiunii şi stresului, potrivit părinţilor săi adoptivi. A început să ia medicamente împotriva HIV şi a luptat cu pneumonia şi pancreatita. Sistemul ei imunitar însă nu a putut rezista unei infecţii bacteriene, iar în august 2015, la vârsta de 24 de ani, a murit. Fiul său, a cărui stare de sănătate s-a înrăutăţit treptat, a murit în 2019.


Vă recomandăm şi:

Povestea tragică a germanului întors să trăiască în satul natal din România. A pierdut totul şi a ajuns „mortul nimănui”, uitat de rude şi prieteni în morgă

Destinul tragic al unui elev mort de leucemie după ce a fost anchetat de Securitate. Dosarul a fost clasat 

Cheryl și Eva. Foto: Saverico.com

Imagini din aceeasi galerie
  • Cheryl și Eva. Foto: Saverico.com
  • Eva și fiul ei. Foto: Saverico.com
  • Eva și tatăl ei. Foto: Saverico.com
  • Eva și soțul ei. Foto: Saverico.com
  • Eva și copilul. Foto: Saverico.com
  • Eva și rico. Foto: Saverico.com
  • Foto: Saverico.com
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările