Poliţişti agresaţi la petrecerea din faţa blocului social. Oamenii s-au năpustit asupra forţelor de ordine, după ce le-au fost interzise grătarele şi manelele

Scene dramatice: poliţişti atacaţi cu bâtele după ce au oprit petrecerea la blocul de locuinţe sociale

Forţele de intervenţie ale Poliţiei şi Jandarmeriei au fost chemate pentru aplanarea unui scandal creat de mai mulţi petrecăreţi, după ce poliţiştii le-au cerut să oprească grătarele făcute în faţa unui bloc de locuinţe sociale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trei hunedoreni, cu vârste între 19 şi 46 de ani, sunt anchetaţi pentru ultraj, după ce au provocat un scandal în care ar fi agresat mai mulţi poliţişti şi un jandarm.

Unul dintre poliţişti a fost rănit, susţin martorii oculari, după ce oamenii, deranjaţi că nu sunt lăsaţi să petreacă în faţa blocului de locuinţe sociale, au aruncat cu diverse obiecte înspre poliţişti.

„În timpul intervenţiei, un bărbat s-a înarmat cu un topor şi a adresat ameninţări cu moartea organelor de ordine publică, iar un alt bărbat a lovit un agent de poliţie cu o bâtă din lemn. De asemenea, o a treia persoană a adresat ameninţări cu moartea agenţilor de poliţie”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

Scandalul a izbucnit în faţa blocului de locuinţe sociale aflat pe Strada Eliberării, din cartierul Micro 7, după ce o persoană a sunat la 112. Ea s-a plâns că este deranjată de zgomotul pe care îl provocau petrecăreţii, care au încins grătarele între blocuri şi ascultau muzică cu sonorul la maximum. La sosirea echipajului de ordine publică, oamenii au început să ţipe şi să se îmbrâncească cu poliţiştii. În sprijinul poliţiştilor a intervenit un jandarm, care a fost agresat.

A fost deschis dosar penal pentru ultraj, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Liderul romilor, furios că autorităţile nu fac curăţenie la blocul fantomă, unde omenii aruncă gunoiul de la fereastră: „Aşa locuiesc romii în ghetou!”

VIDEO Imagini revoltătoare surprinse pe şosea, de camerele video ale primăriei. „Cei care au făcut aşa ceva să cureţe”

FOTO Imagini de coşmar în Centrul vechi cu râul transformat într-o uriaşă rampă de gunoi. Oamenii şi-au aruncat fotoliile, paturile şi WC-urile pe maluri


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: