Petru Groza, „armăsarul“ stalinist din anii '50. Biografia necenzurată a fostului şef de guvern comunist
0Petru Groza a fost obsedat de femei şi de a fi mereu în centrul atenţiei, arăta o biografie mai puţin ştiută a demnitarului comunist.
O biografie mai puţin cunoscută din ultimii ani de viaţă ai lui Petru Groza (1884 - 1958) oferea detalii despre obsesiile unuia dintre cele mai faimoase personaje ale politicii româneşti de la jumătatea secolului trecut.
Mărturia unui oaspete al lui Petru Groza datează din anul 1953, în vremea în care demnitarul român ocupa „neimportanta, dar reprezentativa poziţie de Preşedinte al Marii Adunări Naţionale, după ce fusese prim-ministru al Republicii Populare România din 6 martie 1945 până în 2 iunie 1952”, se arată în biografia păstrată în arhivele Radio Europa Liberă (RFE). Petru Groza avea 69 de ani şi reuşise să supravieţuiască regimului comunist, deşi era unul dintre cei mai bogaţi oameni din România şi nu fusese membru al Partidului Comunist Român. Sovieticii aveau însă nevoie de imaginea lui pentru a salva din aparenţele unui regim totalitar. Iată cum era descris Petru Groza de oaspetele său din anii ’50:
Obsedat de fete tinere
Groza atrage atenţia prin vanitatea sa robustă, arătată prin natura sa primitivă, comparabilă cu a unei gorile care se bate cu pumnii în piept. Îi plăcea ca oamenii să-i simtă bicepşii sau să se plesnească pe burtă, arătându-le mărimea muşchilor şi supleţea abdomenului, toate în ciuda celor aproape 70 de ani ai săi. Arată un interes părintesc fiicelor altor bărbaţi şi îi place să le mângâie. O face într-un mod persuasiv, dar cu un farmec în faţa căruia unor fete ambiţioase le-ar fi dificil să îi spună nu unui preşedinte, o face cu un nechezat menit să liniştească pe toată lumea. După exerciţiile fizice din aproape fiecare dimineaţă, este însoţit acasă de oaspeţii săi. Se schimbă în spatele unui perete din bar, arătându-le că încheieturile sale încă nu scârţâie şi exploatându-şi sex-appeal-ul în timp ce îşi arată formele de după paravan.
Ce credea despre Iuliu Maniu
Îşi exprimă filosofia vieţii în cuvintele: „ca om sunt însurat cu soţia mea şi ca politician cu partidul meu. Dar din când în când, ca orice om modern şi civilizat, îmi permit să fiu necredincios, dar întotdeauna cu ceva mai tânăr”. Groza nu face niciun secret din vederile sale hedonistice. Fraza „trebuie să ne bucurăm de apus” este folosită probabil în faţa celor mai mulţi dintre oamenii cu care stă de vorbă.
„Maniu a avut apusul lui, dar ce mod de a ieşi din scenă. Nu mi-a părut rău, pentru că Maniu a fost omul căre îşi spunea un lider al ţărănimii dar ce drept avea să se numească astfel: nu şi-a construit o moşie niciodată, nu a însămânţat vreun câmp, nu a plantat o livadă sau a cules recolta şi n-a făcut niciun copil... Eu am construit o moşie, mi-am plantat terenurile şi am făcut copii, şi toate cele pe care le-am făcut încă le mai mai pot face”, spunea acesta cu un râs nechezat.
Copiii ilegitimi ai lui Groza sunt mai numeroşi decât cei cinci născuţi în urma căsniciilor sale. El vorbeşte liber despre familia sa. Dintre cei trei fii ai săi, cu toţii trecuţi de 30 de ani, cel mai vârstnic este doctor, al doilea este inginer în electricitate, ar al treila inginer în construcţii. Cu toţii sunt necăsătoriţi. Cele două fiice ale sale sunt măritate, iar Groza are deja trei nepoţi. „Imaginaţi-vă că toţi strămoşii mei au fost preoţi ortodocşi. Tatăl meu a fost preot şi m-a trimis să studiez teologia în Berlin şi Lepzig. Mai târziu am schmbat-o pe drept şi economie. Vedeţi, am făcut o mulţime de lucruri înainte de a deveni politician şi cel puţin mă simt instruit într-un mod în care puţini ar putea să o spună. Puteţi găsi istoria mea în cărţi, poate veţi cunoaţte că am fost în închisoare de patru ori, aceatsa pentru că am avut vreo 600 de ţărani buni antrenaţi la ceea ce numim astăzi „activism” şi care şi-au făcut simţită puterea. Iar oamenii care căutau să îmi facă rău în acele zile sunt acum după gratii sau morţi. Cine râde la urmă râde mai bine. Acum nu am nicio grijă în lume, cât timp mai pot juca tenis când vreau”, le spunea Petru Groza apropiaţilor săi.
Pasionat de tenis
Groza joacă tenis circa două ore pe zi. Este adus cu un Buick 8, cu puţin înainte de ora 6 dimneaţa, de câteva ori pe săptămână pe terenurile private din Piaţa Stalin. Aparent, nu îşi ia măsuri speciale de siguranţă. Un bărbat care probabil îi este gardă de corp circulă cu el, fie într-un automobil GIS, fie acompaniindu-l în Buick. Groza se arată bucuros atunci când oamenii vor să îi facă o fotografie jucând tenis. Îşi scoate pieptul în faţă, iar tenisul său este la nivel de amatori. A devenit clar după un anumit timp că jucătorii români care intră în meci cu el au grijă să îi trimită mingi pe care să le poată returna şi aranjează să câştige doar după câte un meci strâns. Nu înfrângerea îl enervează. Oamenii au observat că odată când a jucat un meci cu unul dintre copiii de mingi, după ce pierduse, a râs îndelungat şi l-a îmbrăţişat pe tânărul care l-a bătut, insistând să fie fotografiat cu acesta. Uneori cu o mare impresie de galanterie, atrage atenţia că a pierdut în faţa une tinere numită Pia, care este de profesie instructor de sport şi cu care se antrenează frecvent dimineaţa devreme. Lângă terenurile de tenis, pe Laul Stalin, are o barcă motorizată şi adesea porneşte pe lac după tenis. În aceste călătorii îşi arată muşchii şi chiar îşi dă jos cămaşa pentru a-şi expune abdomenul plat şi păros. Nimic nu îl mulţumeşte mai mult decât chicotelile Piei, Marieie şi a celorlalte fete. Pia are cosiţe pe care
Groza le trage strigând „ting-a-ling”.
Casa lui se află la un sfert de oră de mers cu maşina de Lacul Stalin. „Trăiesc bine. Întotdeauna am trăit bine. Mi-am croit calea cu abiltăţile mele şi am câştigat o mulţime de bani ca avocat. De ce nu? Nu a fost şi Stafford Cripps unul dintre cei mai bine plătiţi oameni din Anglia Socialstă. Eu, de exemplu, am această poartă de bronz făcută imediat după Primul Război Mondial, astfel că, vezi şi tu, nu sunt un nou îmbogăţit. A costat o mulţime de bani şi atunci”, spune Petru Groza.
Poarta de bronz a casei demnitarului comunist a fost deschisă de un paznic în uniformă, iar oaspeţii săi au fost invitaţi în locuinţa luxoasă. Groza dă impresia că poate spune şi gândi ce-i place fără a se teme că va fi raportat. El poate, aparent să primească oaspeţi fără a-i fi puse întrebări, încheie autorul biografiei.
În acelaşi document de arhivă, cariera omului politic era descrisă astfel:
„Petru Groza, preşedinte al Marii Adunări Naţionale, fost vicepreşedinte al Consiliulu de Miniştri în cabinetele Stănescu (II) şi Rădescu (1944 - 1945) şi fost prim ministru (1945 - 1952) este un fost avocat şi latifundiar de 69 de ani, din Deva, Transilvania (născut în Băcia, Hunedoara). Nu este, formal, comunst, dar conduce partidul afiliat acestora, Frontul Plugarilor. Este fiu al unui preot ortodox, a studiat în Budapesta, Berlin şi Leipzig şi a devenit un om foarte bogat. A intrat în politică în 1919, a fost închis de câeva ori în legătură cu acţiunile de stânga ale mişcării ţărăneşti, dar a fost ales deputat între 1922 şi 1927, minstru pentru Transilvania în cabinetul Averescu din 1920, ministru interimar la Comuncaţii în 1921, ministru al Lucrărilor publice în anii 1926 – 1927 şi apoi ministru al Transporturilor. Este un avocat al prieteniei româno-maghiare. În aparenţă este un alergător după premii, dar este instabil mental, foarte atras de viaţa bună şi de femei (a fost căsătorit de două ori), este sportiv pasionat şi atins de Sindromul Münchausen. Deşi este extrem de ambiţios, a fost bucuros să îşi menţină poziţia de marionetă în guvernul 1948 – 1952. Comuniştii l-au folosit pentru a-şi camufla scopurile, datorită caracterului său de nabab marxist. Deşi a jucat rolul unui om conştient de sine, Groza a fost întotdeauna o păpuşă a comuniştilor din România şi a părut că sovieticii au fost determinaţi pentru o lungă perioadă de timp să îl folosească drept paravan în penetrarea comunistă a ţării. În timpul celui mai recent Festival al Tineretului, ei l-au folosit încă pentru a impresiona vizitatori necomunişti ai ţării (n.r. în 1953, România a organizat Festivalul Mondial al Tineretului, iar delegaţiilor şi presei occidentale le-a fost permis prezenţa, după cinci ani în ţară). Următorul Congres al Partidului Muncitoresc Român programat în 1954 va arăta ce soartă va avea Groza, dar între timp poate fi admis acestei unelte viclene şi lipsite de scrupule a comuniştilor că, după criza Pauker, nimeni nu se aştepta să rămână la putere atât de mult timp încât să-i supravieţuiască lui Stalin”.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
