Poliţiştii scriitori, virali pe Facebook. Cum au ajuns oamenii legii la sute de mii de fani care le urmăresc postările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Godină a devenit o adevărată vedetă a mediului on-line, Traian Berbeceanu impresionează prin miile de aprecieri primite la fiecare postare, Liviu Dumitru, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara şi-a făcut blog în care îşi uimeşte cititorii prin referinţele literare şi filosofice, iar alţi poliţişti şi-au transformat paginile de Facebook în câmpuri de luptă cu foştii lor şefi.

„Poliţiştii – scriitori” au invadat spaţiul virtual în ultimii ani, iar unii dintre ei se bucură de succese răsunătoare. Mii de comentarii şi aprecieri cumulează fiecare postare a unor poliţişti ca Traian Berbeceanu şi Marian Godină, dar furori au făcut şi dezvăluirile publicate de colegii lor mai puţin cunoscuţi.

Poliţistul umorist, vedeta Facebook-ului
Pagina de Facebook a Marian Godină a strâns până în prezent aproape 450.000 de „Like-uri”. Din 2015, poliţistul de la Rutieră a devenit o adevărată vedetă a mediului on-line, după ce întâmplările din munca sa şi relatate cu umor dar şi luările sale de poziţie, au fost stârnit valuri de aprecieri, chiar dacă unele i-au adus şi necazuri cu şefii.

„Să vii la Tamponări şi să declari că ai condus auto marca AUDI CIU 7... asta înseamnă să fii mafiot!", a fost unul din titlurile postărilor lui Marian Godină. „Semaforul s-a facut roşu. Maşina cu numere de Italia, din faţa mea, nu a oprit… I-a tot dat. I-am dat şi eu, iar după intersecţie l-am oprit pe şoferul grăbit. – Bună ziua ! Vă rog să îmi prezentaţi documentele dumneavoastră! –  Ooo….Dio, Dio…como entrato en esta ţara… Noma docomente, docomente, docomente! Parlesc câteva limbi, dar italiana chiar nu o bunghesc. Avand actele in mână, am văzut că pe italian il chema Arghire si era din… Nu vă mai zic de unde era. Şi după cum vă spuneam, Arghire din Vaslui venea de la el din Italia şi pesemne că uitase regulile de circulaţie în acelaşi ritm cu care uitase si limba maternă. Devenise alt om, era acum Vasile „după o lună in Italia”. – Permisul de conducere vi se va reţine treizeci de zile pentru că aţi trecut pe roşu. Fraza asta i-a reactivat acea parte a creierului in care stătea uitat frumosul grai moldovenesc. – Hai bre şefule, da ş-am făcut? – Aţi intrat in intersecţie pe roşu. (...) Nea Arghire a băgat nervos în viteză şi a demarat în trombă, abandonându-şi docomentele. Am apucat să aud doar cum i-a spus consoartei care era in dreapta lui: Andiamo, Maricico!“, a fost una dintre relatările, din 2015, apreciate de fanii lui Marian Godină.

berbeceanu

Traian Berbeceanu, urmărit de peste 35.000 de fani
Peste 35.000 de oameni au devenit fanii paginii de Facebook a poliţistului Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, achitat într-un dosar penal în care instanţa a stabilit că foştii săi anchetatori i-au fabricat probe false pentru a-l denigra şi pentru a-l îndepărta de la conducerea Brigăzii. Publicate pe pagina sa de Facebook, mesajele lui Traian Berbeceanu au făcut furori de-a lungul ultimilor ani. Unul dintre cele mai populare a fost scrisoarea deschisă, adresată în ianuarie 2017 ministrului Justiţiei, în care solicită ca procesul său să se judece până la capăt, fără ca propunerile noilor reglementări privitoare la graţiere şi amnistie să se aplice.

„Eu nu vreau graţiere şi nici amnistie, domnule ministru! Mi-aş dori ca cei care mi-au distrus viaţa şi cariera să fie la rândul lor judecaţi până la capăt! Mi-aş dori domnule ministru, ca cei care mi-au hăituit familia, mi-au chinuit soţia şi copilul, mi-au umilit părinţii, să plătească! Mi-aş dori ca cei care au dezintegrat cea mai performantă echipă a Poliţiei Române să fie judecaţi până la final! Nici pentru ei nu vreau, nici amnistie, nici graţiere!”, scria comisarul şef Traian Berbeceanu, pe pagina sa de Facebook.

image

Poliţiştii anti-sistem
Poliţistul Claudiu Ionescu (foto sus) din Hunedoara, retras din activitate anul trecut, a stârnit numeroase controverse prin scrisorile deschise publicate pe pagina sa de Facebook şi prin relatările sale, în care şi-a acuzat şefii de abuzuri. Pentru unele dintre ele a fost sancţionat. Prima scrisoare deschisă a fost publicată de Claudiu Ionescu, în toamna anului 2013, la scurt timp după arestarea şefului BCCO Traian Berbeceanu.

„Fruntea sus, comisare, adevărul va ieşi la lumină, nu eşti singur, prin ceea ce eşti si ce ai devenit, noi, muritorii de rând, prin bezna asta care a cuprins ţara, am întrezărit o luminiţăa, mică, e adevărat, dar care pâlpâie şi e acolo. E luminiţa deşteptării unei naţii, puţin amorfă, lâncezită, batjocorită, prea mulsă şi prea vitregita de soarta. Comisare, tu eşti scânteia deşteptării noastre, prin tine vom da foc palatelor mafioţilor, prin tine vom arde patima corupţilor si prin tine vom face dreptate. Ce putem face noi, muritorii de rând? Cred că dacă ne-am strânge vreo 20-30 de poliţişti, într-o zi de luni, după ce ne-am lua concediu, am merge la sediul Tribunului Alba sau Hunedoara, am intra în greva foamei şi ne-am lega cu cătuşele de gardul tribunalului, cred că am face mult mai mult decât să ne dăm cu părerea pe forumuri si să ne batem cu cărămida-n piept”, scria poliţistul Claudiu Ionescu, în scrisoarea cu titlul „Căderea Zeilor”. Mesajul său şi altele care i-au urmat l-au adus în conflict cu conducerea IPJ Hunedoara. Iustinian Ivanciuc, un alt poliţist din judeţul Hunedoara, intrat în conflict cu şeful Inspectoratului, a ales, de asemenea, să publice pe pagina sa de Facebook numeroase relatări despre abuzurile la care susţine că a fost supus în ultimii ani, la locul de muncă.

image

Liviu Dumitru se apără pe blog
Drept un răspuns la acuzaţiile care i-au fost aduse, Liviu Dumitru (foto sus), şeful Inspectoratului de Poliţie al Huendoara a decis să îşi facă blog. „Nu mai sunt dispus să fiu cunoscut după ce scriu despre mine cei care nu mă cunosc!”, susţinea, recent, poliţistul care conduce de aproape un deceniu IPJ Hunedoara. În prima sa postare, comisarul şef explica de ce a renunţat la „non-combat”.

„Tăcerea în faţa unor acuzaţii nefondate face ca orice sfârşit să devină previzibil: prăbuşirea. În naivitatea-mi (impardonabilă) am crezut că dreptatea nu are nevoie de sprijin (şi Nietsche spunea la fel), pentru că are forţa de a ieşi singură la iveală. O fi adevărat. Dar asta poate fi valabil doar când lucrurile sunt lăsate să evolueze la voia întâmplării. Altfel, nu! În (aproape) o jumătate de secol de viaţă am căutat să nu judec, sperând (fără succes uneori – se pare) să nu fiu judecat. Asta nu neapărat din dorinţa de a respecta îndemnul biblic, cât mai ales din teama de a nu fi nevoit să mă comport cu cel <<judecat>> pe măsura etichetei superficiale pe care exista riscul să i-o fi atribuit, descalificându-mă astfel şi îndepărtându-mă de la obiectivul creştinesc pe care mi l-am propus: să îmi iubesc aproapele!”, scria Liviu Dumitru, în postarea din iulie.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Povestea lui Claudiu Ionescu, poliţistul înfrânt de sistem: „Mi-am dat seama că n-am cum să răzbat în jungla asta de mafioţi. Nu mai cred în dreptate“

În urmă cu 21 de ani, Claudiu Ionescu a intrat în Poliţia Română visând că va face dreptate şi va schimba lumea. Acum, a plecat din sistem şi recunoaşte că acesta l-a învins.

Şeful Poliţiei judeţului Hunedoara rupe tăcerea. Liviu Dumitru: „De azi se va auzi şi vocea mea. Merit asta”

Gabriel Liviu Dumitru, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, şi-a făcut un blog personal. „Nu mai sunt dispus să fiu cunoscut după ce scriu despre mine cei care nu mă cunosc!”, susţine poliţistul, motivându-şi iniţiativa prin nevoia de a răspunde acuzaţiilor care i-au fost aduse în ultimele luni, în spaţiul public.

Reacţia şefului IPJ la moartea cumplită a poliţistului Sorin Vetezeu: „Sfidător. Arogant. Ca acţiunile teroriste!”

Liviu Gabriel Dumitru, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, a reacţionat pe blogul său faţă de moartea poliţistului Sorin Vetezeu, ucis cu zeci de lovituri de cuţit pe un peron al gării din Suceava. „Sfidător. Arogant. Ca acţiunile teroriste!”, scrie poliţstul.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite