PORTRET: Dorin Pisoiu amintiri din socialism

PORTRET: Dorin Pisoiu amintiri din socialism

Dorin Pisoiu

Hunedoreanul povesteşte dedesubturile muncii de director de fabrică înainte de 1989, pe vremea când un cojoc sau o roată de caşcaval era valută forte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă ar fi să se pună pe hârtie toate întâmplările deosebite prin care a trecut înainte de 1989 Dorin Pisoiu, ca director de întreprindere de stat, filele unui volum de o mie de pagini nu ar fi suficiente. Cea mai importantă parte se poate însă formula într-o singură propoziţie: trebuia să te descurci.
Poate părea comic azi dar, în dictatura lui Ceauşescu, „ungerea osiei” nu se făcea cu mărci, dolari sau excursii plătite în Caraibe. Directorul care făcea treaba să meargă descâlcea firele birocraţiei cu salam, muşchi file, caşcaval, bere sau, ca un extrem, cu câte un cojoc. Deşi nu se găseau pe piaţă, produsele erau totuşi ale tuturor şi ale nimănui din cei cu funcţie.

„Aşa era în acea vreme. De exemplu, pentru ca fabrica de bere de la Haţeg să fie construită până la termenul stabilit s-a făcut apel la circa 30 de cojoace de Vidra care au fost plasate la persoane care au putut rezolva probleme pe are sistemul de atunci nu le putea rezolva pe cale oficială”, şi-a amintit Dorin Pisoiu, la moment director la Bere Haţeg.

Dolănescu, cojoacele şi meşterul Sandu

Sunt scene aproape imposibil de imaginat în conjunctura politică şi economică de dinainte de 1989. Dorin Pisoiu povesteşte despre un maistru  constructor numit Sandu care făcea legea la TCIND Timişoara, firma de construcţii responsabilă de investiţia de la Haţeg.

„La Sandu nu aveai cum să ajungi, nici măcar de pe poziţia de director pe care o aveam. Nici şefii lui nu-i tăiau calea. Aveam însă nevoie de echipa lui ca să termine fabrica de bere. Altfel era rău. Cineva mi-a spus că Sandu ăsta ascultă numai de doi oameni, de Ceauşescu şi de naşul lui. Acesta nu era altul decât celebrul cântăreţ  de muzică populară Ion Dolănescu”, spune  Dorin Pisoiu.

Întâlnirea cu Dolănescu, promisiunea lui de a-l aduce la Haţeg pe Sandu la schimb cu nişte „alendeloane” Vidra şi întâlnirea cu Sandu sunt deja clişee de activităţi conspirative. Cert este că Dorin Pisoi a adus echipa meşterului la Haţeg şi i-a satisfăcut acestuia chiar şi cea mai excentrică dorinţă: trei autocare cu geamuri verzi la dispoziţie.

„La sfârşit de săptămână, Sandu cu muncitorii lui mergeau acasă la Drăgăşani cu autobuzele acestea. Geamurile verzi la autocar erau atunci o fiţă la modă. Adică, vezi Doamne, Drăgăşaniule, păzea că a venit Sandu baştanul”, spune Dorin Pisoiu. A meritat, pentru că la trei luni de la venirea echipei la Haţeg, investiţia în producerea berii era gata.

Întrebări şi răspunsuri

Ce e mai greu să fii: director sau manager?
Eu am fost 21 de ani director şi opt ani manager. Fireşte, port nostalgia funcţiilor de director pe care le-am avut. Pentru că faţă de un manager de acum, directorul de pe vremuri avea avantajul că nu trebuia să dea afară oameni.

De care fabrică pe are aţi condus-o vă simţiţi cel mai legat?
Am fost director la trei firme înainte de 1989. De Bere Haţeg însă sunt cel mai legat  pentru că am condus fabrica încă din faza de şantier până când a fost gata.

Cât de important era un director la bere înainte de 1989?
Date fiind lipsurile epocii, cred că eram ca un fel de guru al berii care dispunea de bucuria sau de tristeţea încasărilor făcute de şefii de local hunedoreni.

Ce-i place
„Sunt un adept al moderaţiei. Ca director la o fabrică de bere, nu am avut de ales decât ori să fiu alcoolic, ori să fiu abstinent. Am mers pe a doua opţiune”, a declarat Dorin Pisoiu.

Ce nu-i place
Nu i-a plăcut să piardă în viaţă. A fost tenace în a-şi urmări interesele şi a reuşit din această cauză să aibă de cele mai multe ori ultimul cuvânt.

Profil
Născut. 12 noiembrie 1939
Educaţie. Facultatea de inginerie alimentară Galaţi
Experienţă. Peste 28 de ani de posturi de conducere

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: