Povestea primelor avioane de vânătoare fabricate de români. Megaproiectul din anii '70 realizat cu ajutorul Iugoslaviei
0
În anii '70, au fost proiectate şi construite primele avioane de luptă româneşti, după Al Doilea Război Mondial, în urma unui parteneriat cu Iugoslavia.
Una dintre cele mai importante perioade din istoria aeronauticii româneşti a fost cea a anilor ’70, când au fost fabricate primele avioane de luptă româneşti după Al Doilea Război Mondial.
Atunci uzina de la Bacău, înfiinţată în 1953, pentru reparaţia, testarea şi mentenanţa aeronavelor Forţelor Aeriene Române, a fost transformată într-o întreprindere uriaşă, întinsă pe 34 de hectare, în care erau concepute şi construite avioane de luptă şi de antrenament.
Printre cele mai cunoscute avioane produse în România a fost prototipurile IAR-93, avioanele de luptă al Forţelor Aeriene Române, proiectate la uzina Bacău şi construite în serie la Craiova.
Guvernul român semnase în 1971 un acord cu Iugoslavia pentru dezvoltarea noilor avioane de vânătoare-bombardament, iar IAR-93 a fost rezultatul colaborării dintre specialiştii români şi iugoslavi ai vremii.
IAR 93 este un avion monoloc, bimotor, cu aripa sus, destinat misiunilor de cooperare şi atac la sol, cu posibilităţi de interceptare a ţintelor aeriene. Cântăreşte peste şase tone şi are o lungime de 14,88 metri, o anvergură de 9,63 metri şi atunge o viteză maximă de peste 1.100 km/h.
„Primele două prototipuri ale jointului româno-iugoslav IU-ROM, ale unui avion uşor, multifuncţional de luptă numit IAR – 93, au fost produse în 1974 la Bacău. Avioanele au fost văzute pe aerodromul Calugara. După cel de-al doilea test de zbor, responsabilitatea producţiei a fost transferată la Uzina de Avioane din Craiova. Deşi nu au mai fost fabricate şi alte avioane IU-ROM la Bacău, uzina rămâne implicată activ în producerea a cel puţin şase componente diferite ale avioanelor de luptă. Se pare că ele vor servi pentru fabricarea a 200 de avioane proiectate”, informa un raport secret al Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA. Avionul de vânătoare a fost prezentat lui Nicolae Ceauşescu, în 1975, pe aerodromul din Bacău.
În anii ’70 la uzina din Bacău au fost construite şi avioanele de antrenament Iakovlev Iak-52, proiectate de inginerii de la OKB Iakovlev din Moscova. Iak-52, un avion de aproape o tonă, conceput pentru a servi pentru antrenamentul piloţilor militari începători, era inspirat din modelul mai vechi de Iakovlev Iak-50 cu un singur loc. „Primul prototip al YAK-52 a ajuns la Bacău în mai 1977. Aproximativ 2.000 de astfel de avioane vor fi construite în uzina din Bacău până în 1982”, informa un raport al CIA, din 1977.
Tot în acei ani, pe lângă producţia de avioane şi componente aeronautice şi repararea lor, uzina din Braşov era angajată în fabricarea lansatoarelor de rachete de grindină. „Aproximativ 200 de rachete de grindină sun fabricate anual, unele dintre acestea fiind exportate în Egipt”, informa un raport al CIA din 1977.
O istorie de un secol şi jumătate
Aviaţia română are o istorie de aproape un secol şi jumătate. Iată câteva dintre reperele acesteia, prezentate de Forţele Aeriene Române:
Anul 1874
În 20 iunie 1874, la Bucureşti, trei ofiţeri români au făcut o primă călătorie cu balonul şi au ajuns la concluzia că un astfel de mijloc este foarte bun pentru obţinerea de informaţii militare. Prin acest gest, armata română a intrat în era aeronauticii.
Anul 1893
S-a înfiinţat aerostaţia militară, prima subunitate aeronautică din istoria armatei române. Aerostaţia militară română a folosit pentru prima dată un balon de observaţie la manevrele regale din 1910, care au avut loc pe ambele maluri ale Oltului. În timpul Primului Război Mondial, baloanele au fost folosite în timpul bătăliei de la Mărăşeşti.
Anul 1910
S-au făcut primii paşi către crearea aviaţiei militare române. Aurel Vlaicu a realizat primul avion (1910), au fost brevetaţi primii ofiţeri ca piloţi (1911), s-a creat prima şcoală de zbor (1912) şi a apărut prima lege de organizare a aeronauticii (1913).
Anul 1915
A apărut insigna de aviator român. Tot în 1915 s-a înfiinţat Corpul de Aviaţie, pus sub conducerea locotenentului-colonel Constantin Găvănescu. Astfel, aviaţia militară a devenit o armă de sine stătătoare (până la această dată ea a fost considerată o specialitate a geniului).
Anul 1916
S-a înfiinţat artileria antiaeriană română. Corpul de artilerie antiaeriană se afla în subordinea Cetăţii Bucureşti şi consta în special din cadre şi trupă de artilerie de fortificaţii, având tunuri adaptate pentru trageri antiaeriene de către coloneii Burileanu şi Negrei. Artileria antiaeriană română a intrat în luptă, pentru prima dată, în noaptea de 15/16 august 1916, cu ocazia primului bombardament german asupra Capitalei (este vorba de atacul unui zeppelin care venea de la baza Iampol din Bulgaria).
Anul 1917
Aeronautica română a participat la marile bătălii purtate de armata română în sudul Moldovei (Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz) îndeplinind misiuni de informaţii, atac asupra poziţiilor inamice, vânătoare şi apărare antiaeriană. În zilele premergătoare realizării Unirii cu teritoriile româneşti care aparţinuseră Austro-Ungariei, guvernul de la Iaşi a dorit să contacteze liderii politici ai românilor din Transilvania pentru un schimb de informaţii. În acest sens s-a decis ca un avion militar să decoleze din Moldova şi să aterizeze la Blaj.
Anii '20
Au fost anii celei de-a doua generaţii de aviatori şi artilerişti antiaerieni români. Au apărut flotilele aeriene şi regimentele AA. La 1 ianuarie 1924 aeronautica s-a transformat în categorie de forţe, fiind pusă sub autoritatea Inspectoratului general al aeronauticii. În perioada de început a Inspectoratului General al Aeronauticii a fost introdusă uniforma de aviaţie (1925).
Anul 1936
S-a înfiinţat Ministerul Aerului şi Marinei, cea mai înaltă formă de autonomie pe care au avut-o aviaţia şi marina. Ministerul a fost desfiinţat în septembrie 1940. Una dintre cele mai importante realizări ale acestei perioade a fost avionul I.A.R.-80, proiectat şi fabricat la I.A.R. Braşov. A fost principalul aparat de vânătoare al aviaţiei române în anii celui de-al Doilea Război Mondial şi a luptat cu succes în campaniile din 1941-1942, în bătăliile din Basarabia, Odessa şi Stalingrad. Deşi din 1943 a început să fie depăşit de tipurile noi de avioane din înzestrarea adversarilor României, I.A.R.-80 a fost folosit până la sfârşitul războiului.
Anul 1941
Între anii 1941 şi 1945, aviaţia şi artileria antiaeriană române au participat la toate campaniile purtate de armata română în cel de-al Doilea Război Mondial: Frontul de Est (1941-1944), Apărarea Teritoriului Naţional (1941-1944), Frontul de Vest (1944-1945). Tot în anii celui de-al Doilea Război Mondial, româncele cu brevet de aviator care au dorit să ia parte la efortul românesc de război au fost încadrate într-o escadrilă sanitară care, având avioanele vopsite în alb, a fost denumită „Escadrila Albă”.
Anii '50
Între anii 1951 şi 1960, Forţele Aeriene Române au trecut la înzestrarea modernă, specifică etapei postbelice. În acest deceniu, în cadrul unităţilor sale au apărut avioanele ce reacţie, elicopterele, staţiile de radiolocaţie şi rachetele sol-aer. Primul zbor pe un avion de luptă cu reacţie a avut loc pe aerodromul Ianca, la 25 iunie 1951, fiind executat de maiorul Aurel Răican, comandantul Regimentului 14. El se afla la manşa unui aparat de tipul Iak-23.
Anul 1962
Avionul MiG-21 a intrat în înzestrarea Forţelor Aeriene Române. Prima variantă a fost F-13 (fără radiolocator de bord). Primele avioane MiG-21 au înzestrat o escadrilă din Regimentului 91 Aviaţie Vânătoare de la Deveselu. Primul avion MiG-21 care a aterizat în România a fost cel înmatriculat cu numărul 10.
Anii '70
Între anii 1971 şi 1985 au zburat prototipurile mai multor aeronave create de industria aeronautică română pentru Forţele Aeriene (elicopterele IAR 316 si IAR 330, avionul de şcoală faza I IAR 823, avionul de atac la sol IAR 93 şi avionul de şcoală cu reacţie IAR 99). 24 dintre aeronavele fabricate în România (12 IAR-823, 6 BN-2 şi 6 IAR-316) au fost cumpărate de Angola şi folosite în cadrul Şcolii de zbor pe care românii au creat-o la Negage în anii 1981-1982 (a fost singura misiune într-un teatru de operaţii al Forţelor Aeriene Române în anii comunismului).
Anul 1981
Între 14 şi 22 mai, a avut loc misiunea Soiuz-40, la care a participat şi cosmonautul român Dumitru Prunariu. La 12 mai, Dumitru Prunariu a fost desemnat să zboare împreună cu Leonid Popov, care deţinea în acel moment recordul de durată în spaţiul extraterestru (185 zile). Lansarea a avut loc în seara zilei de 14 mai, la ora 20:16, ora Bucureştilor, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. A doua zi, nava spaţială s-a cuplat la staţia orbitală Saliut 6. Revenirea în spaţiul terestru a avut loc în după-amiaza zilei de 22 mai şi a decurs conform programului stabilit anterior. Cei doi membri ai echipajului au aterizat cu ajutorul unei capsule, care astăzi poate fi văzută la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand”, la sala dedicată aeronauticii şi astronauticii.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
