Povestea bizară a lui Zamolxis, cel mai venerat personaj al strămoşilor noştri: fostul rob al înţeleptului Pitagora, ajuns mare profet şi zeu al geţilor

Povestea bizară a lui Zamolxis, cel mai venerat personaj al strămoşilor noştri: fostul rob al înţeleptului Pitagora, ajuns mare profet şi zeu al geţilor

FOTO: ARHIVĂ.

Povestea celui mai faimos personaj istoric din vremea geţilor este presărată de controverse. Autorii antici au oferit mărturii dintre cele mai neobişnuite despre originea şi însuşirile lui Zamolxis.

Ştiri pe aceeaşi temă

Personajul cel mai iubit al geţilor, considerat zeu al timpului, mare preot, vraci, profet, legiuitor, fost sclav şi chiar şarlatan au fost câteva dintre referinţele cu care Zamolxis, unul dintre cele mai faimoase personaje din istoria geţilor a fost prezentat de autorii antici. Iată câteva dintre mărturiile bizare despre divinitatea strămoşilor noştri.

Zeul care era venerat cu sacrificii sângeroase
Curajul cu care luptau geţii venea din credinţa acestora că sunt nemuritori, relata istoricul antic Herodot, iar cel care îi învăţase astfel era Zamolxis. Una dintre cele mai vechi relatări despre divinitatea geţilor, atribuită lui Herodot, datează din urmă cu două milenii şi jumătate. Autorul a descris ritualul bizar prin care geţii îl venerau. „Tot la al cincilea an ei trimit la Zamolxis un sol, tras la sorţi, cu poruncă să-i facă cunuscute lucrurile de care, de fiecare dată, au nevoie. Iată cum îl trimit pe sol. Unii dintre ei primesc poruncă să ţină trei suliţe, iar alţii, apucând de mâini şi picioare pe cel care urmează să fie trimis la Zamolxis şi ridicându-l în sus, îl azvârlesc în suliţe. Dacă, străuns de ele, acesta moare, geţii socot că zeul le este binevoitor. Iar dacă nu moare, aduc învinuiri solului, zicând că e om ticălos şi, după învinuirile aduse, trimit altul, căruia îi dau însărcinări încă fiind în viaţă”, relata Herodot, citat în volumul  „Izvoare privind istoria României” (1964).

Robul eliberat se întoarce bogat în patria sa
Acelaşi istoric care a trăit în secolul V î. Hr. continua prezentarea lui Zamolxis, cu informaţii la fel de controversate, despre originea lui. Afirma că, din cele auzite de la grecii care locuiau în cetăţile de pe ţărmul Mării Negre, Zamolxis fusese un sclav al înţeleptului Pitagora, care devenind liber şi apoi bogat, s-a întors în ţinuturile geţilor.

„A fost un rob în Samos şi anume al lui Pitagora, care era fiul lui Mnesarchos. După aceea, ajungând liber, strânse bogăţii mari şi, după ce se îmbogăţi, se întoarse în patria lui. Întrucât tracii erau foarte nevoiaşi şi săraci cu duhul, Zamolxis acesta, cunoscător al felului de viaţă ionian şi al unor deprinderi mai cumpănite decât cele trace, întrucât avusese legături cu grecii şi cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora, a clădit o casă pentru adunările bărbaţilor, în care îi primea şi îi punea să benchetuiască pe fruntaşii ţării, învăţându-i că nici el, nici oaspeţii săi şi niciunul din urmaşii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un anume loc unde vor trăi pururi şi vor avea parte de toate bunătăţile”, informa Herodot.

De ce s-ar fi retras timp de trei ani într-o locuinţă subterană
Întors printre geţi, Zamolxis ar fi cerut să îi se facă o locuinţă subterană, relata Herodot. Apoi dispăruse timp de trei ani dintre ai săi.

„În vreme ce săvârşea cele amintite şi spunea lucruri de felul acesta, el poruncise să i se facă o locuinţă subpământeană. Când locuinţa îi fu gata, a dispărut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, a trăit acolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult să îl aibă, jelindu-l ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi astfel Zamolxis făcu vrednice de crezare învăţăturile lui. Iată ce se povesteşte despre înfăptuirile lui. În privinţa lui Zamolxis şi a locuinţei sale subpământene, nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult. Mie mi se pare însă că el a trăit cu mulţi ani înainte de Pitagora. Fie Zamolxis om ori o divinitate de-a băştinaşilor, să ne mulţumim cu cele înfăţişate”, informa Herodot.

Vraciul cel mai învăţat al tracilor
Filozoful atenian Platon a trăit în secolul IV î. Hr., iar într-una dintre operele sale, Charmide, amintea de învăţăturile date de Zamolxis discipolilor săi, vracii din Tracia faimoşi pentru că se spunea despre ei că îi puteau face pe oameni nemuritori.

„Tot aşa stau lucrurile, Charmide, şi cu acest descântec. Eu l-am învăţat acolo în oaste, de la un medic trac, unul dintre ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice că îi fac pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta că grecii aveau dreptate să cuvânteze cum v-am arătat adineauri. Dar Zamolxis, adăugă el, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji de ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neţinându-se seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe dintre boli: pentru că ei nu cunosc întregul pe care l-au îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune şi rele, pentru corp şi pentru întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul şi restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase, care fac să se nască în suflete înşelepciunea”, scria autorul antic.

Sfătuitorul regelui şi proorocul geţilor
Strabon a trăit în secolul I d. Hr. şi a fost un istoric important al lumii antice. Una dintre lucrările sale descria viaţa lui Zamolxis, considerat mare profet al geţilor.

„Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice, iar altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo. Întorcându-se în ţară, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi popor, întrucât, întemeiat pe semnele cereşti, el făcea proorociri. În cele din urmă l-a convins pe rege să-l facă părtaş la domnie, spunându-i că el este în stare să vestească voinţa zeilor. Mai întâi s-ar fi făcut preot al zeului cel mai slăvit la ei, iar după aceea a primit numele de zeu, petrecându-şi viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el şi unde ceilalţi nu puteau intra. Se întâlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Regele lucra în înţelegere cu el, fiindcă vedea că oamenii ajunseseră mult mai ascultători ca înainte. Căci supuşii lui credeau că dă poruncile sfătuit de zei. Obiceiul acesta a continuat până în zilele noastre, căci mereu se găsea cineva să-l sfătuiască pe rege şi acelui om geţii îi spuneau zeu”, informa Strabon.

Acelaşi Strabon susţinea că peştera în care locuia Zamolxis se afla pe muntele Kogaionon.“Muntele unde se afla peştera a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa: i se zicea Kogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el”, relata Strabon, în Geografia.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Fabuloasa comoară a regelui Decebal, ascunsă în apele Sargeţiei. Cât adevăr este în povestea descoperirii ei

Legendele comorilor din Munţii Orăştiei: cum i-a cuprins febra aurului pe localnicii de la poalele cetăţilor dacice

Misterul matriţei bijutierului dac din Sarmizegetusa Regia va fi spulberat. Piesa unică în lume va fi expusă la Deva

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările