Povestea Mirelei Litera, „femeia fatală” dintre Simota şi Litera, devenită martor împotriva „Comisarului Cattani”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirela Simina Litera, mărul discordiei dintre Alin Simota şi Cristian Litera. SURSA Facebook.
Mirela Simina Litera, mărul discordiei dintre Alin Simota şi Cristian Litera. SURSA Facebook.

Dosarele în care sunt cercetaţi baronul Văii Jiului Alin Simota, liderul interlopilor Cristian Litera şi fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu au un numitor comun: Mirela Simina Litera. Tânăra a fost soţia milionarului Alin Simota, apoi a devenit soţia fostului său om de încredere Cristian Litera, iar recent a depus mărturie în dosarul în care a fost arestat Traian Berbeceanu.

Mirela Simina Litera a fost arestată preventiv în luna mai a acestui an, fiind eliberată trei luni mai târziu, în dosarul în care soţul ei este acuzat că ar fi condus o grupare de recuperatori şi riscă să se întoarcă după gratii, la finalul procesului în care este implicată.

În ultimii zece ani, destinul pare să îi fi jucat feste tinerei, mamă a doi copii, care în 2003 avea să devină soţia celui mai bogat om din Valea Jiului, Alin Simota.

Mirela Litera este trimisă în judecată într-un dosar de crimă organizată, în care acuzaţiile pentru care va trebui să răspundă în faţa legii sunt: aderare la grup infracţional organizat, complicitate la şantaj în formă continuată, complicitate la şantaj, complicitate la cămătărie în formă continuată şi complicitate la trafic de persoane în formă continuată.

L-a părăsit pe milionar pentru bodyguard
În acelaşi dosar de crimă organizată au fost arestaţi şi trimişi în judecată fostul ei soţ Alin Simota şi actualul soţ Cristian Litera. Mirela a fost cea pentru care cei doi s-au certat. Simota şi Litera au rupt relaţia de prietenie în 2009, o dată cu divorţul dintre afaceristul din Valea Jiului şi Mirela, care îl părăsise pe milionar pentru garda sa de corp.

Cu trei ani mai devreme. Simota i-a angajat pe Litera şi pe un alt temut interlop, Cătălin Penciuc, ca bodyguarzi, iar prima misiune pe care le-a dat-o a fost să îi supravegheze soţia. „Prima misiune la limita legii penale, dată celor doi de Simota a fost să o urmărească şi să o filmeze pe Simina Mirela, pentru a stabili programul acesteia, cu cine anume se întâlneşte, pentru că inculpatul Simota o bănuia pe soţia sa de infidelitate. Urmărirea a durat peste o săptămână, cei doi primind de la Simota suma de 1.000 de dolari fiecare”, se arată în rechizitoriul dosarului Simota – Litera.

simina litera

După despărţirea de Alin Simota, Mirela a rămas cu cei doi copii minori, urmând ca milionarul să îi plătească o pensie alimentară. Între timp, Cristi Litera, cel care îi devenise noul soţ, a continuat infracţiunile de cămătărie şi şantaj, iar potrivit procurorilor, Mirela Litera s-a implicat în acestea, ea fiind cea care primea banii datoraţi şi dobânzile de la oamenii de afaceri. A fost, practic, contabila interlopului. Dacă în dosarul de crimă organizată în care sunt judecaţi Alin Simota şi Cristian Litera, tânăra a fost inculpată, în cel de-al doilea dosar, în care a fost pus sub învinuire Traian Berbeceanu, ea a fost folosită ca martor al acuzării.

A depus mărturie împotriva poliţistului
Procurorii susţin că „după ce Litera Constantin Cristian a început să aibă o relaţie cu Litera Simina, acesta a vrut să renunţe la gruparea sa violentă, aspect comunicat lui Berbeceanu Traian, care l-a determinat la contrariul, respectiv la menţinerea calităţii sale de lider al grupării şi apartenenţei la aceasta, spunându-i că nu este bine să renunţe, întrucât după ce se vor elibera din închisoare, membrii grupării rivale, Pera şi Mărganu, el Litera Cristian nu va avea nici o protecţie”, potrivit informaţiilor din referatul de arestare al comisarului şef Traian Berbeceanu.

Declaraţiile din dosar ale tinerei fac referire la presupusa relaţie de prietenie dintre Berbeceanu şi soţul ei. „Litera Simina Mirela, soţia lui Litera Cristian, confirmă relaţia dintre Berbeceanu şi Litera, faptul că soţul ei îi spunea lui Berbeceanu faptele comise şi se sfătuia cu acesta, după care se liniştea. Martora confirmă starea de fapt reţinută şi a fost testată cu aparatul poligraf, exact pe aceste aspecte, reieşind că spune adevărul”, susţin procurorii.

image

O altă mărturie a Mirelei Litera arată că soţul ei l-ar fi anunţat pe şeful de la Crimă Organizată Alba despre infracţiunile săvârşite. “Reiese că Berbeceanu Traian era informat de Litera Constantin Cristian cu privire la tot ceea ce acesta comitea împreună cu membrii grupării sale ca fapte penale, ocazie cu care, spre exemplu, Litera Cristian i-a spus lui Berbeceanu Traian despre implicarea lui Simota Alin care comanda agresiunile, precum şi despre bătăile şi şantajele organizate asupra părţilor vătămate Gherasim Paul, fotbaliştilor de la Jiul Petroşani şi chiar a unei persoane bătute la Bucureşti, la solicitarea soţilor Biriescu - Dragodan. Răspunsul lui Berbeceanu Traian la relatarea acestor aspecte infracţionale a fost fie de genul „lasă că nu ţi se întâmplă nimic, că nu sunt probe”, sau a râs, întrebându-l pe Litera cu referire la soţii Biriescu, dacă Biriescu Anişoara i-a cerut expres, să bată victima din Bucureşti, pe nume Dragodan, aşa de tare. Litera i-a răspuns afirmativ”, se arată în referatul propunerii de arestare preventivă.

image

Procurorul, acuzat de favorizarea ilegală a cuplului Litera
Declaraţiile Mirelei Litera au fost contestate de Traian Berbeceanu. Mai mult, fostul şef de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Alba a dezvăluit motivul acestor acuzaţii. Potrivit poliţistului, procurorii i-ar fi promis lui Cristian Litera reducerea la jumătate a pedepsei cu închisoarea, dacă îl va „turna” pe Berbeceanu.

De asemenea, susţine Traian Berbecanu în scrisoarea sa, soţii Litera, aflaţi în arest, au beneficiat de favoruri din partea procurorilor, în schimbul unor declaraţii care să îl incrimineze pe poliţist.

Traian Berbeceanu FOTO Mediafax

"În una din zile, Litera Simina a fost scoasă din arestul IPJ Alba şi transportată de scms Muntean Alin şi agent Selaru Florina, cu maşina de serviciu şi cu complicitatea procurorului şef Mureşan Ioan, la domiciliul din Deva pentru a petrece câteva ore cu cei doi copii minori. În acest timp, Litera Cristian se afla la sediul DIICOT ST Alba Iulia şi scria cele dictate de anchetatori. În foarte multe situaţii, soţii Litera Cristian şi Simina au fost scoşi din arestul IPJ Alba şi duşi la sediul DIICOT ST Alba Iulia, chipurile pentru continuarea anchetei, în realitate fiindu-le facilitate întâlniri între ei şi întâlniri cu membri de familie. Pe durata acestor episoade, sunt vizitaţi şi de alte persoane împreună cu cei din familie, întâlnirile nu sunt monitorizate în niciun fel, arestaţii fiind lăsaţi liberi pe holurile şi în birourile IPJ Alba sau DIICOT ST Alba Iulia. După lăsarea în libertate a lui Litera Simina, echipa Mureşan – Muntean a continuat favorurile făcute celor doi, astfel că săptămânal Litera Cristian este scos din arestul IPJ Alba, condus în biroul scms Muntean Alin unde se întâlneşte cu soţia sa Litera Simina. Adesea, Mutean Alin a fost văzut încuind biroul cu cei doi inculpaţi în interior şi revenind dupa 30 - 45 de minute sau aşteptând pe hol consumarea întâlnirii”, a transmis Traian Berbeceanu, într-o scrisoare făcută publică după reţinerea sa.

Vă recomandăm şi

FOTO Lista „Comisarului Cattani”: cine sunt „băieţii răi” care au depus mărturie împotriva lui Traian Berbeceanu

EXCLUSIV VIDEO Soţia „Comisarului Cattani” despre ziua arestării: „I-am spus copilului că Traian e în străinătate”

FOTO Duşmanii lui Traian Berbeceanu. Cine sunt cei pe care şeful de la Crimă Organizată îi acuză că i-au vrut capul

VIDEO Traian Berbeceanu a fost reţinut. Ce mesaje îi transmit hunedorenii „justiţiarului” de la BCCO

FOTO Traian Berbeceanu şi Codruţa Kovesi, în prima lovitură dată jefuitorilor combinatului. Povestea mafiei fierului, salvată de amorţeala justiţiei

FOTO VIDEO Traian Berbeceanu a fost ridicat de mascaţi. Declaraţie şocantă a şefului BCCO Alba despre dosarul său

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite