Povestea celei mai cumplite bătălii dintre partizanii anticomunişti şi Miliţie. Baia de sânge din Munţii Făgăraş
0Cea mai sângeroasă confruntare dintre partizanii anticomunişti şi trupele de Miliţie ar fi avut loc în iarna anului 1952, la poalele Munţilor Făgăraş şi a lăsat în urmă zeci de morţi, potrivit unor documente de arhivă.
În primii ani de comunism, mii de români s-au refugiat în locurile cele mai puţin accesibile din munţi, în pădurile cele mai întunecoase şi în ascunzişurile deltei, încercând să fugă din calea noului regim totalitar. Zdrenţuiţi şi flămânzi – cei mai mulţi dintre ei –, lipsiţi de mijloace de apărare şi nevoiţi să supravieţuiască în locuri cu totul neprielnice, haiducii anticomunişti păreau, la prima vedere, prăzi uşoare pentru numeroasele trupe de Miliţie, Jandarmerie, Armată şi Securitate mobilizate pentru a-i captura sau a-i ucide.
Cei mai mulţi dintre „partizani” au căutat să nu facă zgomot în jurul lor, pentru a nu atrage atenţia autorităţilor şi au evitat confruntările cu acestea. Însă, adesea, ciocnirile dintre fugari şi forţele de ordine au fost sângeroase. Documente de la începutul anilor `50, păstrate în arhivele Radio Europa Liberă (RFE), ofereau detalii despre cele mai cumplite lupte de gherilă dintre „haiducii” anti-comunişti şi trupele regimului.
Pădurea spânzuraţilor
Cea mai sângeroasă confruntare dintre partizani şi trupele de Miliţie ar fi avut loc în iarna anului 1952, la poalele Munţilor Făgăraş, potrivit relatării unui marinar român fugit din România comunistă, păstrată în documentele de arhivă.
Iată mărturia românului:
În decembrie 1951 şi în primele luni ale anului 1952, arăta acesta, o companie de Miliţie a staţionat în Câmpulung Muscel, cu ordine precise de a lichida definitiv grupările de rezistenţă din Munţii Păduchiosu. Prin urmare, în decembrie 1951, primul grup de circa 80 de miliţieni a pornit la drum, urmat după patru ore de un alt grup şi tot aşa, până când aproape 600 de oameni, înarmaţi cu pistoale şi mitraliere, şi-au părăsit barăcile cu scopul de a captura partizanii din munţi. Prima trupă de 80 de oameni a intrat în pădurea de la poalele munţilor şi a fost complet anihilată. Succesiv, miliţienii au primit ordin să se oprească şi au rămas pe poziţii în următoarele patru zile. După aceste patru zile, toţi au primit ordin să se întoarcă în barăci, dar între timp 100 de miliţieni dispăruseră. În ianuarie, ofiţerii Miliţiei au primit un nou ordin, să meargă în patrulare, însă slujba le-a fost încredinţată doar celor care erau cunoscuţi ca oameni de nădejde ai partidului. În noaptea de 24 ianuarie, 10 miliţieni din patrulă au fost capturaţi de partizani şi spânzuraţi în copaci, cu un mesaj atârnat de fiecare cadavru: „Asta îi aşteaptă pe cei care încearcă să ne prindă”.
Seceraţi de gloanţe
Miliţenii au fost din nou întorşi în barăci, fără a fi capabili să captureze vreun partizan. În 5 februarie 1952, un maior din Bucureşti, Constantin Albulescu, a sosit la Câmpulung Muscel. Sub comanda sa, o companie nouă de 500 de oameni a plecat în urmărirea partizanilor. Au ajuns la circa şase kilometri de satul Nămăieşti, iar când au încercat să intre în munţi, partizanii au deschis focul asupra lor. La început, miliţenii nu au putut să îşi dea seama de unde sunt trase gloanţele, până când au observat că în coroana unui copac uriaş fusese instalată o plaformă de artilerie de care, practic, nu se puteau apropia. Au fost deschise focurile din ambele părţi. Până seara, miliţienii i-au invitat pe cei din copac să lase armele şi să coboare, dar nu au primit răspuns. Focurile din direcţia copacului au fost trase până dimineaţa, când, brusc, au încetat. Unul dintre miliţieni, mai curajos decât ceilalţi, s-a apropiat de copac şi a găsit aici un singur om, care îşi folosise ultimul glonţ pentru a se împuşca. Lângă cadavru, a mai descoperit un transmiţător radio. Când miliţianul a urcat în copac pentru a vedea cadavrul, Albulescu i-a ordonat să îl arunce jos.
Prinşi în ambuscadă şi măcelăriţi
Apoi, relata marinarul, trupul partizanului a fost legat de un copac, iar oamenii au primit ordin să îl umple de gloanţe. În acel moment, însă, focuri de mitralieră au fost deschise asupra trupelor, de la o distanţă de 60 de metri, iar în scurt timp 30 de miliţieni au căzut seceraţi, ucişi sau răniţi de gloanţe. Printre aceştia din urmă, s-a numărat şi Albulescu, rănit la braţul drept. Atacul a fost atât de neaşteptat şi a creat atâta panică printre miliţieni încât şi-au abandonat armele şi proviziile şi au rupt-o la fugă spre sat. A doua zi, Albulescu s-a întors cu încă 60 de oameni şi şi-au reluat poziţiile din ziua precedentă. Au ajuns la circa 10 kilometri de Munţii Făgăraş. Miliţienii au început să sufere de foame, trebuind să se hrănească numai cu pâine veche şi brânză, să îşi potolească setea cu zăpadă şi să stea în murdărie şi zdrenţe şi să fie expuşi frigului. După ce au mers câţiva zeci de kilometri, fără să descopere un singur partizan, Albulescu le-a dat ordin oamenilor săi să iasă din pădure, fiecare de unde erau şi să mărşăluiască spre staţia de cale ferată din apropierea satului, pentru a se întoarce la Muscel cu trenul. Dar în mai puţin de 10 minute, Albulescu a văzut că el şi oamenii săi au fost complet înconjuraţi de partizani. Împuşcăturile terifiante care au urmat au avut ca rezultat cruţarea a doar trei oameni: Albulescu, căpitanul Constantin Georgescu şi un anume Andrei Dumitrache (cumnat cu sursa noastră). Aceşti trei oameni au reuşit să scape de moarte şi să ajungă la drum, unde au oprit o maşină şi au plecat spre Muscel.
După aceste evenimente, maiorul Albulescu s-a întors la Bucureşti în 22 martie 1952. Două zile mai târziu, un grup de 220 de miliţieni au fost trimişi pentru a lupta cu partizanii, 62 dintre ei au murit în urma confruntărilor care au durat mai bine de 24 de ore, în timp ce alţii au abandonat terenul de luptă şi au revenit în tabără. La întoarcere, au fost acuzaţi de dezertare, inclusiv Dumitrache, care a primit 10 zile de detenţie, în timp ce alţii erau încă deţinuţi în închisori necunoscute la mijlocul anului 1952, se arăta în mărturia păstrată în arhivele RFE.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
