Povaţa istorică a lui Ioan de Hunedoara către fiii săi, pe patul de moarte: „Nimic nu este mai glorios ca onestitatea“
0Ioan de Hunedoara şi-a petrecut ultimele clipe dinaintea morţii în tabăra de la Zemun, înconjurat de familie şi prieteni. Înainte de a muri, istovit de luptele de la Belgrad şi de o epidemie care cuprinsese tabăra, a lăsat, susţin istoricii, o mărturie emoţionantă.
În 11 august 1456, la doar trei săptămâni după marea victorie a armatelor creştine împotriva otomanilor care au asediat Belgradul, Ioan de Hunedoara a murit în tabăra lui de lângă Zemun. Moartea voievodului transilvănean, susţin istoricii, a fost cauzată de epuizarea fizică şi de epidemia care cuprinsese tabăra militară, pustiită de armatele sale, după retragerea turcilor. Potrivit unor cronicari turci, Ioan de Hunedoara ar fi murit atins de o săgeată trasă de un turc, în timpul fugii acestuia din calea armatei creştine. Însă cea mai plauzibilă cauză a morţii marelui comandant de oşti al Ungariei este cea a epidemiei.
„Fizicul său slăbit şi eşafodat de puteri în urma marilor sforţări depuse n-a putut rezista la timp. Huniade încă din tabără primise microbii acelei boale periculoase. Simţindu-se din ce în ce mai rău, ceru să fie transportat la Semlin (Zimony). Acolo tovarăşul de arme de la Belgrad, vrednicul călugăr Capistran, cu lacrimi în ochi îl împărtăşeşte pe erou cu sfintele taine ale muribunzilor, în biserica de la Semlin. Ioan i-a chemat şi pe fiii săi Ladislau şi Matei şi i-a binecuvântat apoi şi-a dat nobilul suflet în mâinile Creatorului. Conform ultimei sale dorinţi rămăşiţele sale pământeşti au fost transportate încă a doua zi şi înmormântate în biserica din Alba Iulia, care fusese zidită de el”, afirma Teodor Popa, în cartea Iancu Corvin de Hunedoara (1928).
Bonfinius: "Cărarea cinstei nu este lipsită de spini"
Cronicarul Antonius Bonfinius, contemporan lui Ioan de Hunedoara şi lui Matia Corvin, a prezentat pe larg mărturia voievodului transilvănean dinaintea morţii, făcută călugărului Ioan de Capistran. „Sunt gata pentru drumul cel mare şi etern. Toată viaţa mea a fost o pregătire pentru primirea acelui prieten bun, care să mă conducă la tronul Atotputernicului meu Domn. L-am servit pe acesta între toate peripeţiile şi vitejiile vieţii, năzuindu-mă să umplu acel loc care mi-a fost încrediunţat. Sper, el va primi graţios pe luptătorul său obosit, care a servit cu credinţă şi-i va oferi odihna în locul păcii eterne, unde sufletul său ahtiază”, relata Bonfinius.
Potrivit cronicarului italian, Ioan de Hunedoara li s-a adresat celor doi fii ai săi, cerându-le să se teamă de Dumnezeu şi să îşi iubească patria. „Faptele şi exemplele părintelui vostru să se înrădăcineze şi să fructifice în inimile voastre. Fiţi constanţi şi înaintaţi fără şovăire pe cărarea cinstei şi a vredniciei, care ce e drept nu e lipsită de spini, dar este cea mai sigură cărare pe care a fost menirea principală a vieţii mele să merg, spre a vă indica şi vouă calea ce aveţi de urmat. Temerea de Dumnezeu şi iubirea de patrie este ceea ce vă las ca moştenire nepieritoare, celelalte ce le primiţi de la mine, toate, sunt numai darul norocului schimbăcios”, afirma Bonfinius, citat de autorul volumului Iancu Corvin de Hunedoara (Ioan Hunyadi).
Cronica lui Gaşpar Heltai: a murit de epuizare
Cărturarul transilvănean Gaşpar Heltai, din secolul al XVI-lea, a pus moartea lui Ioan de Hunedoara pe seama epuizării după bătălia de la Belgrad. „Şi din această oboseală a căzut în friguri, din a căror cauză s-a consumat de tot. Medicamentele doctorilor au fost zadarnice. Din această cauză i-au dat sfatul să schimbe aerul. Şi a pornit cu prietenii săi în Semlin, ca acolo, la aer nou, să-şi învioreze corpul său. Acolo erau ambii săi fii şi mai mulţi prieteni, cu Capistran dimpreună. Medicii erau îngrijoraţi asupra vieţii lui, deoarece temperatura nu mai înceta şi neîntrerupt îl mistuia. Şi Capistran a început a-l face atent, că aceasta este voinţa lui Dumnezeu, că voieşte să-l ducă din această viaţă mizerabilă, la fericirea eternă. Deci să se îngrijească de testament, să le rânduiască toate în ordine frumoasă şi bună şi să se gândeascăî şi de suflet ca şi un creştin bun”, afirma Heltai, potrivit autorului volumului Iancu Corvin de Hunedoara, publicat în 1928.
Ioan de Hunedoara: "nimic nu este mai glorios ca onestitatea"
Auzind sfatul călugărului franciscan, Ioan de Hunedoara i-a răspuns: „Nebun este omul acela care îşi amână lucrurile testamentului său pentru timpul din urmă, deoarece nu ştie când va veni ceasul ultim. Mai bine în fiecare moment să fie acesta înaintea noastră. Din această cauză, părinte Capistran, demult mi-am făcut deja testamentul. Nu am lăsat acest lucru, ca fiii mei să poarte de grijă de sufletul meu”, scria Heltai, citând-ul pe Ioan de Hunedoara. Fostul voievod al Transilvaniei li s-a adresat apoi fiilor săi, aflaţi la căpătiul său.
„Mai departe, voi iubiţii mei fii şi prieteni nu vă supăraţi că mă scap de mizeriile acestei lumi. Aici toate lucrurile sunt trecătoare. Aici nimic nu este statornic, niciun bun sigur nu este aici, numai umbre sunt toate. Destul, ba prea destul ne-am luptat aici. Răsplata muncii noastre o aşteptăm în altă lume, unde bunurile sunt etern durabile. Dacă veţi fi cuminţi şi nu vă va înşela iubirea muritorilor, invidiaţi mai bine norocul meu, în loc de a mă compătimi. Să nu vă fie cu întristare plecarea mea, ci suferiţi-o cu resemnare. Dacă voiţi să îmi faceţi o plăcere la plecarea mea, iubiţii mei fii, urmaţi exemplele tatălui vostru, cu bunătatea şi cu gloria tatălui vostru să vă înarmaţi. Veţi vedea atunci că veţi ajunge acolo, unde eu nu m-am putut apropia din cauza morţii mele”, a fost mărturia lui Ioan de Hunedoara, potrivit cronicarului Gaşpar Heltai.
„Să aveţi în vedere cu tărie şi în mod constant că nimic nu e mai plăcut, mai glorios şi mai merituos în faţa lui Dumnezeu decât onestitatea şi pietatea”, au fost ultimele cuvinte ale lui Ioan de Hunedoara, înainte de a-şi da ultima suflare, scria cronicarul transilvănean.
Voievodul a fost înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail, iar pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”. După moartea sa, timp de şapte decenii conflictele armate din sud-estul Europei s-au domolit. Istoricul Nicolae Iorga îl omagia astfel pe voievodul hunedorean: “Şi în pragul bătrâneţii, moartea l-a atins şi pe dânsul, dar nu acasă în cetăţuia de pe Zlaştiu, ci departe, în corturile de supt cetatea Belgradului sârbesc, dinaintea căreia el făcuse să fugă un sultan, unul dintre cei mai mari pe cari i-a avut Turcimea”, relata Nicolae Iorga, în volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească” (1906).
Vă recomandăm şi:
Elisabeta Szilagyi a ajuncat un rol important în cucerirea tronului Ungariei de către fiul ei Matia Corvin şi a contribuit la ascensiunea nobiliară a lui Ioan de Hunedoara. Totuşi, mai multe legende o înfăţişează într-o lumină nefavorabilă.
Nicolae Iorga a lăsat posterităţii unele dintre cele mai memorabile descrieri ale lui Ioan de Hunedoara şi ale lui Matia Corvin. Istoricul i-a prezentat pe voievodul Ioan de Hunedoara şi pe fiul său ajuns pe tronul Ungariei într-o carte publicată în 1906, cu titlul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, în care a relatat despre Hunedoara şi eroii ei.
Castelul Corvinilor din Hunedoara are o istorie de peste şase secole, iar în prezent este unul dintre cele mai vizitate monumente din România. Turiştii din toate colţurile lumii i-au trecut pragul şi au rămas impresionaţi de frumuseţea şi de legendele care circulă pe seama lui, însă multe dintre secretele fortăreţei au rămas necunoscute publicului larg.
Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Se încarcă comentariile...
